BMW agricol! O depășire nereușită s-a încheiat în câmp

A zburat prin două lanuri de porumb și s-a oprit într-o cultură de cartofi. Nu este OZN, dar nici departe. Dupa ce s-a izbit de un alt autoturism, un BMW s-a transformat în obiect zburător agricol. A rașchetat câteva sute de metri de terenuri cultivate cu porumb și s-a oprit în mijlocul cartofilor.


 Accidentul s-a petrecut în 27 iulie, în jurul orei 22:30, între localitățile clujene Urișor și Cășeiu. Tânărul aflat la volanul unui autoturism BMW gonea pe șosea dinspre Dej spre Cășeiu, a intrat în depășire, însă a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula din sens opus.

Dacă autoturismul înmatriculat în Maramureș s-a oprit la doar câteva zeci de metri de locul impactului, după ce i-a sărit roata din stânga față, BMW-ul și-a continuat deplasarea pe contrasens, a părăsit carosabilul, după care a ajuns în câmp.

Soferul BMW-ului cu volan pe dreapta se întorcea de la cumpărături și nu s-a asigurat corespunzator.

Polițiștii dejeni au efectuat cercetări la fața locului și au deschis dosar penal în acest caz, tânărul fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: someșeanul.ro

Adauga comentariu