Diete

Bauta cumpatat, berea este sanatoasa

Considerata, de-a lungul timpului, cand ofranda adusa zeilor sau medicament, cand bautura alcoolica, racoritoare sau aliment, berea este cea mai veche bautura creata de om, incepand inca din preistorie.

A fost, fara indoiala, prima bautura obtinuta prin fermentare. Se parte ca omul primitiv a descoperit din intamplare procesul prin care cerealele se transforma in malt, iar maltul amestecat cu apa devine alcool.

Istorie culturala

Inceputurile producerii si consumului berii se pierde in negura vremii. Descoperiri recente atesta ca in tinuturile dintre Tigru si Eufrat se fabrica bere inca de acum 6000 de ani. Cei care au descoperit mestesugul fabricarii acestei bauturi au fost sumerienii in mileniile IV-III i.Hr. Pentru inceput ea era considerata bautura divina si ca atare oferita ofranda pentru zeita fertilitatii. Berea era “bautura nationala” a egiptenilor inca din mileniul IV i.Hr., considerata aliment si, totodata, medicament magic. Din Egipt, berea s-a raspandit ulterior in Etiopia, Grecia antica, Fenicia si Imperiul Roman.

In Europa Evului Mediu, fabricarea berii a luat un mare avant, mai ales in tarile nordice, in care nu putea fi cultivata vita-de-vie. Treptat calitatea ei s-a ridicat prin introducerea in procesul de fabricare a unor noi ingrediente, printre care cel mai important a fost hameiul folosit din anul 750 e.n., planta aromatizanta cu proprietati antiseptice, diuretice si digestive deosebite. In Evul Mediu, cresterea productiei de bere i-a determinat pe berari sa-si aleaga un patron, pe Gambrinius, legendarul duce al Flandrei si al Brabantului, care a fost considerat ca fiind si novatorul fabricarii berii.

Dupa descoperirea Americii de catre Cristofor Columb, in 1492, europenii ajunsi in Lumea Noua au avut posibilitatea sa consume, la indigenii de aici, o bere gustoasa preparata din boabe de porumb. In America de Nord, berea este introdusa de catre emigrantii de origine germana. Cea mai veche fabrica de bere de pe teritoriul tarii noastre a fost construita la Timisoara, in 1718; la Bucuresti o asemenea fabrica a fost construita in 1809 de germanul Johann Timpel de Gotha.

Continut si consum

Datorita continutului ridicat de glucide si proteine, berea este considerata un aliment, germanii numind-o si “paine lichida”. Substantele amare din continutul ei cresc apetitul alimentar prin stimularea sucului gastric, drept pentru care este recomandata batranilor si convalescentilor. Un litru de bere, blonda sau bruna ofera 27 % din norma zilnica de aminoacizi, ca metionina si lizina, 29 % din valina si 47 % din fenilalanina, acestia facand parte din cei 20 de aminoacizi esentiali pentru proteine.

In calitate de adjuvant al medicatiei, berea, prin continutul ei in apa, vitamine, aminoacizi, flavonoide si minerale se dovedeste utila in boli digestive, boli cardio-vasculare, boli ale sistemului nervos central, boli dermatologice si chiar cancer. Iata si principalele elemente continute de bere, cu influenta in sanatatea organismului nostru: alcool, zaharuri, potasiu, magneziu, calciu, fier, vitamine din grupa B (B1, B2, B3, B5, B6, B9), hidranti de carbon, ulei eterice din hamei, dioxid de carbo, acid luetic, etc.

Valoarea energetica a berii este echilibrata; un litru de bere furnizeaza energia oferita de 500 g cartofi, 0,75 litri de lapte, 250 g paine, 65 g unt, 6-7 oua.

Berea este in acelasi timp o bautura racoritoare naturala, “nepoluata” de ingredientele sintetice ale multor bauturi care se consum in proportii de masa cu posibile efecte nocive asupra organismului uman. Consumata la masa cu alte alimente, berea are efecte reconfortante, stimuleaza secretia si digestia gastrica dupa un pranz copios. Cei care consuma cu moderatie bere se bucura de o sanatate mai buna ca cei absistenti si sunt mai aparati impotriva bolilor infectioase. 

Beneficii terapeutice

Exista un proverb germana sugestiv referitor la proprietatile terapeutice ale berii: “Beraria este cea mai buna farmacie.” In epoca moderna medicii recomanda consumul cumpatat de bere pentru proprietatile ei tonice, fiind un stimulent al apetitului si facilitand digestia. Berea este recomandata in timpul sarcinii si al alaptatului si pentru prevenirea unor boli in calatoriile lungi pe mare, ca beri-beri si scorbutul.

