PORTRET

Avocata Gabriela Bucătariu: „E important de multe ori să fii ingenios – ar fi prea ușor să existe pentru orice o rețetă deja scrisă!”

Gabriela Bucătariu e o reprezentantă a noii generații de avocați clujeni, ce profesează de 3 ani și jumătate în cadrul Societății Civile de Avocați „Lăpușan, Moscovits, Șteopan și Asociații”.

E o persoană ambițioasă, perseverentă, pasionată de profesia ei, încăpățânată atunci când trebuie să găsească o soluție pentru problemele clienților, pe care îi reprezintă în fața instanțelor de judecată și le oferă consultanță juridică în special în domeniile contencios administrativ și fiscal, insolvență, Real Estate, litigii între profesioniști, considerând în același timp că un avocat la început de carieră trebuie să știe câte puțin din toate pentru a se putea descurca în orice domeniu s-ar specializa ulterior. 

„Nu știam exact ce presupune acest domeniu, dar la mine norocul a fost că mi s-a potrivit”

Gabriela Bucătariu e originară din Bistrița. Își reamintește că opțiunea de a alege să urmeze facultatea la Cluj a venit ca un dat firesc:

„Cam toți absolvenții din Bistrița când își doresc să meargă la facultate de regulă aleg Clujul. E mai accesibil și e un centru universitar celebru, pe bună dreptate.”

Deși nu era sigură de la început de opțiunea sa, pentru că sistemul de învățământ preuniversitar din România nu le permite întotdeauna absolvenților să-și descopere vocația încă din timpul anilor de liceu, Gabriela a ales Facultatea de Drept, cu care a rezonat din prima:

„Nu știam exact ce presupune acest domeniu, dar la mine norocul a fost că mi s-a potrivit, mi-a plăcut și mi-a alimentat curiozitatea, care e pentru mine o trăsătură de caracter. Toate chestiunile pe care le-am învățat în facultate au fost noi și totodată interesante și am avut o pasiune constantă pentru acest domeniu, odată ce l-am descoperit.”

„Cei doi ani de stagiatură sunt vitali, pentru că atunci înțelegi la modul concret ce presupune avocatura”

Gabriela a ales profesia de avocat tot pe criteriul potrivirii. În timpul facultății tânăra oscila între diversele opțiuni de carieră juridică, era tentată și de magistratură, dar într-un final cel mai mult a rezonat cu avocatura. Gabriela Bucătariu consideră că locul în care te formezi profesional este foarte important, ea având șansa de a își practica meseria, încă din anii de stagiatură, într-un mediu competitiv:

„Din punctul meu de vedere cei doi ani de stagiatură sunt vitali, pentru că atunci înțelegi la modul concret ce presupune avocatura și în ce măsură te poți plia astfel încât să o practici la cel mai înalt nivel. 

Cred că mentorii pe care i-am avut în cadrul Societății Civile de Avocați „Lăpușan, Moscovits, Șteopan și Asociații” m-au ajutat să devin avocatul care sunt astăzi și totodată mă ajută să cresc în continuare. Sunt avocată de la începutul anului 2012, de atunci sunt colaborator în societate – nu e o experiență foarte vastă, dar din punctul meu de vedere este relevantă.”

„Ar fi prea ușor să existe pentru orice o rețetă deja scrisă”

Pentru că profesează de 3 ani și jumătate și își practică profesia cu dedicare și entuziasm, Gabriela Bucătariu consideră că e prematur să vorbească despre insatisfacții în meseria ei, dar a întâlnit totuși în această perioadă mici dezamăgiri, pe care le-a depășit, încercând mereu să găsească cea mai bună soluție pentru clienții săi:

„Există soluții pe care le obținem și pe care nu le considerăm întotdeauna corecte raportat la prevederile legale aplicabile și la susținerile de care noi ne-am prevalat. Dar întotdeauna într-un litigiu sunt cel puțin două părți și, din păcate, chiar dacă avem dreptate, există posibilitatea de a nu avea câștig de cauză din motive neimputabile nouă.

Oricum cred că cea mai mare satisfacție pe care orice avocat o poate avea este aceea de a-și exercita mereu profesia cu entuziasm, pentru că, la urma urmei, fiecare căutăm să facem ceea ce ne place. Ca avocat cred că cel mai relevant e să încerci să găsești întotdeauna o soluție pentru problemele clientului și totodată să găsești și o satisfacție pentru modul în care îți exerciți profesia.

Noi, în societate, suntem într-o continuă creștere și asta le spun și colegilor mai mici, că este foarte important ca tot timpul să îți regăsești entuziasmul pentru ceea ce faci, pentru că asta te determină să dai cel mai bun randament și să ai astfel inspirație. Inspirația contează foarte mult. Avem și noi zile și zile și e important de multe ori să fii ingenios pentru că nu toate litigiile sau situațiile conflictuale au o soluție stereotipă. Nu există o reglementare anume, mai degrabă există mai multe reglementări cu care noi încercăm să jonglăm și să argumentăm astfel încât să ne fie fundamentată poziția procesuală. Ar fi prea ușor să existe pentru orice o rețetă deja scrisă, așa poate ar fi fiecare dintre noi un avocat de succes.”

Gabrielei Bucătariu avocatura i se potrivește ca o mănușă, e o profesie care o ambiționează și o motivează să facă eforturi permanente pentru a evolua profesional, încât uneori îi e greu să traseze o linie de demarcație între viața personală și meseria sa:

„Cred că e destul de greu să mă disociez ca om și ca profesionist, pentru că de multe ori un avocat la începutul carierei se concentrează mai mult pe dezvoltarea profesională”, conchide avocata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *