Avocatul Radu Chiriță, o analiză a cazului Robert Roșu și a complicităților din sistemul juridic: ”Gata! Basta! Enough!”

Radu Chiriţă este avocatul coordonator al firmei de avoctură ”Chiriță și asociții”. Este avocat pledant, specializat în drept penal şi drepturile omului, având în spate o bogată carieră. Pe blogul său, raduchirita.com, face o radiografie la rece, după prima reacție avută în Ziar de Cluj, a (din păcate) cazului Robert Roşu, avocatul condamnat în apel la 5 ani de închisoare în Dosarul Ferma Băneasa, pentru că și-a exercitat meseria.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Radu Chiriță, despre condamnarea avocatului Robert Roșu: „Nu am văzut niciodată un abuz mai mare! Baroul București și UNBR puteau mobiliza avocații! Trebuia să fim 200 de avocați la termen să vadă omul ăla că nu e singur!”

Reproducem această analiză, intitulată sugestiv: ”Gata! Basta! Enough!”

”Sunt prieten cu Robert Roşu. Prietenia noastră s-a conturat cumva în jurul dosarul în care a ajuns să fie extrem de celebru zilele astea, pentru că a început cumva cu dosarul ăsta. Scriu textul ăsta pentru a explica tuturor care vor avea răbdarea să îl citească ce s-a întâmplat. Orele de joi după masă, când a ajuns vestea la mine la câteva minute după pronunţare, au fost între cele mai grele din viaţa mea. N-am putut să nu mă gândesc la familia lui, la faptul că a pierdut tot ce a construit în 20 de ani de muncă extrem de grea. Nu pot decât să îmi imaginez ce e în capul lui acum şi mă sperie asta. Nu ştiu cum a avut puterea să le spună copiilor că va pleca la puşcărie, deşi nu a făcut nimic. De atunci încoace nu pot să nu mă gândesc la zecile de discuţii în care îi spuneam că, deşi îl judecă un complet cu antecedente, nu are cum să îl condamne nimeni. Că nu are cum să motiveze o condamnare nici cel mai de rea credinţă complet de judecată. Că ar fi absolut absurd aşa ceva. Că are deja o hotărâre a ICCJ (de la arestare) în care îi scrie că nu o făcut decât să îşi facă meseria. Etc. Sincer, mie nu mi-a fost frică de condamnarea lui, eram convins că se va menţine achitarea. Şi sunt destul de pesimist de regulă.

Nu am scris jois seară, deşi m-a tras aţa, pentru că mi-aş fi exprimat frustratea, consternarea, nervii, frica, ura într-o modalitate prea subiectivă pentru un text care circulă pe net. Am vrut să aştept să mă calmez, cât să încep să gândesc raţional. Să trec tragedia umană a prietenului meu Robert în planul vieţii mele private, pe care nu mi-o expun public. Să pot să scriu doar despre ceea ce s-a petrecut obiectiv în dosar, despre faptul că acest lucru este o crimă împotriva profesiei pe care o fac cu mândrie şi cu plăcere (nu zilele astea), o crimă împotriva libertăţii avocaţilor, despre faptul că mie mi s-a umplut paharul şi despre ce voi face să îl golesc. Urmează deci un text lung, cu mai multe capitole.

Povestea (pe scurt, că altfel scriu o carte)

Idiotul ăla de Paul este fiul nelegitim al lui Carol II, făcut cu Elena Lupescu. După ce Carol moare, Paul obţine în Portugalia prin anii 50 o hotărâre judecătorească care îi recunoaşte calitatea de succesor al fostului rege al României. După ce apar legile retrocedării, omul începe să se agite să obţină bunurile care fuseseră naţionalizate de la tac-su, de la maică-sa şi alte rubedenii. Fiind un idiot, se bagă în tot felul de combinaţii, cu tot felul de avocaţi pe care nu are bani să îi plătească şi le promite părţi din bunurile recuperate. Are o grămadă de avocaţi din ăştia, care îi fac tot felul de cereri de retrocedare, acţiuni în instanţă etc.

