Focus

Avem un măgăruș! NCN și Ziar de Cluj au câștigat licitația pentru Pompa. Animalul va avea o căsuță nouă

NCN și Ziar de Cluj sunt fericiții proprietari ai măgărușului Pompa. Marți dimineața am participat la licitația organizată de Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca, iar lupta a fost acerbă. NCN și Ziar de Cluj s-au războit cu Marcu Rostaș, fostul stăpân al măgărușului Pompa, care l-a lăsat să umble hai hui pe străzi până când l-a găsit Poliția Locală. După câteva crize de nervi și înjurături din partea fostului proprietar al animalului, am câștigat licitația. Marcu Rostaș a ieșit ca un taifun din încăperea în care a avut loc licitația. Acesta ținea sus și tare la prețul fixat de el, 150 lei, deși a fost vorba despre o licitație. 

Pompa mai trebuie să stea la adăpost până mâine dimineață. Legea spune că trebuie alocate 24 de ore pentru eventuale contestații la licitație. Dacă nu contestă nimeni rezultatul licitației, mâine, Pompa va înnopta la noua sa casă, în satul Moriști din județul Cluj. Redacția NCN și Ziar de Cluj îl va dona pe măgăruș unei doamne inimoase, care conduce și o asociație de protecție a animalelor. Pompa nu va mai fi pus la muncă și nici nu va mai fi lăsat să umble nesupravegheat printre mașini. Angajații RADP spun că în momentul când l-au găsit, Pompa era pe marginea străzii și își privea propria imagine reflectată în geamul unei firme. Putea oricând să fie lovit de un autoturism, mai ales că în zona Aeroportului traficul este foarte aglomerat. 

L-am vizitat pe Pompa, imediat după licitație, la adăpostul RADP de pe strada Bobâlnei. După 2 săptămâni de când a fost ridicat de pe stradă, măgărușul arată foarte bine: blana strălucește și a luat câteva kilograme. 

Angajații RADP Cluj-Napoca atrag atenția că în aproape toate cazurile similare cu al lui Pompa, animalul ajunge din nou în stradă.  

“În ultimii ani, am avut foarte multe cazuri de animale ridicate de pe domeniul public. O parte din ele se întorc pe stradă, nu sunt îngrijite, ajung iarăși la noi. Am avut cazuri când de două-trei ori am ridicat același animal, s-a răscumpărat, apoi a ajuns din nou în stradă. Proprietarii ar trebui să aibă o mai mare grijă de animale pentru că noi suntem puși să respectăm legea și HCL-ul care este în vigoare. Nu putem să facem abstracție de ele pentru că este vorba de siguranța celor care intră în circulație, copii, bătrâni etc care pot să fie accidentați ca urmare a prezenței animalelor în trafic. Unele animale sunt și violente. O parte din animale s-au întors la proprietari, nu am mai avut probleme cu ele: mai multe vaci, capre, chiar și cai, dar sunt situații foarte multe când au ajuns înapoi la noi”, a declarat Teodor Iurian, șef de secție Prestări Servicii RADP Cluj-Napoca.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *