Boc le promite taximetriștilor majorarea tarifelor: ”Prețul rezultă din calcule matematice, nu îl stabilește primarul”

Tarifele pentru călătoria cu taxiul vor fi majorate în această lună, noile tarife urmând să fie aprobate în ședința Consiliului Local extraordinară din decembrie.

”În ședința extraordinară din luna decembrie ce va avea loc în jurul datei de 18-20 decembrie va fi pe ordinea de zi acest proiect. Încă nu e finalizată toată documentația, comisia lucrează pe baza documentelor propuse pentru că este o problemă tehnică și nu de altă natură. N-am evitat discuțiile, chiar dacă a fost campanie electorală. Tariful va fi majorat cu atât cât ne permite legea. E un serviciu public și legea ne obligă să încadrăm acest preț în niște baremuri. În luna decembrie va fi adoptat acest nou tarif al taximetriei”, a declarat primarul Emil Boc.

În ceea ce privește tarifele, taximetriștii au solicitat un preț maximal de 3,39 lei/kilometru, ultima majorare datând din 2013.

”Noi am fundamentat cu acte un tarif maximal de 3,39 lei/km de la 2,25 lei/km. Să nu înțeleagă clujenii că mâine vor merge cu taxiul la 3,39 lei/km. Se lasă o marjă pentru a-și stabili fiecare operator costurile de operare și clienții la care se adresează. Atâta timp cât noi avem o concurență neloială foarte puternică făcută de platformele de ride sharing care sunt inovative dar de fapt fac același serviciu și care nu sunt controlate ca tarife, ca pondere, ca număr de nimeni, noi ce să facem?”, a declarat Ioan Pugna, vicepreședintele Asociației Taximetriștilor Cluj.

Primarul Emil Boc a menționat că noile tarife vor fi stabilite în urma uno calcule matematice, respectându-se parametri legali.

”Este de completat, de încadrat într-un tabel date cu privire la ce înseamnă diferența de preț și care trebuie să scoată exact noul preț. Trebuie făcute toate calculele, pe toate componentele. Tariful acesta nu îl inventează primarul că stă el și se uită și zice că ar trebui să fie cam atât. Merg cu taxiul. Nu pot să mă pronuț asupra tarifului pentru că ar însemna să influențez vreo decizie. Trebuie să fie atât cât reiese din calcule. Eu pot să spun orice dar pot să aplic doar ce spune legea. Pot să am o opinie ca orice cetățean, dar ca primar trebuie să promovez ce spune legea. Nici ca unii, nici ca alții ci doar ce spune cadrul legal. Acel preț care va rezulta din calcule matematice va fi prețul pe care îl voi propune în cansiliul local”, potrivit primarului Emil Boc.

Adauga comentariu