Dracu’ ştie cum, intră în nişte discuţii cu Truică – la momentul ăla o persoană extrem de frecventabilă, era consilier al primului ministru Năstase – şi cu nişte evrei, care făceau consultanţă politică în România şi care aveau tot felul de contacte cu Benny Steinmetz, un om de afaceri din Israel, cu afaceri şi în România, extrem de frecventabil cel puţin la acel moment. Prinţul avea nevoie de bani, aşa că se înţelege cu evreii să le vândă drepturile litigioase de pe vreo 40 de imobile ce erau în proceduri de retrocedabile contra unei sume cash – câteva milioane – şi a unei părţi din imobile, după ce se vor retroceda. Evreii îi spun omului că una dinte condiţii este să lucreze cu nişte avocaţi serioşi, să renunţe la ciuri, buri de până atunci, iar Paul e de acord.

În contextul ăsta, evreii de duc la Ţuca, Zbârcea şi asociaţii (TZA). Ăştia nu erau atunci monştrii de azi, erau înfiinţaţi de relativ puţin timp, o echipă de oameni tineri – Ţuca avea vreo 35 de ani, gen – fugiţi nu demult de la Muşat. Le cer avocaţilor, înainte de toate, să examineze situaţia juridică a acelor imobile, a cererilor de retrocedare, a hotărârilor judecătoreşti deja pronunţate, a proceselor care erau pe rol etc. Să facă un fel de audit juridic, pentru a avea o imagine asupra a ceea e de vânzare şi a şanselor de scoate ceva de acolo. Proiectul îi este dat de către firmă lui Robert, care coordonează o echipă de avocaţi care fac acea analiză. Opinia lor juridică este că există şanse rezonabile ca cel puţin o parte din imobile să poate fi retrocedate în urma procedurilor aflate pe rol.

Cu acest raport în braţe, evreii ajung la o înţelegere financiară cu Paul şi se redactează un contract în acest sens între Paul şi Reciplia, o firmă înfiinţată ca motor pentru această afacere. Draftul de contract este trimis şi celor de la TZA, care îl analizează şi sugerează câteva modificări minore, care se şi fac. Ulterior, la sediul TZA se organizează o întâlnire la care se semnează acel contract. Din acel moment, de demersurile juridice în vederea recuperării bunurilor urma să se ocupe TZA. Paul le-a semnat acestora împuternicirile necesare să îl reprezinte în procedurile care erau pe rol, vreo 40 dacă nu mă înşeală pe mine memoria. TZA urmau să fie plătiţi de către Reciplia pentru munca în aceste dosare. Firma îl desemnează pe Robert să coordoneze echipa de avocaţi care se va ocupa de aceste litigii.

Ca să ne înţelegem pe româneşte: la acel moment Robert avea 29 de ani, nici nu ştiu dacă avea dreptul să pună concluzii la ICCJ. TZA era la începuturile sale. Pentru ei, acel client şi acel proiect a fost o oportunitate foarte bună de dezvoltare. Normal că au tras tare şi să aibă acel client şi să lucreze pe proiect cât mai profi cu putinţă. Cine face avocatură, ar trebui să ştie ce vorbesc şi cum e să te lovească la 29 ani un astfel de contract. În egală măsură, ar trebui să ştie că nici dracu nu vine la tine la 29 de ani cu aşa ceva şi nici nu se aşteaptă ca un mucos de genul să îi “rezolve” dosarul.

Oamenii se apucă de treabă. Pentru unul dintre imobile – Pădurea Snagov – exista deja o hotărâre definitivă prin care se constata că Paul are drepturile asupra bunului, dar hotărârea nu era pusă în executare. TZA face nişte notificări, semnate de Robert, către Romsilva şi le cere să facă bine să execute hotărârea definitivă. După o vreme, Romsilva pune în executare hotărârea, îi retrocedează lui Paul bunul şi, conform contractului cu Reciplia, acesta cedează Reciplia o parte din bun. Robert merge împreună cu oamenii la notar când se semnează contractul.

Pentru un alt bun – Ferma Băneasa – este pe rol o cerere de retrocedare către Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Plantelor. La data la care conducerea Institutului discută soarta acelei cereri, Robert se prezintă alături de Paul la şedinţă şi susţine cererea. Le expune motivele pentru care cererea de retrocedare ar fi legală şi le răspunde la ce nelămuriri juridice or fi avut oamenii. Le dă şi o mapă cu analiza legală şi anexe. O fost convingător, pentru că după o vreme Institutul dispune retrocedarea. Paul cedează mai departe evreilor partea lor din imobil. Robert merge şi de data asta la notar pentru semnarea actelor.

Pentru restul de câteva zeci de imobile proceduri continuă. În timp, unele sunt obţinute, unele nu. De la un moment dat, la cererea expresă a prinţului, Robert nu se mai ocupă de acest proiect, care e repartizat spre coordonare altui avocat de la TZA. Dacă ştiu eu bine, ultima procedură finalizată a fost acum vreun an şi ceva, când o instanţă a admis acţiunea lui Paul cu privire la unul dintre imobile. Cred că unele proceduri sunt încă pe rol.

Pe parcursul anilor, prințului i se cam termină banii. Viaţa de prinţ e scumpă. Începe să fie supărat şi, deşi ştia bine de tot ce a semnat, îi acuză pe evrei că l-au păcălit, că i-au dat prea puţini bani etc. Multă vreme refuză să mai fie reprezentat de TZA – “oamenii evreilor” – face scandal pe acolo. Lui Robert îi arată ceva plângere penală pentru înşelăciune, tot felul de cretinisme de om a cărui inteligenţă merge bine de tot către partea de jos. Îşi ia alţi avocaţi, mai vinde de vreo două ori aceleaşi drepturi litigioase, un întreg balamuc. Face tot felul de plângeri împotriva la tot ce mişcă. Clasările curg.

Cam asta e povestea.

DNA Braşov

Ajungem uşurel în 2015. DNA Braşov făcea parte din unităţile de elită ale parchetelor. Vroia doar dosare cu nume importante, cu prejudicii mari, să geamă de extaz televiziunile în faţa sediului în care zburau cătuşele non stop. Cumva, la ăştia ajunge o plângere din alea făcute de Paul pentru 145 milioane de euro pentru înşelăciune, şantaj şi trafic de influenţă împotriva lui Tăriceanu şi o grămadă alţii – inclusiv Robert. Când văd ăia de la Braşov numele lui Tăriceanu, una dintre obsesiile acelei unităţi de elită, şi suma de 145 milioane de euro în aceeaşi propoziţie, dau drumul la cercetări în forţă.

Pentru că în plângere se făcea referire doar la Pădurea Snagov şi la Ferma Băneasa, ignoră celelalte imobile. Îi încurcă un pic faptul că erau hotărâri judecătoreşti pronunţate în cazul Pădurii Snagov, precum şi faptul că nu reuşeau să descopere de ce dracu’ nu o fost legală retrocedarea Fermei de la Băneasa. Îi încurcă şi faptul că Paul se plângea că, de fapt, evreii i-or dat prea puţini bani, nu că o fost ilegală retrocedarea. O unitate de elită ştie însă să iasă din încurcatură.

Îi cheamă pe judecătorii care or pronunţat acele hotărâri şi îi întreabă domnu procuror chestii gen: de or dat-o, de ce nu e motivată ca lumea, dacă e legală etc. Judecătorii spun că, de fapt, acum, că se uită mai bine, nu prea e legală hotărârea. Desigur, la acel moment nici preşedintele CSM, nici ICCJ şi nici Cristi Danileţ nu or fost pe fază să ne bage aia cu hotărârea judecătorească definitivă este pilonul statului de drept. Erau un pic ocupaţi să se uite în altă parte. Pe juzii ăstia, ulterior, i-o întrebat la instanţă de ce s-or răzgândit, iar unul o fost sincer: “Pentru că sunt şi eu om şi am o viaţă”, de aia am spus asta la DNA. Nu poţi să-l acuzi, nu ar fi fost primul jude acuzat de abuz pentru că o dat o hotărâre, iar pe cei dinaintea lui nu i-o apărat nimeni, în afară de avocaţii lor. Cu asta, procurorul îşi rezolvă prima problemă: punerea în executare a hotărârii este un abuz, pentru că hotărârea nu e legală. O zis juzii care or dat-o, deci avem probe.

Al doilea necaz îl rezolvă simplu şi pe ăsta. Pentru că nu reuşeau să descopere ce nu o fost legal la retrocedarea fermei Băneasa, reputaţii specialişti în civil ai DNA Braşov au făcut o analiză serioasă şi au descoperit că Paul nu avea calitatea de moştenitor al lui Carol, deci nu era persoană îndreptăţită la retrocedare. Ca să ajungă la această concluzie, s-or folosit de faptul că hotărârea judecătorească din Portugalia care îi recunoştea această calitate a fost recunoscută în România după ce Paul formulase cererea de retrocedare. Au ignorat faptul că procedura de ex equtor produce, evident, efecte retroactive, că ăla era succesor al lui Carol de când s-o născut nu doar din 2011 când a ICCJ a pronunţat hotărârea de recunoaştere etc. Oricum, mai apoi, în rechizitoriu, or scris vreo 20 de pagini despre cum Paul nu este succesor al lui Carol, făcând praf şi hotărârea ICCJ care spunea altceva. Din nou, evident, CSM, ICCJ şi Cristi Danileţ erau ocupaţi cu educaţia juridică în şcoli şi nu or putut să comenteze asupra faptului că hotărârile judecătoreşti sunt pilonul statului de drept. Pe scurt, ajungând la concluzia asta de drept civil, DNA Braşov constată că retrocedarea fermei este tot un abuz pentru că Paul nu avea dreptul să o primească, nefiind succesor al tatălui său.

Al treilea impediment, acela că Paul se plângea că o luat ţeapă, a fost rapid rezolvat. S-a constatat că nu a luat nicio ţeapă – şi s-a clasat înşelăciunea, şantajul etc. – ci din contră a dat ţeapă statului român şi s-a început urmărirea penală pentru tot felul.

În decembrie 2015, după ce şi-a rezolvat aceste impedimente către un nou comunicat de presă pompos cu nume, sume şi sprijin de la SRI, DNA Braşov sare la TZA, unde se apucă de percheziţii. Ştiu că scrie prin legi că la astea trebe să fie decanul, procurorul prezent etc., dar dreptul nostru nu se încurcă în nulităţi relative. Le iau la oamenii ăia o grămadă de dosare, seamănă frica pe două etaje de birouri şi îl iau pe Robert la Braşov, fără să îi spună prea multe de ce.

După foarte multe ore de stat pe holuri (colegii ştiu cam la ce mă refer), îl bagă înăuntru, unde stă Zeus cu cătuşele pe masă. Îi comunică lui Robert că este acuzat, va fi reţinut şi i se va cere arestare pentru următoarele:

  • constituire de grup infracţional, pentru că s-a înţeles cu evreii şi cu Paul să obţină retrocedarea unor bunuri ilegal. Ilegalitatea consta în faptul că ştia că Paul nu e persoană îndreptăţită, nefiins succesor al lui Carol în urma analizei juridice revoluţionare făcute de procurori.
  • trafic de influenţă, pentru că i-a promis lui Paul că o să-şi folosească influenţa sa de mare avocat la ICCJ să obţină soluţii favorabile.
  • complicitate la abuz pentru că o făcut două notificări către Romsilva să pună în executare o hotărâre judecătorească definitivă. La experienţa lui, ar fi trebuit să ştie că hotărârea este ilegală, aşa cum or recunoscut şi juzii care or dat-o
  • complicitate la abuz pentru că i-o convins pe cei de la Institut să retrocedeze ferma Băneasa
  • două bucaţi spălare a banilor, pentru că s-o dus la notar când s-o transferat proprietatea asupra terenurilor după retrocedare.

Scria acolo aşa: “rolul său a fost esenţial în activitatea grupului şi atingerea scopului urmărit, folosindu-şi profesia şi imaginea rezultată din calitatea de partener la una din firmele cunoscute de avocatură din România, a participat la discuţiile cu inculpatul AL ROMÂNIEI PAUL încă de la început, s-a ocupat de demersuri de notificare la diferite instituţii publice, acestea fiind absolut necesare pentru a crea aparenţa de legalitate, a încheiat actele şi împuternicirile necesare pentru atingerea scopului grupului (a redactat contractul de cesiune şi actele adiţionale, a redactat notificări şi memorii către instituţii publice deţinătoare, s-a prezentat personal la şedinţele comisiilor de retrocedare pentru determinarea membrilor acestora să adopte punctul său de vedere, a redactat contracte de vânzare-cumpărare pentru bunuri retrocedate cunoscând modul lor ilicit de dobândire)”. Normal, stat de drept, rolul avocatului, partenerul în actul de justiţie etc.

La prima strigare, ia arest la domiciliu. La a doua, ajunge la ICCJ la un jude normal la cap, care îi ridică orice măsuri, spunând că ceea ce o făcut el sunt doar actele unui avocat.

