AVERILE rectorilor clujeni: Radu Marcel Moraru, conducătorul modest al UAD

Universitățile de stat sunt adevărate fabrici de bani. Dețin proprietăți, imobile, chiar afaceri profitabile. De exemplu, Universitatea Tehnică achiziționează clădiri importante din oraș cu sume de ordinul milioanelor de euro, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară are propria podgorie și stațiuni de cercetare horticolă, produsele fiind valorificate în magazinele universității.

În acest context, Ziar de Cluj vă prezintă averile rectorilor și decanilor clujeni pentru a vă face o idee asupra veniturilor și proprietăților celor care conduc profitabilele instituții de învățământ superior.

Prof. univ. dr. Radu - Marcel Moraru este rectorul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.

Cea mai recentă declarație de avere disponibilă pe site-ul ANI este datată 15. 06. 2020, fiind completată, așadar, în urmă cu un an. Potrivit acesteia, rectorul UAD deține o casă de locuit în Cluj-Napoca, cu o suprafață de 120 mp, obținută în anii 1994-1995, prin donație și partaj (cota parte 19/48).

Radu Marcel Moraru are și un teren arabil extravilan, situat în Someșu Rece, județul Cluj. Terenul, cu o suprafață de 533 mp, a fost dobândit în anul 2002, prin cumpărare (soția deține ½).

Universitarul  este posesorul a două autoturisme (Peugeot 307, Peugeot 207), fabricate în 2006, dobândite prin cumpărare.

Rectorul UAD nu deține bunuri sub formă de metale prețioase, bijuterii, obiecte de artă și de cult, colecții de artă și de numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural național sau universal, a căror valoare însumată depășește 5 000 de euro.

Radu Marcel Moraru nu are declarate nici active financiare (conturi și depozite bancare, fonduri de investiții, carduri de credit, a căror valoare însumată depășește 5 000 de euro), nici plasamente, investiții directe sau împrumuturi acordate. Nu are nici datorii.

De la UAD, Radu Marcel Moraru a încasat un venit anual de 135 762 lei. 11 313 lei pe lună.

Soția sa, cadru didactic la UAD, a câștigat 94 965 lei.

O declarație de avere modestă, așadar, comparativ cu proprietățile și activele financiare ale celorlalți rectori clujeni.

Adauga comentariu