Autostrada melcului există: La 14 ani de la demararea cu pompă a lucrărilor la Autostrada Transilvania, Guvernul demarează procedurile de expropriere pentru mai multe case şi anexe aflate pe aliniamentul acesteia

Conform CNAIR, Guvernul demarează procedurile de expropriere pentru mai multe case şi anexe aflate pe aliniamentul autostrăzii Transilvania, între Ogra-Câmpia Turzii.

În hotărârea adoptată de Guvern în şedinţa de miercuri, 29 august 2018, se arată că este vorba despre case aflate pe teritoriul localităţilor Bogata, Cheţani, Cucerdea, Cuci, Iernut, Luduş şi Ogra din judeţul Mureş şi pe teritoriul localităţii Luna din judeţul Cluj, din cadrul obiectivului de investiţii de interes naţional ''Autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea''.

Sumele individuale estimate de către expropriator se ridică la 8,5 mii lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Europa dă 246 de milioane de euro pentru Autostrada Transilvania

Secțiunea de autostradă ce leagă localitățile Târgu-Mureş, Ogra și Câmpia Turzii va fi gata până în toamna anului viitor, iar distanța dintre județele Cluj și Mureș va fi parcursă într-o oră, anunță Comisia Europeană (CE). Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a aprobat o finanţare de peste 246 milioane de euro din Fondul de Coeziune, pentru construirea obiectivului, costul total estimat fiind de 283 de milioane de euro, conform estimărilor Companiei de Autostrăzi.

Proiectul are în vedere construirea unei porțiuni de 51,8 km de autostradă, cu două benzi pe sens de circulație, între oraşele sus-amintite, precum şi a unei secțiuni de 4,7 km în apropiere de Târgu-Mureş. Proiectul urmează a fi terminat până în octombrie 2019

 

Autostrada Transilvania             cost                stadiul fizic            stadiul financiar

Câmpia Turzii – Gilău                   25 mil. Lei                 33%                9%

Gilău – Nădășelu                          258 mil. Lei              100%              96%

Nădășelu – Mihăilești                   46 mil. Lei                 0%                  0%

Suplacu – Borș                            701 mil. Lei              52%                55%

Tg. Mureș - Ogra (lot 1)               284 mil. Lei              0%                  0%

Tg. Mureș - Ogra (lot 2)               251 mil. Lei              64%                53%

Ogra – Câmpia Turzii (lot 1)          55 mil. Lei                70%                43%

Ogra – Câmpia Turzii (lot 2)          437 mil. Lei              33%                31%

Ogra – Câmpia Turzii (lot 3)         279 mil. Lei              12%                16%

Adauga comentariu