Urmărirea penală se desfăşoară după standarde proprii, specifice elitei de la braşov. Avocaţilor de la TZA nu li se permite să fie avocaţi ai lui Robert. Mulţi dintre ei sutn audiaţi, fiind întrebaţi chestii gen de ce aţi avut opinia aia. Cine o fost vreodată în perioada aia la DNA Braşov (sau Oradea, sau Ploieşti, că era cam tot aia) ştie ce vorbesc. Desigur, mandate de siguranţă naţională, SRI peste tot, tot felul de chestii bizare, tot tacâmul.

Procesul. În fond

După vreun an de cercetări transpirate, îi trimite în judecată. Acuzaţiile tot alea. Se duce dosarul la instanţă în vremurile în care pe cameră preliminară nu se admitea nimic, totul era nulitate relativă, sănătate, hai să vedem pe fond dacă ai comis-o sau nu. Pe scurt, deşi nu ar fi trebuit, dosarul iese intact din cameră preliminară.

Urmează un proces pe fond foarte lung, cu termene fixate la fiecare două săptămâni şi şedinţe de judecată lungi. Dosarul e judecat de un judecător care e departe de a fi cunoscut pentru că aruncă cu achitări foarte des. Omul mai şi scrisese ceva articol despre cum avocaţii au tot felul de responsabilităţi morale, nu doar legale. Mi-o fost foarte frică. M-am tot gândit că, din bula de judecător, nu o să vadă că relaţii cu clienţii care devin mai puţin formale odată cu trecerea timpului – orice avocat ştie ce vorbesc – şi o să îi găsească cine ştie ce vină morală că o avut clienţi nişte băieţi mai puţin frecventabili şi o transformă în vină legală. Nu că ar fi făcut ceva imoral sau lipsit de etică, pur şi simplu a vorbit cu clienţii lui despre dosare în timp ce urechea lungă a sistemului asculta. Apropos, asta cu confidenţialitatea avocat-client unde o băgăm, domnii de la CSM, ICCJ şi domnu Danileţ? Intră la pilonii statului de drept sau e tot nulitate relativă? În fine, nu era nimic aiurea pe discuţiile alea, dar mi-o fost frică.

M-am înşelat şi vreau să îmi cer public scuze judecătorului de la Curtea de Apel Braşov că nu am fost sigur pe echidistanţa lui. Şi să îl felicit că a rezistat presiunii care a fost pusă pe el, măcar implicit, în dosarul ăsta. Jos clopul! Şi jur că nu sunt genul care o spună gratuit, mai ales un judecător.

Omul a adus o rază de normalitate. L-a achitat pe Robert, constatând că, indiferent de ceea ce or făcut sau nu restul din dosar (unii au primit achitări, alţii condamnări) el nu făcut nimic altceva decât să îşi facă treaba de avocat. Sentinţa e pe net, nu are sens să o povestesc.

Apelul.

DNA face apel, mai puţin cu privire la achitarea pe spălarea banilor. Aparent, acuzaţia aia o fost suficient de aiuritoare. Pentru restul face apel şi scriu în apel că e drept că Robert şi-o făcut treaba de avocat, dar simpla prezenţa alături de un client şi oferirea de asistenţă juridică şi reprezentare acestuia sunt suficiente pentru a deveni complice la faptele lui. De când am citit fraza aia acum un an nu mi-o pot scoate din minte. Deşi i-am dat drumul pe net de acum 2 zile, mai trebuie să o pun odată, pentru că e oribilă:

