PORTRET

Bobi Simion, unul dintre cei mai buni jucători de tenis de masă din lume: „Dacă nu lupți, înseamnă că nu trăiești!”

Bobi Simion e un tânăr care, de 30 de ani, se luptă neîncetat cu viața. Mingile pe care i le-a servit existența nu au fost întotdeauna dintre cele mai favorabile, dar el nu s-a dat bătut niciodată și până la urmă a reușit să câștige. S-a născut cu o malformație congenitală a membrelor superioare și inferioare, dar cu un psihic superior, de campion. La vârsta de 3 ani familia l-a abandonat la un orfelinat, iar el a trebuit de atunci să se descurce singur. A învățat meseria de cizmar și, după ce a părăsit Centrul de Plasament din Jucu, s-a lovit de o piață a forței de muncă ce îi oferea venituri din care nu se putea întreține. A descoperit în mod întâmplător tenisul de masă, sport pentru care a dezvoltat o pasiune teribilă și pe care a început să-l practice la nivel de mare performanță.

Bobi Simion a devenit unul dintre cei mai buni jucători de tenis de masă din lume la categoria sa, iar acum se pregătește, cu șanse mari de reușită, pentru Olimpiada Paralimpică de la Rio din 2016. Pentru a se menține printre primii în clasamentul mondial participă la cele mai importante competiții internaționale, prin eforturi financiare proprii, doar cu sprijinul unor sponsori inimoși. Bobi nu luptă pentru bani, pentru că victoriile la tenisul de masă nu sunt recompensate bănește, lupta sa e pentru a demonstra că e cel mai bun, în ciuda tuturor impedimentelor pe care viața i le-a scos în cale. Tenisul de masă îi dă aripi pentru a zbura spre cele mai înalte culmi, la propriu și la figurat:

„M-am apucat de tenis de masă din dorința de a zbura cu avionul – de aici a început de fapt tenisul de masă pentru mine. Când am mers prima dată la club ei mi-au zis că putem să mergem cu avionul la competiții internaționale, iar eu îmi doream foarte mult să zbor, măcar o dată, cu avionul. Și de aici s-a legat pasiunea mea. Apoi a început să îmi placă foarte mult acest sport, pe care îl practic în continuare din pasiune, chiar dacă scopul inițial a fost atins: am zburat de peste 50 de ori cu avionul. Obiectivul meu nu mai e acum să zbor cu avionul, țelul meu a devenit ceva mai mare: vreau să fiu cel mai bun jucător din țară și din lume, la categoria mea! Sunt sigur că voi reuși, pentru că sunt o persoană luptătoare, nu mă dau bătut niciodată, lupt mereu până la capăt! Mottoul meu este: dacă nu lupți, înseamnă că nu trăiești!”

La 3 ani a ajuns la orfelinat din cauza „handicapului” sufletesc al celor ce i-au dat viață

Bobi Simion s-a născut la Târgu Mureș, într-o familie modestă, care s-a mutat ulterior în Tulcea. Părinții săi au avut o deficiență sufletească și astfel au decis ca, la vârsta de 3 ani, să-l abandoneze la un orfelinat din Tulcea și să îl despartă astfel și de fratele său geamăn, sub pretextul că Bobi avea anumite probleme de sănătate. Ruptura de familie nu a fost însă totală, pentru că Bobi, un suflet bun, a continuat să se înțeleagă cu părinții și cu frații săi. Până la 7 ani a crescut în centrul de plasament din Tulcea, iar de la vârsta de 8 ani a ajuns în orfelinatul din Jucu, județul Cluj:

„În 1988 erau foarte puține orfelinate în România și cel din Cluj era unul renumit. Aici erau cam 300 de copii cu handicap. De la Tulcea am fost trimis în Jucu, unde mi-am urmat și studiile, clasele I-VIII și cei 3 ani de școală profesională.

Înainte de 1988 era dezastru, mizerie,  nu era lumină în camere, mâncarea era foarte puțină, erau zile în care nu reușeam să ne săturăm, la 300 de persoane câte eram! După ʼ90 lucrurile au început să se schimbe, au început să vină ajutoare din multe țări, cu alimente, haine, paturi și cărucioare. Astfel, viața a început să capete un nou sens, într-un mod ceva mai bun, prin faptul că aveam, în sfârșit, ceva nou, ce nu am avut înainte de Revoluție: în primul rând mâncare mai multă, haine, căldură, lumină.”

