Nu toti pensionarii Clujului sunt resemnati si tristi. Nu toti iti spun cat au pensia si cat costa medicamentele cand ii intrebi „ce mai faceti?”. Am intalnit si batranei cu cu zambetul pe buze, pusi pe sotii, bunici care spun, fara sa clipeasca, „viata e minunata”.
La Clubul de pensionari din cartierul Zorilor, zeci de seniori isi dau intalnire zilnic. Barbatii joaca table, carti si sah, iar femeile se aduna ca la sezatoare in camera alaturata, unde, pe o masa de 20 de persoane, isi insira povestile de ieri la fel de limpede cum le povestesc pe cele de acum o jumatate de secol. Discuta politica cu aceeasi lejeritate cu care se intreaba una pe alta ce au gatit ieri la pranz.
O data pe luna, sa ducem o viata buna
In fiecare zi, de la ora amiezii si pana dupa masa, pensionarii din Zorilor se aduna la masa cu povesti de la Clubul Pensionarilor.
„Ne terminam treburile de acasa si venim aici, la povesti. Ce sa facem singuri, ca ni-i urat?!”, ne spune doamna Elisabeta.
Altii, chiar daca sunt inscrisi si la alte cluburi din oras, vin aici din Manastur sau Gheorgheni, doar pentru companie. Cat e ziua de lunga, batranii se joaca, povestesc si fac glume. La zile de nastere, onomastici sau sarbatori, batraneii incing cate un chef zdravan, asezonat cu prajituri si saratele. De baut isi aduce fiecare ce vrea. Nici muzica nu lipseste de la petrecerile bunicutilor. Administratorul clubului are rol de DJ, chiar daca bunicii prefera muzica live.
„Aduc boxele de acasa si le pun muzica de la calculator. Asculta de toate, de la muzica populara, la disco”, ne spune Alexandru Ploscar, administratorul-DJ.
Printre pensionari, exista si persoane cu veleitati artisice – unii stiu sa cante la vioara, altii au voce, altii se pricep mai bine la dans – calitati care-i muta pe bunici cat ai clipi pe ringul de dans.
„Am avut si microrevelion, a fost foarte frumos. Am cantat si am dansat intr-o veselie. Avem mai putini barbati, da’ nu asta-i baiu, ne invita pe rand la dans, noi stam si ne asteptam randul. Daca nu sunt destui, dansam intre noi, nu-i problema”, rade doamna Veronica.
Cand buzunarul le-o permite, pensionarii pleaca in excursii. Pana acum au fost la Salina de la Turda si la Cozia, iar experientele au fost, spun ei, minunate. Altii pleaca la bai singuri, dar nu uita niciodata de prietenii ramasi la club.
„Daca merg undeva, ne trimit vederi de acolo, se gandesc cu drag la noi”, spune Alexandru.
Unde a fost neajuns, au facut sa ajunga – tablele se sah si chiar piesele au fost confectionate de membrii clubului.
„Am hasurat tablele cu markerul, iar piesele le-am facut sau le-am adus de acasa, de unde am putut. Jocurile de societate – rummy, table – le-am primit de la diferiti sponsori”, mai spune administratorul.
Politica si maritisul
„Ne place de Boc, ne place”, spune Anuta, in timp ce-si aranjeaza baticul. Doamna Maria e cea mai batrana dintre ele, are 82 de ani si nu aude bine: „De cine?”, intreaba, intorcandu-si obrazul drept si „urechea cea buna” catre interlocutor. „De Boc, tu. Sa nu zici rau de vecinul nostru”, o repede Viorica. „Bine, bine, ne place”, ii raspunde bunicuta.
E cea mai vehementa dintre vaduve, o femeie micuta, inzestrata cu o ironie fina, de cele mai multe ori neinteleasa de colegele de masa. In maini are un ziar facut sul, cu care plezneste in masa de cate ori are ceva de zis, iar celelalte nu-i acorda atentia cuvenita. Stramba din nas cand prietenele ei ne spun ca se uita zilnic la Suleyman Magnificul si urmaresc divortul dintre Stefan Banica Jr. de Andreea Marin, ea fiind mare fan Mihai „Chindea” de pe Antena 3, care aduce „toate stirile din tara”.
„Stiti ce as face eu sa fiu judecator?”, intreaba, pleznind cu ziarul de masa. „As intreba direct – aveti copii? Da? Iesiti afara! Nu? Despartiti-va si mergeti cat vedeti cu ochii mai departe unul de celalalt”.
Pe vremea lor nu era asa, ele isi alegeau un barbat si ramaneau cu el cate zile le dadea Dumnezeu. Aveau un sac de cartofi ca avere si o camaruta pentru toata familia, dar nu abandonau misiunea.
„Eu, cand m-am maritat, n-aveam nimic. Am stat cu soacra in casa o singura zi, dupa care m-am mutat cu barbatu’ intr-o camaruta in care aproape ca se prabusea tavanul pe noi. Da’ eram gazdoaie! Barbatul nu trebuie tinut in lant. Lasa-l sa mearga unde vrea, ca nici soarecele nu sta in aceeasi huda”, rade Veronica.
Pe fundalul zgomotului scos de zarurile rostogolite, povestile zboara, de la casnicii la feluri de mancare, de la seriale la politica si de la chefuri la excursii. Oamenii rad si fac cate o gluma la fiecare povestioara. Le-au povestit pana acum de sute de ori cui a vrut sa le asculte, dar farmecul ramane la fiecare istorisire. Se face tarziu, e ora inchiderii, trebuie sa plecam.
„Sa mai veniti pe la noi, va asteptam cu drag”, ne spun bunicii la plecare. Tanti Maria conchide: „E minunata viata!”, iar Veronica o completeaza: „Cand ai mai mancat tu atata carne si atata pui in viata ta?”.