Avocatul Ioan Oltean - o carieră de o viață în domeniul juridic: „Clujul e depășit din punctul de vedere al soluționării dosarelor la Judecătorie”

Ioan Oltean e un jurist de carieră ce, după o viață dedicată acestui domeniu, și-a dorit să profeseze avocatura, ca o încununare a experienței sale profesionale. E născut pe meleaguri sălăjene, a terminat Dreptul la Cluj și a trecut prin mai multe activități juridice: de la simplu consilier juridic în sistemul bancar (la 3 bănci), imediat după Revoluție a profesat la Uniunea Sindicatelor Județului Cluj, apoi la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, unde a răspuns de județele din raza Curții de Apel Cluj.

Ca urmare a măsurilor luate de Guvernul Boc, de diminuare a salariilor cu 25%, Ioan Oltean a luat decizia de a face pasul în avocatură după ce, ca jurist, a desfășurat o activitate similară cu cea a unui avocat:

„Ca jurist ești nevoit să aperi interesele firmei la care lucrezi și sigur că e destul de complexă activitatea aceasta în care sunt incluse cunoștințe din toate domeniile: comercial, civil, penal, și trebuie să te pui la punct cu toate aceste aspecte. La finalul carierei mi-am dorit efectiv să fiu avocat pentru a îmi putea desăvârși cunoștințele. E o încununare a carierei de o viață în domeniul juridic.”

Procurorul general Augustin Alexa l-a inspirat în alegerea carierei juridice

 Ioan Oltean s-a născut în Mierța, județul Sălaj, satul natal al procurorului general Augustin Alexa, personalitate ce i-a marcat lui Ioan copilăria și i-a determinat alegerea carierei. Augustin Alexa a ajuns în fruntea ierarhiei statului comunist, plecând de la ocupația de simplu muncitor CFR în Cluj-Napoca. În anul 1951 a fost numit ministru al Transporturilor, iar din 1953 până în 1973 a îndeplinit funcția de procuror general al României. Procurorul nu a uitat niciodată satul din care a plecat, loc unde revenea frecvent, fiind o sursă de inspirație și o mână de ajutor pentru consătenii săi:

„Fiind copil am rămas cu o imagine asupra omului extraordinar de deschis față de semenii săi. Venea în sat, avea întâlniri cu oamenii, iar noi, copiii, trăgeam cu urechea. Auzeam și poveștile tatălui meu de la întâlnirile cu acest om, în care îl descria ca fiind o persoană remarcabilă. El a fost procuror general al României în condițiile guvernării Gheorghe Gheorghiu-Dej și a lui Ceaușescu și am rămas cu o imagine deosebită pentru pregătirea acestuia, pentru omenia, sprijinul, deschiderea și, în general, pentru ajutorul pe care îl dădea oamenilor.”

Ioan Oltean provine dintr-o familie modestă, fără știință de carte, tatăl avea „o iarnă de școală”, iar mama 5 clase. Acestea erau condițiile acelor vremuri și cei patru copii ai familiei s-au ridicat prin eforturi deosebite, însuflețiți de exemplul acestui procuror care, la fel ca ei, a plecat de jos:

„Acest om mi-a rămas întipărit în minte. Era de o competență extraordinară, avea curajul în procesele deosebite să îl înfrunte chiar pe Ceaușescu în anumite aspecte, și a plecat din simplu muncitor.”

În sat, Ioan Oltean a absolvit clasele primare, iar pentru gimnaziu a făcut naveta câte 10 km, până la Cuzăplac. Apoi a urmat Liceul nr. 10 în Cluj-Napoca și Facultatea de Drept din cadrul UBB. Imediat după absolvire s-a angajat ca jurist în sistemul bancar.

„Avem un cadru legal bine definit, dar cu multe probleme”

Ioan Oltean se ghidează în activitatea sa profesională după principiul că fiecare om poate și trebuie să fie ajutat și consideră că întregul sistem juridic trebuie pus în slujba cetățeanului. Cadrul legal, constată avocatul, e unul bine definit, dar cu multe probleme:

„Cred că uneori ne copleșește imensitatea de acte normative, aglomerația din instanțe. Clujul practic e depășit din punctul de vedere al soluționării dosarelor la Judecătorie și sigur că ar fi necesară cel puțin înființarea unei noi judecătorii sau o reorganizare. De asemenea, sunt foarte multe cauze la contencios administrativ (Tribunalul Cluj). 

Ar mai fi necesară modificarea Codului de procedură penală, în sensul reglementării măsurilor premergătoare trimiterii în judecată (urmărirea penală, arestul preventiv, arestul la domiciliu, eliberarea pe cauțiunea ș.a.m.d.), care nu sunt foarte bine clarificate.

O problemă este și accesul la justiție. Procesele sunt extrem de costisitoare și este greu pentru o persoană să se prezinte în fața instanței în orice calitate, fără avocat, având în vedere procedura de judecată: cheltuieli judiciare foarte mari, lipsa de cunoștințe datorată complexității și numărului mare de acte normative care reglementează un anumit domeniu, plus concurența care apare de la partea adversă. Asta e o mare problemă, mai ales în cauze penale unde asistența juridică din oficiu nu se ridică întotdeauna la cerințele impuse de apărarea unui inculpat. Și astfel apar inechități între oameni, accesul la justiție este tot mai greu și complicat pentru oamenii simpli, fără stare materială adecvată.

De asemenea, ar fi necesară înființarea unor organisme care ar putea soluționa mai rapid, cu celeritate, probleme de familie. Era vorba de înființarea acelor tribunale, instanțe specializate… nu le avem nici acum!

O altă problemă e accesul tinerilor absolvenți în profesiile juridice; examenele sunt extrem de costisitoare și în complexitatea chestionarelor sunt incluse multe ambiguități.

În rest, sigur că e o profesie extrem de frumoasă, ce vine în întâmpinarea omului, a semenilor, a bucuriilor și a necazurilor lor. Așteptăm din partea magistraților o judecată corectă, conformă cu legea”, concluzionează Ioan Oltean.

A colaborat la elaborarea unor acte normative din diverse domenii

Pe parcursul carierei Ioan Oltean a desfășurat și activități în învățământul liceal, iar ca activitate științifică a publicat în diverse reviste și și-a luat doctoratul în Drept, la UBB, pe domeniul comercial.

A fost preocupat și de elaborarea unor acte normative, inclusiv de noul Cod civil și de procedură civilă:

„Am colaborat cu cabinete de parlamentari care mi-au solicitat sprijinul în elaborarea unor acte normative din diverse domenii, printre care și legea bancară, cele din domeniul bancar.”

„Am crezut întotdeauna în dreptate”

„Plecând dintr-o familie modestă, am crezut întotdeauna în dreptate, în mai bine pentru semeni”, își începe Ioan Oltean autocaracterizarea. „Fiecare om poate fi ajutat, dar răul cel mai mare îl primim tot de la semenii noștri. Nu sunt răzbunător, am fost un tip deschis, corect, fără probleme, am trăit în armonie. Sigur, ne confruntăm cu problemele vieții, ale bătrâneții, dar trebuie să ne adaptăm și să apreciem fiecare etapă din viață, trebuie să ne bucurăm.”

Bucuriile lui Ioan Oltean sunt familia și cariera, însă familia e pe primul loc. Are o fiică, lichidator judiciar, ce i-a călcat pe urme în domeniul juridic, și doi nepoței, ce îi mângâie sufletul:

„Sunt optimist. Indiferent de valurile vieții și de etapele prin care trecem, dificultățile trebuie depășite și viața trebuie apreciată!”, conchide avocatul.

Adauga comentariu