Editorial

Autorităţile, cu două viteze: încet şi foarte încet

Scriam săptămânile trecute că valul trei al pandemiei Covid ne va prinde nepregătiţi şi cu mulţi români care nu respectă restrictiile şi-l vom încasa direct în faţă. Ceea ce, din nefericire, s-a şi întâmplat. Astăzi, duminică, 4 aprilie, a fost stabilit un nou record de pacienţi la ATI, 1.456, spitalele sunt aproape pline iar personalul medical, epuizat. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, publică poze pe facebook cu cârduri de ambulanţe care aşteaptă să intre în spitale cu pacienţi Covid şi face conferinţe de presă, în speranţa că-i va sensibiliza pe oameni să respecte restricţiile pentru a limita proporţiile dezastrului.

Acest lucru se întâmplă bineînţeles după ce acelaşi ministru a fost surprins fără mască, într-un moment de neglijenţă, chiar în clădirea parlamentului. Şi la fel ca şi el, tot fără mască a fost surprinsă şi Raluca Turcan, ministrul Muncii, care ulterior a vrut să ne arate cât spirit civic are şi a cerut chiar ea să fie amendată. Populism ieftin. Nu amenzile respective sunt neapărat problema, ci faptul că demnitarii noştrii trebuie să fie un exemplu prin propriul comportament pentru cetăţeni în acest timp.

În ultimele săptămâni oamenii au mai putut remarca ceva la autorităţile noastre, şi în special la cele din Ministerul Afacerilor Interne, responsabile cu ordinea publică şi şancţionarea celor care încalcă legea. O inexplicabilă lentoare în reacţia faţă de protestatarii care sfidau legea şi pe românii corecţi şi responsabili. Prima ezitare au avut-o “oamenii legii” în momentul în care unii sindicalişti de la metrou au ocupat abuziv şinele de metrou şi au bulversat transportul în ditamai capitala ţării, iar jandarmii nu i-au deranjat nici măcar cu o floare.

Apoi, la protestele împotriva restricţiilor, alte sfidări şi altă bătaie de joc la adresa autorităţilor noastre. Nimeni nu purta mască, deşi era obligatoriu prin lege, unele grupuri erau mult mai numeroase decât maximul de persoane permis, adică 100, iar despre ora limită de intrare în casă, nu mai are rost să mai vorbim. Ba, mai mult, unii golănaşi cu sângele înfierbântat şi-au permis chiar să atace forţele de ordine cu bucăţi din asfalt şi trotuare.  

Jandarmii au anunţat că au dat amenzi, dar este evident că numărul amenzilor a fost considerabil mai mic decât numărul celor care nu au respectat legea în acele zile. Au fost însă unele reacţii venite din partea unor români care au impresionat o ţară întreagă. L-aţi văzut pe domnul de la Constanţa, care a strigat de la geam: “Tata a murit acum două zile de Covid şi voi protestaţi?”? Ţi se cam face pielea de găină…Şi au mai fost şi alţii care au luat atitudine, e adevărat, mai mulţi pe facebook, că acolo sunt mai mulţi viteji decât în viaţa reală.

Am observant că în acest weekend au fost mult mai puţini protestatari în stradă la mitingurile împotriva restricţiilor, decât săptămâna trecută. Câteva sute în Bucureşti şi cîteva zeci în oraşe mari precum Cluj-Napoca şi Iaşi. Important de precizat este faptul că, la Iaşi, în fruntea “numerosului” grup de circa 20 de persoane a stat chiar senatoarea Diana Şoşoacă. Doua ar putea fi explicaţiile pentru prezenţa redusă la protestele “jos masca”, fie le-a venit mintea la cap acestor zvăpăiaţi, fie frigul şi ploaia, mult mai eficiente decât autorităţile noastre, au făcut diferenţa.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *