Din oras

Bicicliștii sunt nemulțumiți de pista de biciclete verde de pe strada Bună Ziua: ”Vopseaua aceea nu este una aderentă, pista este foarte periculoasă”

Bicicliștii clujeni reclamă lipsa de aderență a noilor piste de biciclete cu vopsea verde de pe strada Bună Ziua. Se pare că după ploaie, aceste piste se transformă într-un adevărat patinoar. În aceste condiții, pista devine un pericol pentru bicicliști, mai ales că nu există nicio altă suprafață aderentă care să delimiteze pista de carosabil.

”Pe strada Buna ziua au fost infiintate piste pentru biciclisti care sunt acoperite cu vopsea verde. Doresc sa precizez ca vopseaua aceea nu este una aderenta. Cand ploua, aderenta pe pista pentru biciclete este aproape 0. Circulam pe acolo cu bicicleta si cand am franat, rotile mele au rupt aderenta si am pus picioarele jos din instinct, iar bicicleta a cazut. Alt baiat nu a avut norocul meu, dar a fost salvat de casca de protectie. Tin sa precizez ca am testat eficienta franarii pe carosabil umed si pe portiunea de asfalt de langa pista in aceleasi conditii meteorologice si anvelopele nu au mai rupt aderenta asa cum s-a intamplat pe portiunea cu vopsea. Acea pista este foarte periculoasa”, reclamă un clujean. 

De altfel, această situație a existat și la Timișoara, acolo unde primarul Robu a avut și el neinspirata idee de a vopsi pistele cu o vopsea verde cu zero aderență, Acest aspect a fost semnalat de către biciliștii de acolo care la acel moment au făcut un întreg demers în acest sens. 

În momentul în care plouă, pistele vopsite devin un adevărat patinoar. Pelicula de apă formată pe vopseaua specială determină alunecări, căzături și chiar răniri, ceea ce face ca aceste piste vopsite să fie periculoase. Umiditate, frunzele căzute, noroiul, apa care rămâne pe pistă sunt factori care fac impracticabile pistele vopsite. 

În aceste condiții, ar trebui găsite soluții pertinente pentru aceste piste de biciclete, precum: 
– Folosirea unei vopsele cu aderență sporită, de o calitate net superioară 
– Delimitarea pistelor de biciclete prin vopsirea limitelor laterale cu o vopsea cu aderență mare (eventual reflectorizantă) 
– Folosirea unor balize sau a unor forme de semnalizare pentru sporirea protecției bicicliștilor în trafic și pentru atenționarea pietonilor cu privire la accesul restricționat în acea porțiune de drum/trotuar. 

De altfel, bicicliștii clujeni au reclamat mai mereu faptul că nu există legături între cele câteva piste de biciclete din oraș, unele dintre ele sunt mult prea înguste, sau sunt nevoiți să circule pe benzile dedicate autobuzelor, pe care rareori au loc.

Biciclitșii clujeni au făcut și o petiție prin care solicită ca în timpul week-endului centrul orașului să fie dedicat doar pietonilor și cilciștilor, iar accesul mașinilor să fie interzis.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *