Aveți și acum votul meu. Nu vă bateți joc de el, din nou

Am drept de vot de 15 ani, timp în care am prins 14 scrutine electorale. Ca un cetățean responsabil ce vreau să fiu, am fost mereu să votez. Chiar și numai pentru dreptul de a-i huli pe cei care s-au dovedit a fi nedemni de votul meu.

În acești 15 ani am votat aproape de fiecare dată cu unii sau cu alții care păreau că îmi împărtășesc viziunile și ideologiile. A existat o singură excepție, cu ocazia unor alegeri parlamentare, când votul era uninominal, iar candidații erau împărțiți pe colegii. În Colegiul meu, candidații propuși erau dintre cei mai corupți și incompetenți, astfel că votul meu s-a îndreptat spre un candidat pe care nu l-aș fi votat niciodată în alte situații. Și chiar m-am bucurat când a reușit să ajungă în Senat.

De-a lungul timpului am fost adesea pusă în situația de a alege răul cel mai mic, iar asta m-a dezamăgit mereu. M-am întrebat întotdeauna de ce avem de ales dintre candidați slabi sau corupți. De ce acei candidați care ar fi meritat să ajungă într-un post sau altul, nu au reușit să convingă electoratul. Explicația pe care am găsit-o, a fost că de 30 de ani de alegeri libere, tot mai mulți români au fost dezamăgiți, cu fiecare scrutin electoral, ceea ce i-a făcut să nu mai fie interesați nici măcar să descopere potențiali candidați care s-ar fi pliat mai bine pe așteptările lor

Eu, pe de altă parte, m-am încăpățânat să îmi dau votul la fiecare scrutin electoral. Am refuzat să îngroș rândurile celor care s-au dat bătuți. Dacă toți am face asta, de unde am mai putea aștepta schimbarea clasei politice?

Dezamăgirile au continuat să se succeadă, dar parcă niciodată nu simt mai tare că votul meu este furat, ca și în cazul alegerilor parlamentare. Aproape mereu cei pe care i-am votat au ajuns în alianțe greu de digerat cu cei cu care s-au bălăcărit în timpul campaniei electorale, sau mai grav, în ultimii patru ani.

Dorința lor pentru a obține puterea calcă în picioare ideologii, dar și încrederea celor care i-au votat. Și atunci, de ce să fie surprinși că sunt priviți cu scârbă când vin să ceară votul acelorași oameni pe care i-au trădat?

Tocmai când crezi că unii par avea ceva mai multă integritate decât alții, mai primesc un traseist politic în rândurile lor, mai fac o alianță sau mai susțin un corupt sau un condamnat penal.

Suntem chemați la vot într-un context special cauzat de pandemia de coronavirus. Sunt mulți revoltați, dintre cei care încă mai aveau așteptări, că politicienii se pot gândi la funcții când sistemul de sănătate e în colaps. Aceștia se vor alătura celor care oricum nu mergeau la vot. Cu atat mai nereprezentativ va fi viitorul Parlament.

Voi merge la vot și de această dată, așa cum am făcut-o mereu în ultimii 15 ani. Încă mai pot să încasez dezamăgiri. Dar cred, că tocmai datorită situației epidemiologice este important să mergem la vot și să alegem acei candidați despre care credem că vor putea gestiona cel mai bine criza sanitară și apoi, eminenta criza economică.

Aveți și acum votul meu. Nu vă bateți joc de el, din nou.

 

Adauga comentariu