AVERILE directorilor de spitale din Cluj – Cornel Aldea, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, are proprietăți imobiliare, investiții la bursă și un salariu lunar de cca. 26 000 de lei

Spitalele de stat sunt conduse de manageri desemnați de cele mai multe ori din rândul medicilor care lucrează deja în unitatea sanitară. Unii sunt pe funcție de peste zece ani, alții sunt schimbați la patru ani, odată cu modificarea conducerii Guvernului. În foarte puține cazuri, spitalul este condus de cineva din exterior, fie de o firmă, fie de un director cu specializare în management. Managerii au pe mână sume mari de bani, proiecte importante, care pot avea o influență directă asupra pacienților.

Ziar de Cluj vă prezintă averile managerilor spitalelor din județul Cluj.

Dr. Cornel Aldea este managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.

Potrivit declarației sale de avere, completată în 4 iunie 2021, medicul deține 3 terenuri în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, un apartament și o casă de vacanță.

Cornel Aldea posedă două autoturisme Ford (fabricate în 2010 și 2013).

În conturile curente, medicul deține 11 000 de euro și 80 000 de lei. Portofoliul său la Bursa de Valori București este în valoare de 650 000 de lei.

De la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, Cornel Aldea a câștigat un venit anual de 315 565 lei, adică un salariu lunar de 26 297 lei.

Soția sa, profesor la Colegiul Național „George Coșbuc”, a obținut un venit anual de 63 628 lei.

Din închiriere, Cornel Aldea și-a rotunjit veniturile cu încă 7 800 de lei. A mai câștigat din dividende 7 100 de lei. Soția, tot din dividende, a încasat 17 511 lei.

 

Adauga comentariu