A se plange de orice nu e o caracteristica doar a femeilor batrane si singure. Si barbatii pot fi maestri in arta de a se lamenta. Ca sa va convingeti, n-aveti decat sa spionati o discutie intre cativa colegi de birou, cand vorbesc despre indatoririle lor pe care le au. Veti vedea, fara cea mai mica urma de ipocrizie, ca toti sunt nemultumiti si ca fiecare va da in mod clar de inteles ca face mai multe parale decat ceilalti. In acest caz, nu e vorba de revendicari sindicale, ci de adevarate lamentatii, pentru ca fiecare se gandeste doar la sine si considera ca e normal sa fie promovat inaintea altora.
Cel ce se plange fara incetare are insa putine sanse sa faca o cariera. E imposibil sa alergam stand jos. O persoana care se tot lamenteaza e atat de ocupata sa descopere si sa-si explice motivele de nemultumire, ca nu-i mai ramane de loc timp sa se gandeasca serios la munca sa.
Si, in cazul in care cineva isi pleaca urechea sa- asculte jelania, atunci el continua evocand si problemele familiale, iar foarte curand ajunge sa condamne pe toata lumea. Un asfel de individ e genul care va spune, la un moment dat: “Pe vremea mea…”, lasand apoi o pauza in vorbire, pentru ca persoana care-l asculta sa aiba privilegiul de a ghici ce se petrecea pe vremea sa!
Multe femei isi petrec si ele timpul in lamentatii. De multe ori sotul e obiectul neincetatelor lor reprosuri, dar nici parintii si copii nu scapa; in mod normal, mai intai sunt zdravan criticati toti apropiatii, apoi ele se iau de prietenii acestora, se plang de greutatile financiare prin care trec, de proasta educatie a tineretului din ziua de azi etc. Daca incercam sa aflam mai multe despre viata particulara a acestor femei, aproape intotdeauna dam peste o viata sexuala plina de frustari: un sot distrat sau prea exigent, care-si considera sotia un obiect aflat la dispozitia lui pentru a-si satisface placerile, fara sa-i pese de ceea ce simte sau doreste ea; cativa copii nedoriti, desi foarte iubiti; amintirea unei iubiri care e considerate unica si veritabila; o zi epuizanta, care face ca raporturile sexuale sa para o povara in plus… Cauzele sunt diferite si numeroase, dar rezultatul e acelasi: o puternica tendinta de a se plange de tot si de toate, cu exceptia problemelor intime, deoarece pudoarea le interzice sa vorbeasca despre astfel de deceptii.
Un caracter plangaret, mereu nemultumit e si un caracter antisocial. La fel cum colericul are nevoie ca sa-si descarce mania, nemultumitul are si ele nevoie de ceilalti ca de un public. Nu-i nici o placere in a plange de unul singur. Dar asa nefericitul, frustatul nostru devine un pericol public, pe care ceilalti il evita cat pot de mult. Stim din experienta cat de ingrozitoare poate fi o persoana care, cu o voce fara inflexiuni, le explica tuturor problemele sale – in general, fara importanta -, iar aceasta constatare ne da o senzatie de lehamite, foarte asemanatoare cu frustarea pe care o simte morocanosul nostru prieten.