Bătaie în plină stradă la Dej: două persoane au ajuns la spital

O șicanare în trafic pe strada Înfrățirii din Dej a dus la o bătaie generală între un taximetrist și mai multe persoane de etnie romă care se deplasau cu o căruță.

”In jurul orei 12.15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au fost sesizati printr-un apel 112, cu privire la faptul că pe strada Înfrățirii, din municipiu, are loc un altercație spontană în trafic, între mai multe persoane. Din primele informații este vorba despre un conducător auto care execută servicii de taximetrie și mai multe persoane care se deplasau cu un atelaj hipo. Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției municipiului Dej pentru clarificarea aspectelor în care s-a desfăsurat starea conflictuală. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, fapta prevăzută și pedepsită de Codul penal”, potrivit IPJ Cluj.

Persoanele aflate în căruță l-au lovit pe taximetrist cu mai multe scânduri, iar acesta la rândul lui a ripostat. Potrivit martorilor citați de dejeanul.ro, cei aflați în căruță l-au amenintat atat pe taximetrist cat si pe familia acestuia. Două persoane au ajuns la spital având nevoie de îngrijire medicale. 

sursa foto: dejeanul.ro

 

PS: Susține Ziar de Cluj! Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.

 

Adauga comentariu