“Inculpatul Roşu Robert, prin prezentarea sa în faţa comisiei (fără a nega dreptul său de a participa alături de client – dar care în cauza de faţă nu însoţea clientul, adică SC Reciplia SRL, ci pe inculpatul Al României Paul, cu care nu avea nici un fel de contract de asistenţă juridică), prin prezentarea punctului de vedere al unei importante societăţi de avocatură, a convins membri comisiei de justeţea cererii de retrocedare formulate de inculpatul Al României Paul.
Astfel, reţinem că activităţile de complicitate pot îmbrăca orice formă, inclusiv simpla prezenţă a unei persoane alături de autorul infracţiunii, astfel încât să i se dea acestuia siguranţa sau încrederea că acţiunile sale sunt sortite succesului.
În plus, în cazul de faţă, inculpatul Roşu Robert, prezentându-se alături de inculaptul Al României la şedinţa Consiliului de Adminsitraţie al ICDPP, prezentând un volum important de informaţii referitoare la termeni juridici, dificili de înţeles de către persoane fară pregătire juridică, prezentând noţiuni ca “daune cominatorii”, a influenţat decizia luată de membri prezenţi în mod covârşitor.
De altfel, din declaraţiile membrilor rezultă în mod indubitabil că prezenţa unui avocat (respectiv inculpatul), care susţinea în mod convingător situaţia imobilului, care le-a înmânat documente în sprjinul celor afirmate, care prezenta siguranţă în expunerile făcute, au contat în luarea deciziei de a fi de acord cu solicitarea de retrocedare.”

Sincer, pentru frazele astea, ăla care le-a scris ar trebui exclus din magistratură. Desigur, CSM, ICCJ şi domnu Cristi Danileţ nu sunt de acord cu mine. Parcă aud: “este dreptul suveran al procurorului să critice hotărârile judecătoreşti în căile legale de atac…”. Despre dreptul suveran de a mânca rahat şi a considera că, în esenţă, toţi avocaţii suntem infractori nu se va spune nimic.

Apelul se declară cândva prin vară, dosarul merge la DNA să îşi motiveze apelul, adică să scrie cineva aberaţia de mai sus şi încă câteva similare. De ce se întâmplă asta, adică de ce înainte să se dea termen în căile de atac, dosarul merge la parchet pentru motivare doar pilonii statului de drept şi al egalităţii între acuzare şi apărare ne pot spune. Plus CSM-ul care a legiferat asta.

Ăia de la DNA muncesc intens şi, să vezi coincidenţă, termină de scris aberaţiile fix în 24 decembrie dimineaţa. În consecinţă, dosarul e înregistrat la ICCJ în 24 decembrie după prânz, la un moment la care acolo mai era jandarmul de la poartă şi Moş Crăciun care aştepta o pronunţare în ceva dosar şi voia să ducă minuta pe post de cadou. Plus cineva care a înregistrat dosarul şi l-a băgat în sistemul de repartizare aleatorie. Ăla despre care scria Inspecţia Judiciară că la ICCJ permite foarte uşor direcţionarea caracterului său aleatoriu. Dosarul e repartizat aleatoriu unui complet de judecată, la auzul căruia orice avocat care ştie unde e strada Batiştei se face negru. Cândva, va trebui şi aici făcută o discuţie. De ce dracu’ multe din deciziile unor complete, ăsta şi altele, sunt contestate constant şi ale altor complete aproape niciodată?

Urmează un an de proces, cu coviduţ, cu amânări respinse când avocaţii erau în spital cu corona virus, cu 3 termene pe săptămână către final. Un fel de elogiu adus dreptului la un proces echitabil. Cu avocaţi audiaţi şi întrebaţi de ce nu or depus anumite acte în procese? Răspunsul de genul că nu îl ajuta pe clientul meu nu or fost mulţumitoare. Tot felul.

Robert era foarte stresat. Simţea că nu e în regulă ce se întâmplă. Chiar şi la acel complet, eu am fost convins că nu are cum să îl condamne, că e imposibil. M-am înşelat amarnic. I-au lăsat achitarea pentru trafic de influenţă şi pentru abuzul cu pădurea de Snagov şi i-au dat 3 ani pentru constituire de grup infracţional şi 4 ani pentru complicitate la abuz cu ferma Băneasa. I-au dat cu ură, din punctul meu de vedere. Mai mult decât prinţului, cel care, în logica asta a abuzurilor, este cel care a obţinut bunuri. La fel ca evreilor, care pe aceeaşi logică, par să fie mult mai implicaţi în toată povestea şi sunt cei care au primit mare parte din acele imobile. A fost ca o cărămidă.

Nu ştiu ce vor scrie în ea. Nici când vor scrie. De la acel complet am primit ieri motivarea unei hotărâri pronunţate acum mai mult de un an. Şi era o motivare relativ simplă.

