Blocul de locuințe sociale de pe strada Sighișoarei reapare pe agenda electorală a lui Boc de 12 ani

Enikő Vincze, profesor universitar, cercetător şi activist politic care face parte din mişcarea ”Căşi sociale ACUM!” din Cluj a lansat alături de alți activiști o acțiune de protest care s-a desfășurat în mai multe zone din oraș, scopul fiind atragerea atenției asupra crizei locuirii din Cluj-Napoca.

În ultimii ani Primăria Cluj-Napoca nu a mai reușit să construiască locuințe sociale, chiar dacă unul dintre proiecte, cel de pe strada Sighișoarei 21 a fost anunțat de Emil Boc încă din 2008, Aceeași soarta o are și proiectul de pe strada Ghimeșului, care de câțiva ani se află tot în construcție. Anual sunt depuse 400 de cereri pentru locuințe sociale, dintre care în acest an Primăria a reușit să onoreze doar cinci

”Pe strada Sighișoarei numărul 21 se află un bloc care a primit autorizație de la Primărie și a fost ridicat în 2005. Beneficiarul proiectului era omul de afaceri Vasile Pușcaș. În 2008, potrivit unor hotărâri ale Consiliului Local Cluj-Napoca s-a aprobat un plan de construcție de locuințe sociale pe aceași adresă, Sighișoarei numărul 21. Asta ne face să credem că terenul de lângă acel bloc  este un teren public, iar cele câteva garaje ar fi trebuit să dispară cu ocazia construirii acelui bloc de locuințe sociale. În 2016 proiectul reapare pe agenda electorală a PNL și Emil Boc, dar nu se încep lucrările, se fac studii de fezabilitate, dar construcția nu începe. Era vorba de 56 de apartamente care contau în fondul locativ al orașului, anual fiind depuse 400 de cereri pentru locuințe sociale. Anul acesta dacă acel bloc cu 56 de aprtamente erau gata, 56 de solicitanți ar fi putut primi locuințe. Anul acesta Primăria a repartizat 5 locuințe sociale pentru cei 400 de solicitanți. Pe agenda electorală din 2020, proiectul Sighișoara apare din nou. Pare că este un proiect din zona de locuințe sociale care reapare la începutul fiecărui mandat și tot se tergiversează. Planul Primăriei este de a realiza o parcare în zonă și cumva asociat de acea parcare ar apărea într-un final și acel bloc de locuințe sociale”, potrivit lui Eniko Vincze.

Eniko Vincze a amintit și faptul că a fost inițiată o petiție prin care se va solicita Consiliului Local Cluj-Napoca să acorde mai multă atenție problemei locuințelor sociale, astfel încât socilitanții să nu aștepte 20 de ani pentru a primi un loc decent în care să stea.

”Între timp în oraș vedem o efervescență imobiliară, o creștere a prețurilor, și cine are acces la locuințele din oraș? Cei care câștigă peste venitul mediu, că nici venitul mediu nu este suficient pentru a plăti 1800 de euro/mp. Locuințele publice pot răspunde nevoilor locative ale multor categorii de persoane nu doar ale celor săraci sau a celor care câștigă venitul minim. Campania noastră locuințe sociale în 2 ani nu în 20 ani, o petiție și cu semnăturile strânse vom o depune noului Consiliu Local. Oamenii nu trebuie să stea 20 de ani pentru a primi o locuință socială”, menționează Vincze. 

Pe strada Sighișoarei indicatorii tehnico-economici ai proiectul au fost aprobați din 2008, iar la acea vreme valoarea estimată a investiției era de aproximativ 18 milioane de lei pentru 2 corpuri de 6 etaje cu 56 de apartamente, din care 28 cu o cameră și 28 cu 2 camere. Suprafața construită ar fi fost de 468 de metri pătrați. În subsol urmau a fi amenajate locuri de parcare, iar pe acoperiș o terasă circulabilă.

În acest moment, așa cum Ziar de Cluj atrăgea atenția, zona este una lăsată în paragină, insalubră, unde oamenii străzii și-au făcut locuințe, iar riveranii aruncă printre garaje frigidere și alte deșeuri.

Citește și:

Pe Sighișoarei 21, în lipsa locuințelor sociale promise de Primărie, oamenii străzii și-au făcut casă și toaletă în garaje

Adauga comentariu