A fost primul român care s-a calificat la un campionat mondial de tenis de masă

După ce a terminat școala profesională la Jucu, la 21 de ani, Bobi a venit la Cluj, unde a început să lucreze într-o firmă de încălțăminte. După un an de zile a renunțat la acest loc de muncă, pentru că nu câștiga suficient cât să se poată întreține și, în 2001, a descoperit un club pentru persoane cu handicap, unde și-a dorit să urmeze cursuri de limba engleză, pentru a avea mai multe șanse de angajare. Aici i s-a propus să practice și un sport, iar Bobi a ales tenisul de masă, activitate ce îi amintea de copilăria de la Jucu, unde a mai jucat cu colegii săi. 

Din 2001 până în 2004 a deprins tainele acestui sport și, în acest interval, nu a fost nevoit să muncească în altă parte, pentru că cei de la club i-au oferit o sponsorizare și îl ajutau cu banii de chirie. Din 2004 a luat o pauză de 3 ani și jumătate de la antrenamente și a reînceput să lucreze pentru o fabrică de încălțăminte. În tot acest timp a continuat însă activitatea competițională și a participat la campionatele naționale la care a luat numeroase premii.

În 2007 clubul i-a propus să reia antrenamentele „profesioniste” și să concureze la un alt nivel, în competițiile internaționale. Rezultatele nu au întârziat să apară, Bobi a cutreierat țări de pe întregul mapamond, iar în 2010 a fost primul român care s-a calificat la un campionat mondial de tenis de masă, cel din Coreea de Sud, unde a reușit un onorabil loc 10, din 22 de concurenți.

Lupta cu Comitetul Național Paralimpic pentru șansa de a deveni cel mai bun

Din 2010 până în 2012 Bobi a fost obligat să facă o pauză competițională. Avea șanse mari de a se califica la Olimpiada de la Londra din 2012, dar, după cum afirmă sportivul, cei care ar fi trebuit să îl sprijine i-au vânat greșelile pentru a-l împiedica să își demonstreze potențialul:

„Clubul Lamont, la care eram înscris, m-a suspendat timp de un an de zile pentru că am vrut să mă mut la un alt club. La competițiile internaționale am obținut puncte pentru calificarea la Olimpiada din 2012 și am decis în 2010 să mă transfer. Nu m-am mai înțeles cu conducerea și din această cauză am vrut să plec. Auzind că vreau să mă transfer, cei de la club au căutat anumite motive ca să nu mă lase să fac acest lucru, aplicând suspendarea mea, pentru a pierde astfel calificarea de la Londra. Chiar dacă știau că eu eram ca și calificat, pe ei nu i-a interesat.

Din acest motiv am făcut pauză doi ani și am început să mă antrenez la sala mea privată, cu antrenorul meu personal, la Clubul ACS DSA Cluj-Napoca, pentru a mă califica din nou la Campionatul Mondial de tenis de masă din China, din 2014. Am reușit să particip la această competiție, unde m-am clasat al optulea din 23 de jucători.

Anul 2015 este anul calificării pentru Olimpiada de la Rio, care va fi anul viitor, în septembrie. Din acest an am reînceput să particip la competiții internaționale, pentru a mă califica la Olimpiadă. Am fost în martie la campionatul internațional din Italia, unde am obținut locul I la simplu și locul II la echipe. La un alt concurs internațional din luna martie, în Ungaria, am câștigat locul II la simplu.

În urma rezultatelor bune de la campionatele internaționale din martie, Comitetul Național Paralimpic a încercat să mă suspende pentru a doua oară. Aceeași persoană care m-a suspendat prima dată, care acum a ajuns președintele Comitetului Național Paralimpic, a încercat să mă suspende din nou în acest an, pe baza unor cartonașe galbene pe care le-am luat la anumite competiții.

