Ultima reformă administrativ-teritorială din România a avut loc în anul 1968. De atunci, vorbele au ţinut loc de reformă. La 30 de ani de la Evenimentele din Decembrie 1989, România are aceeași organizare teritorial – administrativă ca în vremea comunismului. Modelul este depășit. Diferențele economice dintre județe sunt imense, birocrația omoară multe proiecte în fașă, iar aparatul administrativ este supradimensionat. Să vă închipuiţi că fiecare din cele peste 2.800 de comune are propriul aparat administrativ, deși mulţi dintre cei de acolo nu au bani nici măcar să asigure servicii de bază și să plătească salariile. Cu toate acestea, proiectele de regionalizare/descentralizare au murit din fașă. Căci, cu cât sunt mai multe funcții, cu atât este mai bine pentru lipitorii de afişe ai partidelor. Partidele nu vor să-şi piardă “soldăţeii”, iar aceştia nu vor să piardă accesul la bani publici. Aşa că are dreptate sociologul Vasile Dâncu când spune că reforma nu se face că “Se gândește doar electoral, iar planificatorii sunt politrucii, nu experții”. Corect.
Bag seamă, dezbaterea pe “Regionalizare” va încinge din nou spiritele în România. Când a fost propusă de PDL, a fost hulită de USL. Când a propus-o USL, a fost hulită de PDL. Dacă a zis ceva PSD, a sărit ca muşcat de fund PNL. Dacă va bâzâi ceva PNL, va da cu pliciul PSD. Şi, peste toate sudălmile, ca un cor tragic, se aude vocea UDMR, ai cărei politicieni îşi văd ameninţate interesele pecuniare la fiecare tentativă de reformă administrativă: „Să se revizuiască… Primesc! Dar atunci să nu se schimbe nimic. Să nu se revizuiască… Primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume prin părţile esenţiale”.
De fiecare dată când „odiosul regim” aflat la putere vrea să desfiinţeze nişte judeţe şi să facă reîmpărţirea teritorială după modelul regiunilor de dezvoltare economică, proiectul este desfiinţat de “harnica” Opoziţie pentru a afla, mai apoi, când Opoziţia devine “odioasă guvernare”, că vine cu fix acelaşi proiect. Care, normal, va fi desfiinţat de către “harnica” nouă Opoziţie, care până mai ieri, era “odioasa guvernare”. Şi tot aşa, de la Năstase încoace se tot revizuieşte şi nu se mai termină!
Politicienii nu vor regionalizare, ci baronizare. Aşa că, după bunul obicei românesc, regionalizarea se va face de ochii Europei şi nu pentru eficientizarea instituţiilor statului.
Nicio “odioasă guvernare” nu îşi permite să se atingă de judeţele baronilor politici (feudele preşedinţilor de Consilii Judeţene). Sub presiunea Europei, se inventează tot felul de “pălării” sub care să se ascundă “măriile” lor, baronii, mai bine. Dacă s-ar desfiinţa, cu adevărat, judeţe, vă daţi seama ce luptă ar fi între baroni pentru supremaţia în câte o regiune? România ar fi scoasă din Evul mediu timpuriu şi azvârlită în Evul Mediu feudal. Până acum, în Evul nostru mediu timpuriu, potentaţii locali au acumulat cu japca capital, mijloace de producţie şi terenuri cât mai întinse. Odată cu aceste acumulări, le-a crescut exponenţial puterea în zonă. Stăpânesc câte un teritoriu, numit la noi judeţ. Şi sunt bine în castelul lor. Dar, exact ca în Evul Mediu feudal, va apărea câte un lider mai puternic care îşi va subordona baronii dintr-o anumită regiune. Le va păstra privilegiile, dar în schimbul lor aceştia îi vor plăti Taxa de Şmecher. Toate aceste regiuni vor fi subordonate unui lider suprem (Preşedintele) care poate să fie un personaj puternic sau o marionetă pusă acolo doar ca să legitimeze, în numele poporului, fărădelegile noilor mari feudali. Nimic nou în istorie!
Așa este când ajungi să pui lupii paznici la stână. Iar Guvernele şi Parlamentul sunt oglinda poporului. Acolo trimite poporul, prin vot, ceea ce are mai „bun” – deci nu avem de ce ne plânge. Aşa că: regionalizare pe care.
Thomas Jefferson zicea (cu privire la înţelegerea proastă a rezultatului unui vot democratic) că se poate ajunge în situația în care: “Democrația nu este nimic altceva decât o regulă a mafiei, unde 51% din oameni pot lua drepturile celorlați 49%”.
Şi, gata!