Avocatul Poporului intervine în cazul femeii amendată de Poliția Locală Florești pentru că l-ar fi denigrat pe primarul Șulea

Ziar de Cluj atrăgea atenția asupra amenzilor pe care Poliția Locală Florești le aplică locuitorilor din comună care îndrăznesc să îl critice pe Facebook pe edilul comunei, Horia Șulea. Primarul nu este la prima situație de acest fel, însă acum întreaga țară a aflat de modul în care Polița Locală îi amendează pe alegători. Avocatul Poporului a transmis un punct de vedere în care menționează că cenzurarea libertății de opinie poate conduce la o încălcare gravă a drepturilor și libertăților fundamentale.

”Menționăm și o altă situație în care s-a impus intervenția instituției Avocatul Poporului, în contextul în care o tânără din județul Cluj a fost amendată de reprezentanții poliției locale pentru o postare critică pe o rețea de socializare, la adresa primarului localității în care domiciliază. Din informațiile obținute prin intermediul mass-media, conduita poliției locale nu este singulară, existând și alte situații similare pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale de-a lungul timpului. Precizăm că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a fost constantă în sensul că „statul nu are dreptul să sancţioneze şi, astfel, să inhibe criticarea persoanelor care deţin funcţii publice, atunci când se pun în discuţie chestiuni de interes public”, chiar dacă acea critică s-ar realiza prin expresii jignitoare, sau ofensatoare, deși nu a fost cazul despre așa ceva în postarea sus indicată”, transmite Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului menționează că nu se poate vorbi despre libertatea de exprimare fără existența libertății de  opinie, deoarece aceasta permite oricăror persoane fizice să participe la viața politică, socială, culturală, manifestându-și public opiniile, gândurile, credințele. Orice formă de cenzurare a acestora ar putea conduce la o ingerință gravă asupra drepturilor și libertăților fundamentale.

Citește și:

Şulea s-a apucat să îi amendeze pe alegătorii care îl critică

După ce Ziar de Cluj a arătat cum își amendează Șulea alegătorii care îl critică, APADOR-CH îi cere ministrului Vela anchetă

Adauga comentariu