M-au suspendat doar o lună de zile, din mai până în iunie. Eu, știind că am mai avut astfel de probleme, am apelat la un avocat, plătind din buzunarul meu suma de 2000 de lei, pentru a-mi cere dreptatea. M-a ajutat financiar și antrenorul meu și prin intermediul acestui avocat am reușit, bineînțeles, să îmi recâștig drepturile. Avocatul s-a uitat pe dovezile video înregistrate la finala unde Comitetul Paralimpic spunea că ieșirile mele, pe care le-am avut la competiție, sunt pentru suspendare, și a mers la București la Comitet, cu dovezile respective, și i-a convins că suspendarea nu e justificată, și astfel aceasta s-a anulat, spre nemulțumirea lor.

Au încercat să mă suspende pentru că știau că eu sunt cel mai bun jucător din România, la categoria persoanelor cu handicap, și se temeau de succesele mele pe care le-am avut până în acest moment și pe care le voi avea în acest an. Am avut numai rezultate bune și m-au suspendat pentru a încerca să mă oprească, să nu mă calific din nou la Olimpiadă. Ei mă urmăresc tot timpul la competițiile internaționale, se leagă de orice gafă mică aș face, pentru a mă suspenda.

Ei regretă că au pierdut un jucător bun din clubul lor, știu că sunt un luptător, care nu mă las așa ușor bătut! Ei au oameni care încearcă să se califice la Olimpiadă, dar șansele lor sunt mai mici și va fi un eșec mare dacă eu mă calific, iar sportivii lor, din clubul Lamont, nu se califică. Nu o să le convină.”

„Timp de 4 ani Comitetul Național Paralimpic nu a investit niciun ban în mine”

Pe lângă problemele legate de suspendarea sa, Bobi Simion reproșează Comitetului Național Paralimpic și lipsa unei susțineri financiare:

„Timp de 4 ani de zile nu au investit niciun ban în mine, deși eu fac parte din lotul național. Au investit în alți jucători, care au șanse mai mici de a se califica la olimpiade.”

În tot acest timp, împreună cu antrenorul său, Bobi a trebuit să suporte toate cheltuielile pe care le presupune participarea la competițiile internaționale:

„Noi a trebuit să suportăm integral toate costurile, a trebuit să căutăm sponsori, am găsit până la urmă, dar nu am primit suficienți bani și am fost nevoiți să ne împrumutăm 2 500 de euro pentru a juca în cadrul competițiilor internaționale la care, în afara faptului că obțin puncte pentru calificarea la Olimpiadă, nu am niciun câștig financiar.

Eu am fost obligat să particip la competițiile internaționale din afara Europei, din cauza suspendării din luna mai, când trebuia să merg la concursurile din Slovacia și Slovenia, unde era mai ieftin. Am fost apoi nevoit să particip în țări cum a fost Marocul, în luna octombrie, iar acum în China, în noiembrie. Din cauza asta costurile au fost foarte mari și aproape era să pierd aceste concursuri, pentru că deosebit de greu am găsit banii respectivi. Costurile pentru un singur concurs, cum e China, sunt în jur de 3 500 de euro, iar în Maroc a costat totul aproximativ 2 500 de euro.”

Bobi Simion a făcut toate aceste eforturi financiare, dar ele nu au fost în zadar. La competițiile la care a participat a obținut rezultate dintre cele mai bune. Recent, în luna octombrie, a participat și la Campionatul European de tenis de masă din Danemarca, unde s-au prezentat în jur de 200 de jucători. România a mers cu 6 sportivi, dintre care Bobi s-a clasat cel mai bine, pe locul 5 din 21 de finaliști.

Locul 7 mondial și 5 european

Obiectivul sportivului, la începutul acestui an, a fost de a ajunge în primii 10 în clasamentul mondial. În ianuarie era pe locul 20, iar în acest moment e locul 7 mondial și 5 european. Pentru Olimpiadă se califică primii 16 jucători din lume, așa că șansele lui Bobi Simion sunt foarte mari:

„În acest moment eu sunt calificat în proporție de 90%. Mai am însă nevoie de ajutor financiar, pentru a mă pregăti mai bine și pentru a participa la competițiile internaționale.”

Cei care doresc să îl sprijine pe Bobi să devină campion olimpic îl pot contacta pe pagina sa de Facebook. Fără niciun ajutor din partea celor care până acum ar fi trebuit să îi înlesnească drumul spre performanță, Bobi Simion a reușit deja să ajungă un mare campion. Cu sau fără resurse financiare, el nu se va da bătut niciodată și va lupta până la capăt, până va deveni cel mai bun din lume.

foto: Bobi Simion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *