Autorul “Stâlpilor împușcați” și-a vernisat un nou grup statuar în Piața Unirii. După 11 iulie, monumentele vor fi expediate în Marea Britanie pentru a fi expuse, timp de 6 luni, la Cambridge

Grupul statuar „Arhetipuri”, realizat de sculptorul clujean Liviu Mocan, a putut fi admirat încă din 27 iunie în Piața Unirii, în avanpremiera expoziției ce va dura șase luni și va avea loc la Great St. Mary, biserică a Universității Cambridge (Marea Britanie).

Duminică, 1 iulie, la ora 17.00, Grupul statuar a avut parte de o scurtă ceremonie de vernisare, în care autorul și-a prezentat co-autorii și colaboratorii. Statuile vor putea fi văzute în locația din Piața Unirii până în data de 11 iulie. După această dată, monumentele vor fi expediate în Marea Britanie pentru a fi expuse, timp de 6 luni, la Cambridge.

Cele cinci arhetipuri și titlurile expresiilor lor sunt REVELAȚIE: „Cartea Care Te citește’’, SACRIFICIU: „Mielul lui Dumnezeu’’, TRANSCENDENȚĂ: „Scara Lumii’’, CREDINȚĂ: „Ancora Aruncată în Cer’’ și DESTIN: „Trompetă în Univers’’.

„Consider ideile exprimate de arhetipuri ca fiind fundamentale pentru condiția umană, dovadă că ele sunt înscrise adânc în conștiința morală a noastră, a tuturor. Am căutat să le scot de acolo, în contemporaneitate, pentru sufletul meu și cel al scumpilor mei contemporani’’, spune sculptorul Liviu Mocan (foto).

''Arhetipuri explorează cinci teme universale regăsite în aproape fiecare cultură și societate, iar Liviu Mocan exprimă aceste teme utilizând tehnologii care aparțin secolului al 21-lea.'', declară Jonathan Tame, președinte al Jubilee Center, organizație socio-culturală din Marea Britanie care a sprijinit realizarea acestei expoziții.

Liviu Mocan, unul dintre cei mai importanți sculptori ai momentului, este autorul grupului statuar „Stâlpi împușcați’’ din Piața Unirii, Cluj-Napoca, și al ciclului „Semințe’’, amplasat pe parcursul anului 2007 în Sibiu – Capitală Culturală Europeană.

Dintre realizările sale internaționale menționăm grupul statuar “Decalog”, expus la Geneva, Los Angeles și Grand Rapids, SUA, lucrarea “The Poet and His Heart” la Biblioteca din Alexandria, Egipt și ciclul “Following the Sun”, care își propune câte o sculptură de 7 m pe fiecare continent și care, este la faza de a fi realizat până în acest moment, o lucrare de for public definitivată în Auckland, Noua Zeelandă și una în lucru în Chennai, India.

Născut în 1955 în satul Cara, județul Cluj, Liviu Mocan a absolvit Academia de Arte Vizuale din Cluj-Napoca și a fost artist rezident al Anderson University din Indiana și al Mississippi College, SUA. Lucrările sale au fost expuse și se găsesc în colecții particulare din Statele Unite ale Americii, Europa, Asia, Africa, Australia, Noua Zeelandă.

 

 

 

Adauga comentariu