Ştiu că o vor scrie astfel încât să blocheze orice recurs în casaţie. O vor da cu “din probe (fără să spună care, că nu sunt) rezultă că a ştiut…” şi asta basta, că nu pe chestii de fapt nu poţi face nimic. După tot circul care a ieşit, sunt convins că vor scrie 10 pagini în care vor scrie că nu a acţionat în calitate de avocat, ci de membru al grupului, că avocatura era gen o acoperire legală pentru el, de fapt el era de profesie membru al grupului. Sunt convins de asta. Şi orice vor scrie acolo pentru mine nu va înlătura nedreptatea vădită făcută unui prieten căruia i-au distrus viaţa şi nici faptul că hotărârea este un atac oribil la adresa profesiei de avocat. Niciunul dintre cei trei judecători nu e atât de cretin încât să scrie ceva de genul spuse în motivele de apel al DNA. Dar, în esenţă, doar asta pot gândi dacă l-au condamnat pe Robert. Desigur, după aia o să vină preşedintele CSM, Cristi Danileţ şi alţi deontologici şi vor spune: “vedeţi, v-aţi agitat degeaba. Nu pentru avocatură l-or condamnat”. Explicaţii vor fi similare cu toate celor date de orice regim ipocrit, care execută oamenii, invocând pretexte. Nu am nicio aşteptare din punctul ăsta de vedere şi, sincer, nu mă interesează mai deloc motivarea. Exceptând că o să me enervez din nou, că nu o să dorm şi că voi ajunge din nou să urăsc.

Cine e de vină

E uşor să spui că pentru rahatul ăsta care a distrus un om, familia lui, prietenii lui sunt de vină doar doi procurori care şi-au ratat viaţa şi trei judecători care şi-au ratat menirea de judecător. E prea simplu. Solidaritatea uriaşă născută între avocaţi, între oamenii de bună credinţă care au citit despre asta, între judecătorii şi procurorii de bun simţ indică că nu doar ei sunt de vină şi a alege să ducem vină doar în zona aia ar fi o greşeală. Mai sunt şi alţi procurori care gândesc la fel cu cei care au făcut urmărirea în dosar şi care au scris inepţia aia în motivele de apel, mai sunt şi alte complete negre la ICCJ şi la alte instanţe. Cât timp vor exista, şansele ca oricare avocat să fie trimis 5 ani la puşcărie pentru că şi-o făcut meseria se vor menţine.

Aşa, la nivel micro, cred că e de vină Robert pentru că a fost prea elegant, prea cu bun simţ şi a avut încredere că legea îl va apăra. Nu a vrut să facă tam, tam, şi-a dus crucea în linişte. Şi a greşit. Cred că e de vină TZA pentru că au făcut la fel. E cea mai mare firmă de avocatură din ţară şi cea mai respectată şi 5 ani nu au spus nimic despre faptul că unul dintre fondatorii ei este inculpat pentru vina de a fi avocat. Sunt de vină, în esenţă, Robert, TZA, avocaţii lui şi toţi care au ştiut pentru că au crezut că justiţia se face numai în sala de judecată. Aparent, nu e aşa. Sunt de vină eu că nu am publicat citatul din motivele de apel acum un an, când le-am citit, ci doar acum două zile când o fost prea târziu. Ăştia de aici am făcut-o cu bună credinţă, am crezut greşit.

Vina mult mai mare e a UNBR şi a Baroului Bucureşti. Acolo s-a ştiu despre dosar şi despre ce e. Robert a cerut sprijin de la Barou şi a primit uitatul în altă parte. “Să nu deranjăm” “să vedem” “ce putem noi face” etc. sunt acte de laşitate, de complicitate la un sistem defect. Comunicatele de ieri nu îl mai ajută pe Robert la nimic. Nu e o chestie nouă. Acum vreo 10 ani (cred) un coleg din Cluj a fost trimis în judecată pentru că a refuzat să îşi toarne un client. A avut norocul să fie achitat, dar a fost singur tot procesul. Eu îmi reproşez şi azi că nu m-am dus să stau acolo în sală cu omul ăla când o avut termen, să ştie că nu e singur. Robert ar fi trebuit să meargă la fiecare termen cu 200 de avocaţi în sală, să ştie că nu e singur, iar completul să ştie că judecă pe toţi avocaţii. Baroul şi UNBR au mijloace de presiune şi obligaţia de a proteja avocaţii de astfel de chestii. Au ratat complet misiunea asta. Noroc cu clipul de promovare cu Anna Lesko că imaginea bună e esenţială.