 

Principalele actiuni ale berii asupra organismului uman sunt urmatoarele:

         favorizeaza digestia de catre stomac, ca urmare a efectului de stimulare a secretiei gastrice, consumul de bere fiind recomandat in cazul tulburarilor digestive;

         favorizeaza diureza, consumul de bere fiind recomandat in tratamentul calculilor renali, berea prezentand avantajul ca nu favorizeaza eliminarea potasiului, ci il retine mai bine in tesuturi;

         favorizeaza starile euforice, fiind recomandata bolnavilor de cancer si ca somnifer usor;

         are actiune antiseptica, distrugand bacilul tuberculozei;

         combate arterioscleroza si este recomandata in tratamentele geriatriei;

         este un mijloc ideal pentru combaterea stresului si pentru socializare-destindere, fiind mai putin daunatoare decat bauturile tari si tigarile.

 

Datorita continutului relativ redus de alcool, a prezentei sarurilor minerale (in special fosfati) si a vitaminelor din grupa B, la un consum moderat, berea are actiune favorabila asupra organismului. Astfel vitaminele din grupa B favorizeaza functiile ficatului si reduc efectul negativ al alcoolului. Cantitatile relativ reduse de alcool stimuleaza respiratia, circulatia si atenueaza tulburarile nervoase. Dioxidul de carbon din bere atenueaza senzatia de sete, excita secretia gastrica si protejeaza stomacul de subracire.

 

In zilele noastre, institute de cercetari, specialisti, publicatii de prestigiu descopera si pun in evidenta si alte calitati curative si terapeutice ale berii. Iata cateva dintre ele:

         ingestia de bere inhiba actiunea cancerigena a aminelor heterociclice care se produc prin fierberea carnii;

         consumul saptamanal de bere intre 7-16 halbe ii protejeaza pe barbati impotriva infarctului;

         berea ne apara de accidentele vasculare cerebrale, imbunatateste circulatia sanguina, ne apara de aparitia cancerului si ne ajuta sa traim mai mult;

         berea intarzie aparitia menopauzei la femei, in medie cu doi ani;

         berea contine enzime care protejeaza organismul impotriva hepatitei, malariei si pojarului;

         xanthohumolul, antioxidantul gasit in hamei, are efecte mai puternice in combaterea unor boli decat cele cunoscute pana acum la alti antioxidanti din vin, din ceaiul verde sau din soia;

         de asemenea, ansamblul compusilor naturali din hamei care se regasesc in bere previn osteoporoza;

         baia cu bere Jungbier calmeaza bolile pielii, tulburarile circulatorii si de tensiune si chiar problemele musculare;

         berea prezinta reale calitati pentru ameliorarea si chiar vindecarea majoritatii bolilor de ficat, inclusiv hepatita sub orice forma;

         un consum moderat de bere protejeaza organismul impotriva unor bacterii care provoaca ulcerul;

         berea ajuta la prevenirea diabetului…

Berea ar putea fi, in mod cert, medicamentul secolului XXI…

 

Mitul ingrasarii cu bere

La cantitati egale de bauturi spirtoase, vin si bere, aceasta din urma ridica cel mai putin nivelul alcoolemiei si intr-un timp mai indelungat, iar pe de alta parte alcoolemia scade mai rapid. Fenomenul se datoreaza faptului ca alcoolul este mai diluat in bere si ca se si elimina mai repede din organism.

 In ce priveste „mitul” ingrasarii, in cazul unui consum mare de bere, acesta poate fi considerat si adevarat, si fals. Ca toate bauturile alcoolizate, berea bauta regulat in mari cantitati stimuleaza apetitul si aduce un plus de calorii.

Totusi, nu s-a putut stabili o legatura intre consumul regulat si moderat si cresterea in greutate. Medicii considera ca un motiv important este ca berea are relativ putine calorii: 40 la 10 centilitri, fata de 55 cal. la vin si 260 cal. la whisky. Apoi, intrucat berea mai si hraneste corpul, consumatorii isi reduc spontan aportul alimentar zilnic, compensand astfel caloriile din aceasta bautura. De altfel, cand bem alcool, consumul energetic din organism creste direct proportional cu cantitatea respectiva (fenomenul se numeste termogeneza). De aceea, nu se recomanda mai mult de doua-trei pahare cu bere, cel mult 30 de ml/zi, la barbati si cel mult 20 ml/zi, la femei.

.ro

Foto: sxc.hu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *