Blestemul pământului. Zaharia, înghițit de propria avere: Beliș

Cum să îi săturăm pe șmecheri? Aceasta a fost întrebarea la care au acționat oameni din vechea conducere a unui paradis din județul Cluj. Așa se explică faptul că tot ce a însemnat afacerist sau politician din Cluj-Napoca a primit loc de cinste într-una dintre cele mai frumoase zone din România: Beliș.

Pe colinele înverzite și înconjurate cu resturile de copaci neatinși de alte drujbe corupte, se construiesc anual sute de case de vacanță sau pensiuni. Dacă îi întrebăm pe localnicii, rămași puțini din cauza traiului greu, aceștia ne spun că noii vecini sunt cei ce apar în ziare cu averi imense și funcții importante. Și atunci ne întrebăm noi, cum s-a reușit acest lucru? Cum oamenii de la sat au părăsit aceasta zona ruptă din rai, iar locul lor a fost ocupat de ”băieții deștepți” cercetați în diferite ”dosare penale de sertar”.

O rețea de șmecheri a reușit să pună mâna pe pământuri rupte din rai, fără ca cineva să îi tragă la răspundere. Vorbim de modul corupt prin care administrația locală din Comuna Beliș și Comuna Rîșca a dat zeci de hectare de pământ, nu localnicilor, nu agricultorilor, ci directorilor de instituții de la Cluj.

Comuna Rîșca la fel ca și Comuna Beliș, reprezintă două zone foarte importante, vânate tot timpul de către politicienii de seamă din județul Cluj. Astăzi vă prezentăm o poveste despre terenuri pierdute, ce în prezent se regăsesc în posesia cunoscutului director al APIA Cluj, Adrian Zaharia.

Petre Traian este un fost polițist pensionat din cadrul IPJ Cluj. De loc din Rîsca, Petre Traian a lucrat timp de mai mulți ani la sesizările de furt ale terenurilor din Rîșca și Beliș. Însă, toate cercetările sale au fost ascunse în dosarele procurorilor ce puteau stopa retrocedările ilegale.

Dar pe lângă pădurea ce azi este transformată în câmp, ordinele de la Cluj erau executate de cei din primărie și pentru retrocedările ilegale. Cărți Funciare modificate, retrocedări date ilegal și pământuri compensatorii fără drept Traian Petre ne vorbește despre ce a descoperit în anchetele sale. Mai mult, acesta a descoperit cum a fost declarat mort în acte, pentru ca cineva să ia pământurile care i se cuveneau.

Urmăriți un material realizat de NCN Cluj-Napoca: 

 

Comentarii

Șimon Paul

27.07.2018 23:10

Greu de evitat un scandal dacă nu aveți dovezi....

Liviu Alexa

28.07.2018 06:50
Greu de evitat un scandal? Într-adevăr, dar va fi mușamalizat cu tot cu dovezi - care, fie vorba între noi, nu știm de unde ați concluzionat că nu le avem?

Florin

28.07.2018 22:59

Nu cred tot ce spune nenea ăla. Dar dacă 10% este adevărat, mă tuf in el DNA.

Șimon Paul

29.07.2018 00:20

Toți prostălăii cred că au ceva de comentat. Ei citesc, dar nu ajunge informația la creierul lor, că nu au.

Ioan Kis

29.07.2018 10:43

Composesoratul URBARIAL Valeni are sentință definitivă din 2007 prin care Comisia locală Belis este obligat să pună in posesie composesoratul. Primarul are 20 de lei/zi amendă penală din 2009, pentru neexecutare, prin altă sentință. Trebuie să ai tupeu şi spate puternic de tot să-ți permiți aceste lucruri ca Primar! Mafia-i mare de tot!!!!

Mihai

29.07.2018 19:25

Acum vedem dacă este lege sau nu in Romania.
Să sperăm, ca de nu îmi luam noi pămînturile lui Delia Zaharia,cu toporul în mana.
Nu cred ca mai are tupeu sa le tina, eu le-as preda singura, sa mai spele din păcatele fiului.

Ella

02.08.2018 05:48

Sa nu spun cit ne am chinuit sa ne luam padurea mostenita de la bunicu in judetul salaj ! Am avut aceeasi problema cu primarii. .si padurarii ! Asta pe linga ca ne au taiat o jumatate. ..! Padurarii nu potvjustifica averile!

Cetatean din Belis

30.07.2018 08:12

Ce au facut atatea ani politistii care au avut calitatea de ajutori sefi de post,sefii de post si sefii de la poliitia rurala Huedin cat si fostii comandanti de la Politia Oras Huedin ? Pai va spun eu ca pe linie silvica nu au facut absolut nimic doar au stat si sau uitat cum se fura din padurea statului ei fiind partasi la jaful din padurile statului si au beneficiat si ei de pe urma acestora,ba mai mult de atata si-au intregit averea cu case,apartamente si case de vacanta pe raza comunei Belis,Maguri Racatau si Marisel in Cluj-Napoca si in diferite localitati din judetul Cluj ! Bine a zis cine a zis ca una este cainele cu coada asa au fost si cu sefii si subalternii acestora.De aceste avantaje au beneficiat si unii sefi din Cluj-Napoca si alte localitati care in prezent sunt pensionati.Sper ca domnul Petre Traian fost politist sa se duca pana in panzele albe si sa demaste MAFIA care a functionat din zona comunelor de munte.ALOOOOO DNA,aloooooo AGENTIA NATIONALA DE INTEGRITATE SE SE AUDEEEEE !!!!!

ionica

30.07.2018 21:01

Petre Traian are perfecta dreptate de ani de zile se lupta in instanta cu acesti escroci care au ocupat belisul ilegal dar cand stai si te gândesti ca sute de dosare au fost musamalizate la DNA la procuratura cluj la procuratura huedin la politia cluj la politia buedin de zeci de ani de zile acesti borfasi au reusit sa faca ca organele de ancheta ale statului sa musamalizeze tot .dar mai mult sau acoperit intre ei cand a izbucnit scandalul.cu padurile la belis comandantul politiei Huedin Rus Gusti si cu maseorul sau Marchis sau pensionat imediat si nu au mai raspuns pt faptul ca in mandatul lor de.sefi de politie in zona belis huedin sau tăiat ilegal sute de mii de metri cubi de lemne prejudiciul fiind de peste 1 milion de euro totul a fost musamalizat iar acuma la o singura persoana ii este greu sa se lupte cu.cu module de vânt ii dorim mult succes si poate conta in continuare si pe noi il vom ajuta cu tot ce putem dar daca cei pusi sa faca dreptate nu fac mare lucru nu se va intampla

Cetatean din Belis

02.08.2018 08:38

Cei doi mafioti Rus Gusti si Marchis Constantin sunt mafiotii care au taiat si spanzurat la Politia Oras Huedin,dar tata mafiotilor a fost Calatan Gheorghe Constantin,ei erau cei care hotarau soarta tuturor politistilor din zona Huedin,iar cei care nu erau buni sponsori erau mutati in alte zone ale la posturile arondate la Politia Oras Huedin ca si pedeapsa.

boschetar

03.08.2018 09:25

un material necesar si bine documentat.

muzicachitantelor

03.08.2018 09:26

Excelent material!

Adauga comentariu