Aurel Bizo, unul dintre pionierii nefrologiei pediatrice a încetat din viață

Medicul pediatru Aurel Bizo, după zeci de ani de carieră în care a salvat nenumărate vieți și a devenit un al doilea tată pentru copiii care suferă de insuficiență renală, a încetat din viață la vârsta de 62 de ani. 

Aurel Bizo a tratat nenumărați copii care sufereau de insuficiență renală. Le-a oferit  o a doua viață. 
În anul 1992, după ce un băiețel de doar 10 ani s-a stins în brațele medicului din cauza insuficienței renale, doctorul a decis să se specializeze și în nefrologie. Astfel, a început o luptă cu o boală nemiloasă. S-a luptat să aducă aparatură performantă la spitalul din Cluj-Napoca și cu ajutorul Crucii Roșii din Italia, în anul 1994 a reușit să deschidă cel de-al doilea Centru de Dializă pediatrică din țară. 
Un an mai târziu, medicul Aurel Bizoa a intrat în echipa Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj Napoca. Astfel a început să pregătească copii pentru transplant de rinichi și să le monitorizeze evoluția. Din anul 1995 și până în present, peste 130 de copii au primit un rinichi sănătos trecând prin mâinile grijulii ale doctorului. 

„Nu mă consider un salvator. Mă consider un doctor care îşi face meseria. Care - atâta câtă pricepere şi resurse are - contribuie la salvarea unei vieţi”, a declarat conf. univ.dr. Aurel Bizo pentru Digi24 în urmă cu doi ani. 

În anul 2008, medicul a pus pe picioare şi singurul centru de toxicologie din Transilvania, care deserveşte 10 judeţe.
Trecerea în neființă a medicului pediatru a fost un șoc pentru toți cei care au intrat în contact cu el, de la pacienți, până la colaboratori. 


„A murit doctorul Bizo! Simt un gol în inimă. Copiii dependenți de dializă din familia Asociației pentru Solidaritate și Empatie Delia Grădinaru l-au numit pe acest medic care a iubit enorm copiii, Tata Bizo. Omul acesta a stat mii de ore la căpătâiul unor copii cu boală cronică de rinichi în încercarea de a le salva viața. Primele tabere pentru acești bolnavi de care m-am atașat acum 15 ani le-am organizat împreună cu acest medic. Sunt profund îndurerat de moartea lui. Transmit familiei îndoliate, compasiunea mea sinceră și regretul împărtășit de cei peste 100 de copii și tineri din Asociația pentru Solidaritate și Empatie Delia Grădinaru îndurerați de dispariția lui prematură. Domnule doctor, vă așteaptă în Cer mai mulți îngeri: Delia, Gheorghiță, Ligia, Adi Taloș, Iulian, Adina Fiț, Daniela Liteanu și mult prea mulți alții. Drum bun spre Lumină!” a scris deputatul Emanuel  Ungureanu pe pagina unei rețele de socializare. 


Comentarii

Ileana Spanu

16.09.2017 12:00

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

Adauga comentariu