Bloc cu șase etaje pe strada Fânațelor, într-o zonă de case

În Ședința Comisiei de Urbanism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca se va discuta un proiect imobiliar prin care se dorește realizarea unui bloc de șase etaje pe strada Fânațelor, într-o zonă de case. Arhitecții care au realizat proiectul consideră că este o zonă de restructurare urbană, care urmează să se dezvolte, astfel că solicitarea lor de a ridica un bloc între case este justificată. 

„Zona în care se află parcela studiată este una cu caracter destul de omogen, predominantă fiind funcțiunea rezidențială reprezentată în principal de locuințe rezidențiale pe parcelă. Regimul de înălțime predominant în zonă este de până la P+M sau P+1E”, se menționează în memoriul tehnic justificativ.

Practic și arhitecții recunosc că o zona este una cu locuințe rezidențiale de mică înălțime, dar tot consideră că nu este niciun fel de problemă să ridice un bloc de șase etaje.

 

Astfel, potrivit proiectului, se propune ca pe terenul studiat să se construiască un imobil mixt cu funcțiune de locuire colectivă și birouri cu regim de înălțime 2S+P+5+R. Se propune construirea unui imobil cu funcțiune mixtă. La parter se vor amenaja birouri, iar la etajele superioare se propune realizarea a 39 de apartamente. În curtea imobilului se va amenaja și un loc de joacă. 

Accesele pe parcelă se realizează direct din strada Fânațelor. Vor exista două accese auto de către 4 m și un acces pietonal. Vor fi amenajate 39 de locuri de parcare și 2 locuri de parcare pentru vizitatori. De asemenea, pentru spațiile de birouri vor fi amenajate 4 locuri de parcare. Totodată se propune amenajarea a 48 de locuri de parcare pentru biciclete.  

Beneficiarul acestui proiect este Pop Liviu și soția sa Pop Maria.

Astfel de anomalii urbanistice, cu blocuri între case au apărut des în ultimii ani în Cluj-Napoca. Recent chiar și primarul Emil Boc s-a declarat uimit că există astfel de situații, asta deși el este prezent la ședințele Comsiei de Urbanism. Poate că dacă tot a avut o revelație va reuși să determine analizarea mai atentă a proiectelor imobiliare de acest fel. 

 

 

Adauga comentariu