Baroul Cluj, în doliu! Avocatul Doru Andrieș a trecut la cele veșnice. Eugen Iordăchescu: „Onoarea, cinstea și dragostea sa față de profesie l-au însoțit”

Doru Andrieș, fost avocat asociat al SCA ”Iordăchescu și Asociații”, cu o carieră în magistratură încheiată în 2008, de pe funcția de președinte al Tribunalului Militar Cluj, a trecut la cele veșnice în această seară. Eugen Iordăchescu a publicat un mesaj emoționant despre ce a însemnat colaborarea cu ex-magistratul care a contribuit la Codul de Procedură Penală. 

"Știu că sunt momente în viața noastră când cuvintele sunt prea goale ca să poată descrie ce simțim cu adevărat. Știu că a venit clipa despărțirii de un OM, pe numele lui Doru Andrieș, pe care aș fi vrut să-l am mereu în preajma mea. Știu că a plecat dintre noi OMUL Doru Andrieș, cu ochii lui pătrunzători și plini de înțelepciune. Știu că Doru Andries a fost OMUL care și-a iubit, fără limite, familia, soția și copiii, țara și haina militară. Știu că era mândru de țara sa. Știu că onoarea, cinstea și dragostea sa față de profesia de magistrat l-au însoțit pe OMUL Doru Andrieș în periplul efemer al carierei sale. Știu că tristețea mă copleșește acum la ceas de despărțire de OMUL Doru Andrieș! Cuvintele sunt prea puține pentru a spune cine a fost OMUL Doru Andrieș. Dormi în Pace Doru!” Eugen Iordăchescu.

 

Andrieş Dorel a fost din 2010 până în 2019 avocat asociat al Societății Civile de Avocați “Iordăchescu și Asociații”, a ocupat funcția de Specialist al Comisiei mixte Parlamentare de adoptare a Codului penal şi al Codului de Procedură penală (2009-2010), a fost Membru în Comisia de elaborare a noului Cod de Procedură Penală (2007), Director Adjunct al Direcţiei Instanţelor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (2006 - 2008), Preşedinte al Tribunalului Militar Cluj (2003 - 2007), Judecător militar (1991 - 2008) și Procuror militar (1986 - 1991), după cum a menționat fosta sa echipă din Baroul Cluj.


„Cu profundă durere şi sincere regrete, anunţăm trecerea la cele veşnice a celui care a fost prietenul și colegul nostru, Doru Andrieş. Dumnezeu să-l odihnească, iar familiei să-i dea mângâiere”, a transmis echipa “Iordăchescu și Asociații”.

Adauga comentariu