Eveniment

Autostrada Sebeș-Turda, afectată de alunecări de teren

După lucrări amânate și termene depășite, lotul 1 al autostrăzii A10 Sebeș-Turda a fost grav afectat de alunecările de teren cauzate de ploile abundente din ultima perioadă.

Dincolo de faptul că lucrările au întârziat enorm – porțiune ce ar fi trebuit să fie deschisă circulației în urmă cu doi ani de zile – în condițiile actuale, ipoteza deschiderii circulației până la finalul anului este cât se poate de incertă, iar aceasta din cauza ploilor abundente din ultima vreme care au produs și o alunecare masivă de teren, în zona Alba Iulia Nord.

Mai exact este vorba despre dealul de la Pârâul Iovului, suprafață de teren care a luat-o la vale, taluzul ocupând o parte din corpul autostrăzii aflate în construcție.

După cum semnalează ziarulunirea, pământul a luat-o la vale cu tot cu ancore şi mijloacele de susţinere specifice amplasate de constructor.

Lotul 1 al autostrăzii A10 Sebeș – Turda face parte din secțiunile de infrastructură ce ar fi trebuit să fie gata la finalul anului. Sau cel puțin așa arată detaliile consemnate pe hârtie. Din nefericire, stadiul în teren, precum și mobilizarea destul de redusă a constructorului face puțin probabilă deschiderea celor 17 km de autostradă. „Aș merge mai degrabă pe 60% șanse de deschidere”, a recunoscut până și șefa Companiei de Autostrăzi, Mariana Ioniță, în mai 2020, în cadrul unui interviu.

CITEȘTE ȘIAutostrada A 10 Sebeș-Turda, cu doar 60% șanse de a fi deschisă în acest an: „Mi-e teamă să vă spun sigur că terminăm…”

Și Asociația Pro Infrastructura aprecia la începutul acestui an că vizitele și anunțurile optimiste ale ministrului pnl-ist al Transporturilor, Lucian Bode, nu reprezintă decât „o mască a incompetenței”…

CITEȘTE ȘI: Asociația Pro Infrastructura, despre vizita ministrului Lucian Bode pe Autostrada Sebeș-Turda: „Doar praf în ochi, o mască pusă în fața incompetenței…”

Acum, lucrările vor suporta întârzieri din cauze naturale, dar și a unor lucrări executate românește.

 

 

 

 

 

 

 

sursa: ziarulunirea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *