Politica

Avem un miliard de euro de la Comisia Europeană pentru IMM-uri. Cum se vor cheltui banii?

Un miliard de euro, bani europeni, vor veni pentru întreprinderile mici și mijlocii de la noi. Ministerul Fondurilor Europene a obținut această sumă de la Bruxelles. Cu acești bani, multe firme își vor reporni motoarele.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Ioan Boloș, a anunțat vineri creșterea până la un miliard de euro a sumei alocate relansării operatorilor economici.

„Ajutorul pus la dispoziția IMM-urilor a fost de 500 de milioane de euro, apoi s-a discutat pentru suma de 750 de milioane, iar astăzi putem spune că, în urma negocierilor cu Comisia Europeană, am obținut o sumă totală de un miliard de euro”, a spus Marcel Boloș, potrivit unui comunicat preluat de psnews.ro.

Ministrul a detaliat cele 4 instrumente negociate cu Comisia Europeană, care sunt în curs de analiză în Guvern:

– Granturi în valoare de 10% din cifra de afaceri destinate capitalului de lucru necesar finanțării activităților curente, cum sunt stocurile.

–  Vouchere de consum, inclusiv cele de turism, pentru digitalizare sau pentru servicii.

– Subvenționarea salariilor pentru persoanele aflate în șomaj tehnic, măsură ce va acoperi până la 50% din costurile salariale, odată acceptată propunerea de Comisia Europeană.

–  Sprijinirea investițiilor sub forma schemelor de ajutor de stat, valoarea maximă fiind de 800.000 euro pentru fiecare IMM.

El a explicat la Digi24 cum vor ajunge acești bani la companiile românești care au nevoie de relansarea activității.

„Este un ajutor complementar pentru capitalul de lucru al IMM-urilor și sper ca această sumă de bani să o putem distribui în curând celor care se află în dificultate. Noi am avut mai multe runde de negocieri cu Comisia Europeană, vestea cea bună este că am definitivat aceste negocieri și că fondul aprobat este de un miliard de euro, urmează ca la nivelul Guvernului să fie adoptată o decizie cu privire la modalitatea în care acești bani vor ajunge la IMM-uri”, a spus Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, la Digi24.

El a explicat că sunt luate în calcul patru variante prin care acești bani să ajungă la companiile românești.

„Una este cea a unui grant în sumă fixă în funcție de cifra de afaceri. Spre exemplu, dacă o firmă a avut în trecut o cifră de afaceri de 100.000 de euro, grantul pe care l-ar putea obține ar fi în sumă de 10.000 de euro, pentru ca să poată reporni activitatea să poată reconstrui stocurile. O altă variantă este cea a voucherelor de consum, acestea ar urma să fie atribuite consumatorilor în special acelora care s-au aflat în această perioadă cu contractele individuale de muncă suspendate. Iar în funcție de numărul de vouchere și valoarea acestora să avem stabilită valoarea grantului pentru IMM-uri”, a spus ministrul.

„O altă variantă este cea legată de subvenționarea costurilor cu salariile pentru personalul care s-a aflat în șomaj tehnic și este reintegrat în câmpul muncii pe o perioadă de timp între trei și șase luni și un procent din costul cu salariile de până la 50%. Ultima variantă discutată este cea a granturilor pentru investiții, grantul clasic pe care l-am avut pentru IMM-uri și valoarea acestuia poată să ajungă până în 200.000 de euro. Una dintre aceste variante sau o combinație de variante va fi modalitatea prin care banii vor ajunge la IMM-uri, decizia urmează să fie luată de către Guvern”, a precizat Marcel Boloș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *