Azilul de noapte se modernizeaza. Craciunul le aduce oamenilor strazii conditii normale

Inainte de sarbatoarea Craciunului, beneficiarii azilului de noapte de pe strada Oasului se muta in casa noua. Nu e vorba de o alta locatie, nu pleaca nimeni nicaieri. Dar dormitoarele, baile, holul si curtea promit sa fie altele. De la sfarsitul anului, oamenii de aici nu vor mai indura frigul, iar incaperile vor fi mai aerisite. In urma cu cinci luni, consilierii locali clujeni votau darea in folosinta gratuita Directiei de Asistenta Sociala si Medicala a azilului de noapte de pe strada Oasului, administrat pana atunci de fundatia Prison Fellowship. Astazi, beneficiarii de acolo cara dulapuri si isi muta lucrurile - santierul e in toi. Pana acum au fost renovate dormitoarele, au fost schimbate toate ferestrele si usile si au fost montate calorifere noi. Inainte de sfarsitul anului vor fi terminate si baile si holul, iar beneficiarii se vor bucura de sarbatori in caldura - asta promit reprezentantii primariei.
"Inainte se pierdea foarte multa caldura. Am reparat sobele, am reconditionat dormitoarele, mai e de lucru pe hol si la bai, dar pana la Craciun terminam", spune Aurel Mocan, seful Directiei de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Cluj-Napoca.
Pe Oasului se lucreaza de zor. Beneficiarii intind o mana de ajutor muncitorilor si muta dulapuri, sorteaza lucruri si cara moloz. Cu totii sunt bucurosi  ca vor trai in conditii mai bune, se bucura ca pot da o mana de ajutor; se simt utili.
"O sa fie mai bine, mai cald", spune o doamna ce mananca ciorba dintr-o cratita, pe holul adapostului de noapte.
Sotul ei muta un dulap in curte. Nu e la fel de incantat, dar ii multumeste lui Dumnezeu ca are un acoperis deasupra capului.
"Decat pe strada, e mai bine aici", spune el.
Cum se schimba azilul de noapte Noul proiect al Centrului de gazduire temporara aduce anumite schimbari in modul de functionare al adapostului. Beneficiarii nu vor putea ramane aici mai mult de un an, in conditiile in care pana acum azilul avea locatari care au stat ani buni. In schimb, vor avea parte de consiliere pe mai multe planuri, cu scopul de a-si gasi un loc de munca si un loc permanent unde sa locuiasca. Va creste si numarul angajatilor: pe langa seful de centru vor mai lucra aici un asistent social, doi psihologi, un asistent medical, un ingrijitor, o infirmiera si un muncitor necalificat. Persoanele gazduite in centru vor beneficia de control medical gratuit, dar si de asistenta sociala si juridica. In schimb, nu vor avea voie sa consume alcool in perimetrul centrului, sa distruga, sa sustraga bunurile sau sa aiba o atitudine ostila fata de ceilalti beneficiari sau personalul centrului. Cei care vor avea la activ doua abateri de genul: nepastrarea curateniei, fumatul in alte locuri decat spatiile amenajate, consumul de alcool sau droguri, comportament violent sau nerespectarea altor reguli ale centrului vor fi exclusi din azil, fara sa aiba oportunitatea sa mai fie gazduiti aici. Azilul are trei dormitoare pentru barbati, unul pentru femei, doua grupuri sanitare, un spatiu destinat hranei, un depozit si un birou administrativ.

Adauga comentariu