De vină suntem toţi. Care acceptăm să scrie Inspecţia Judiciară că sistemul de repartizare a cauzelor la ICCJ e defect şi ne doare-n cur. Care acceptăm să fim făcuţi infractori pentru că apărăm infractori, ca gest la ordinea zilei. Care acceptăm să fim ultima roată la căruţa justiţiei. Care acceptăm ca podiumul procurorului în sală să fie mai înalt decât al avocatului. Care acceptăm ca procurorul să primească scaunul ăla bun, nu banca care rupe curu. Care acceptăm ca dosarul să meargă la parchet pentru motivarea căilor de atac. Care acceptăm să se execute hotărîri ce se vor redacta peste câteva luni sau ani. Care acceptăm că nu are rost să ai automat cale de atac devolutivă când soluţia din apel e 180 grade faţă de fond. Care acceptăm că existe complete negre şi nu facem decât să ne rugăm să nu picăm la ele. Care acceptăm că nu ştim dacă avem sau nu acoperiţi în instanţe. Care acceptăm ca jumătate din judecătorii de penal să fie procurori. Care nu vrem să schimbăm sistemul de numire a judecătorilor după modelul ălora normali la cap. Care ne-am revoltat cu protocoalele vo’ două zile şi apoi ne-o trecut. Care am privit cum unii au fost condamnaţi pe nedrept şi am spus “las că o merita”. Etc.

Ce urmează

Pentru Robert, câţiva ani grei. Vor trece, dar nu va fi niciodată la fel. Trauma de a sta la puşcărie fără să ştii ce ai greşit, trauma de a explica copiilor asta, de a te justifica restul vieţii, de a te gândi din ce rahat trăieşti, de a sta 3 ani jumate gândind la copii, la soţie, la mamă nu va trece veci. Nu-mi fac iluzii că va ieşi din puşcărie. Sigur, o să facă recurs în casaţie (când se va motiva decizia). Se va respinge, dacă nu face completul negru vreo gafă majoră la motivare, chestie de care nu îi cred în stare. Probabil, o să se facă cerere de graţiere. Se va respinge, că plăvanul luptă cu corupţia. Se va face plângere la CEDO. Fie o resping la inadmisibilă, pentru că independentul de la grefă nu o să vadă nicio aparenţă de violare a unui drept, fie se va admite peste 5 ani şi va putea fi folosită fix la budă. Se va face probabil şi revizuire, se va respinge şi aia, că revizuirile nu se admit în ţara asta, în care hotărârea definitiviă este pilon al statului de drept şi de execută nu se discută.

Pentru profesie, cred că e prima oară din 2006 când a fost acel protest condus de la Bucureşti, când s-a ridicat un fel de solidaritate. Un pic incomplet valul ăsta, că nu am văzut comunicate sau poziţii de la cei din top. Nestor, Muşat, Stoica, Zamfirescu, Popovici etc. care cumpără spaţiu pe hotnews să ne prezinte cele mai relevante aspecte juridice şi ale căror comunicate despre asistarea cu succes a unui client care o cumpărat o firmă le citesc şi fără să îmi doresc, sunt cam mucles. Ştiu, nu vreţi să deranjaţi, omul e condamnat pentru corupţie, iar voi sunteţi corupţie free, ce vor spune clienţii etc. Ştiu. Dar dacă evreii nu mergeau la TZA, ci la NNDKP, acum, în locul lui Robert, era careva de acolo. Aveţi putere, aveţi pile, aveţi bani, faceţi dracu ceva şi pentru profesia asta! Că nu te poţi aştepta de la un stagiar care e revoltat acum, sau de la un avocat cu cabinet individual la Brăila, să aibă forţa de a face altceva decât un protest pe facebook sau, maxim, în faţa instanţei. Astea sunt bune la moral, dar nu rezolvă nimic. Sistemele nu se schimbă pentru că mii de avocaţi şi-au pus o copertă la poza de profil sau pentru că 200 din ei vor merge luni să protesteze în stradă. Ştiţi bine că altfel se schimbă legile şi sistemele, iar tăcerea voastră este complicitate. Alături de cea a UNBR şi a BB. Că de la ICCJ sau CSM nu am aşteptări, ele sunt sindicate ale judecătorilor şi procurorilor.”

 

Adauga comentariu