Din oras

Au scos bordurile si au plecat. Inca un santier deschis si nefinalizat sub patronajul Primariei Cluj-Napoca

Traficul din municipiul Cluj-Napoca este blocat in mai toate intersectiile din centrul orasului din cauza santierelor haotic deschise in acest an de Primarie pentru reabilitarea tramei stradale. Cu toate acestea nici cartierele municipiului nu au scapat de lucrari de inlocuire a bordurilor. Daca in centrul orasului executantii sunt firme private, in cartiere, amenajarile sunt executate de catre Regia Autonoma a Domeniului Public subordonata Primariei Cluj-Napoca, regie care si-a realocat toti muncitorii la lucrarile de pe Calea Floresti, uitand de santierul deschis in urma cu o luna pe Aleea Herculane.

Locuitorii de pe Aleea Herculane numarul 3 sunt revoltati de faptul ca de aproximativ o luna santierul creat de catre RADP in fata blocului, pentru schimbarea bordurilor si asfaltarea parcarii, nu a fost finalizat. Acestia sunt obligati sa isi parcheze masinile pe spatiul verde sau pe trotuarele din jurul imobilului, iar din cauza sapaturilor, persoanele in varsta reusesc cu greu sa intre in scara blocului. 

“Acum o luna au venit oamenii de la RADP, sa refaca parcarea din fata de la Herculane 3. Au lucrat 4 zile. Au luat asfaltul vechi, au pus borduri urmau sa puna nisip si sa asfalteze. Spuneau ca termina in doua zile. Au disparut si de atunci au trecut mai bine de 3 saptamani. Au lasat totul vraiste, inclusiv borduri scoase din strada si lasate la liber. Oamenii in varsta din bloc deja au probleme, iar noi lasam masinile aiurea pe strazi foarte aglomerate. In curand incepe scoala si mai grav incep ploile de toamna si canalul pluvial al strazii este in aceasta parcare”, a reclamat Calin Deac pe site-ul domnuleprimar.ro.

In aceasta dimineata, pe Aleea Herculane semnele care marcheaza ca in zona se executa lucrari sunt lasate la voia intamplarii, iar masinile parcate pe trotuar sau chiar pe spatiile verzi, obliga pietonii sa circule pe strada ingusta. Unul dintre riverani si-a gasit masina lovita in parcare in timp ce pe cativa zeci de metri bordurile au fost scoase doar pe jumatate.

Reporterii Ziar de Cluj au incercat sa ia legatura cu Ion Pantelimon, directorul RADP, pentru a-i cere acestuia o explicatie cu privire la situatia creata pe Aleea Herculane, insa acesta nu a raspuns la telefon. 

Intrebati de ce au stagnat atat de mult lucrarile de pe Aleea Herculane, reprezentantii Primariei Cluj-Napoca nu au avut o explicatie clara, dar au afirmat ca in cel mai scurt timp lucrarea va fi finalizata.

„Lucrarile de pe strada Herculane nu sunt inca finalizate, dar se vor face in urmatoarea perioada”, au declarat reprezentantii Primariei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *