Averile directorilor din Primărie: Aurora Roșca, secretarul general al Municipiului, are mai multe terenuri și 10.000 lei salariu. Soțul său este inspectorul șef adjunct al ITM Cluj

V-ați întrebat vreodată cât câștigă locotenții lui Emil Boc, primarul „sărac și cinstit” care locuiește la bloc în Zorilor și care de abia și-a permis, în 2021, după o viață de muncă în slujba cetățenilor, o amărâtă de casă de vacanță în Câmpenești?

Ziar de Cluj vă prezintă averile directorilor din Primăria Cluj-Napoca – ce salarii și ce proprietăți au cei care trudesc din greu, zi de zi, pentru dezvoltarea orașului imobiliaro-festivalier.

Aurora Roșca este secretarul general al Primăriei Cluj-Napoca. Este un post cheie și are o serie de atribuții importante, precum: avizează, pentru legalitate, dispoziţiile primarului şi contrasemnează hotărârile consiliului local; organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local şi a dispoziţiilor primarului; pregăteşte lucrările supuse dezbaterii Consiliului Local şi comisiilor de specialitate; are în subordine și coordonează activitatea Direcției Juridice, Serviciului Autoritate tutelară, arhivă, Serviciului Revendicări, fond funciar și registru agricol și Serviciului Relații cu consiliul și administrație locală. Se adaugă și alte atribuţii sau însărcinări date de Consiliul Local şi de primar.

Declarația de avere aferentă anului 2020 arată că Aurora Roșca are câteva mii de pătrați buni de teren în Turda, Cluj-Napoca și Luna. Terenurile sunt fie pe numele soțului (Emilian Roșca – în trecut a ocupat funcția de inspector șef în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj, iar acum este inspector șef adjunct Securitate și Sănătate în Muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj) fie pe numele său și al soțului. Astfel, în Turda deține două terenuri agricole (unul de 5000 mp și unul de 2900 mp), în Cluj-Napoca are un teren intravilan de 300 mp la care se adaugă terenul de sub casă, drumul de acces și încă un drum. Mai are și o cotă parte dintr-un teren agricol de aproximativ 1,5 hectare în Luna, județul Cluj.

La capitolul imobile, secretarul municipiului Cluj-Napoca are o casă de 155 mp cumpărată împreună cu soțul, în 2017.

Aurora Roșca conduce un autoturism Audi A6, an fabricație 2016.

În ceea ce privește depozitele bancare, a menționat două conturi pe numele soțului: unul de 7500 euro și unul de 4392 euro. Secretarul general al municipiului are și datorii la bancă, mai exact un credit în valoare de 183.500 lei, scadent în 2037. Soțul are un credit în valoare de 190.000 lei, scadent în 2021.

La capitolul venituri, a declarat un salariu de 118.113 lei/an, de unde rezultă un salariu lunar de aproximativ 9.800 lei. Soțul său încasează de la ITM un salariu anual de 83.593 lei.

sursa foto: Facebook Aurora Rosca

Adauga comentariu