Boc îl acuză pe Sile Pușcaș că se răzbună pe clujeni: „Cu ce faimă o să rămână în oraș? Că și-a bătut joc de 300.000 de clujeni”

Primarul Emil Boc este foarte dezamăgit de atitudinea lui Sile Pușcaș, cel care a acționat Primăria în instanță cu scopul a-și retrage donația pe care a făcut-o municipiului pentru extinderea străzii Calea Mănăștur. Primarul Emil Boc s-a prefăcut chiar că nu înțelege această reacție a investitorului, deși este destul de clar pentru toată lumea că este un alt pas în acest război dintre Pușcaș și Boc, pornit după ce municipalitatea a decis să facă un parc în Zorilor tocmai pe terenul pe care Pușcaș voia să construiască blocuri.

„El poate să ceară ce dorește. Lucrurile sunt foarte clare. Ne-a dat în judecată, dar vom câștiga, am convingerea, pentru că ceea ce a donat a fost oferta domniei sale, pe care a făcut-o Primăriei atunci când a modernizat Platinia. Nu i-am cerut-o noi, el a propus-o, noi doar am acceptat-o. Acum este peste mână să vii să spui: Hop, hop că m-am răzgândit. Ce am zis atunci nu mai e adevărat. Mi-am făcut lucrarea, am băgat banii în buzunar, acuma vreau înapoi și suprafața pentru drum. Am încredere că instanțele judecătorești vor da câștig de cauză Primăriei, pentru că nu putea să facă acea lucrare fără acea extindere de drum. În mod voluntar a donat acea bucată de drum, iar acum când noi chiar facem extinderea, el zice: Hop, m-am răzgândit. Chiar nu înțeleg de ce... Ce răzbunare? Pe clujeni? Dacă ai o chestiune cu mine personal vii și îmi spui”, a declarat primarul Emil Boc.

Boc susține că investitorii ca și Sile Pușcaș ar trebui să se preocupe mai mult de ceea ce oferă orașului și locuitorii care au contribuit la succesul lui. Boc consideră că prin aceste acțiuni Pușcaș își bate joc de clujeni, deoarece se amână atât realizarea parcului din Zorilor cât și proiectul de modernizare de pe Calea Mănăștur. 

„Suntem obișnuiți cu această atitudine, dar le spun tuturor acestor oameni că e păcat că se coboară la aceste bătălii inutile cu orașul. Nu e bătălia cu mine, e bătălia cu cei 300.000 de clujeni pe care orice proces îi face să mai stea în trafic la Fabrica de Bere și la Platinia, să se enerveze că nu putem avea cinci benzi. Noi tot vom câștiga în instanță pentru că mergem pe lege, dar toate aceste lucruri amână. La fel este și cu Parcul Zorilor și cu extinderea de la Platinia. Până la urmă noi tot le facem. Acest oraș este pentru oameni, nu pentru profit. Dar este păcat că acești oameni nu vin să dea ceva orașului, pentru că aici și-au făcut averea, au ajuns milionari. Oamenii mi-au dat ceva, administrația m-a sprijinit, să vin să dau și eu ceva. Că nu duci pe lumea cealaltă averile și bogățiile. O să duci faima. Cu ce faimă o să rămână în oraș? Că și-a bătut joc de 300.000 de clujeni, amânând cu 6 luni sau un an niște lucruri care necesitau modernizare. Nu înțeleg chestiunea aceasta în care cu orice preț numai pentru mine, ceilalți nu mă interesează”, a mai explicat Boc.

Războiul dintre Emil Boc și Sile Pușcaș atinge un număr record de dosare în instanțele din Cluj și Satu Mare. Afaceristul vrea cu orice preț să oprească proiectul municipalității de a amenaja un parc pe terenul lui. Ulterior, Pușcaș și-a amintit că la Platinia el a donat o suprafață de teren municipiului. Este vorba despre acel drum cu patru benzi care trece prin fața centrului comercial. Pușcaș l-a angajat pe avocatul Călin Stegăroiu să solicite în instanță revocarea donației, iar primul pas a fost înaintarea unei plângeri prealabile către Consiliul Local. Asta întrucât legislația prevede că donația este revocabilă pe timpul vieții persoanei care a făcut actul de donație. 

Adauga comentariu