Au pictat “zidul segregarii” de la Baia Mare si s-au trezit intr-un scandal urias. Studentii de la UAD Cluj, acuzati ca s-au lasat folositi de primarul Chereches

Societatea civila din Cluj a sarit in aer dupa aparitia in presa baimareana a unor articole in care primarul Catalin Chereches anunta mandru ca faimosul si controversatul zid cu care a separat minoritatea roma de restul orasului Baia Mare nu mai poate fi daramat: e opera de arta, tocmai a fost pictat de un grup de studenti ai Universitatii de Arte si Design (UAD) din Cluj-Napoca. Coordonatoarea actiunii este si consilier local in cadrului municipalitatii baimarene, iar rectorul UAD a apreciat ca “am fost folositi”. 

Porci, caracatite, broaste testoase si altele asemenea impodobesc acum “zidul segregarii” din Baia Mare, iar primarul Catalin Chereches a acordat presei locale declaratii spumoase despre initiativa pictarii acestuia. 

“Am facut o invitatie studentilor de la Arte din Cluj, pentru a da o alta fata acestui gard pe care l-am construit acum trei ani pentru a-i proteja pe cei care locuiesc aici, pe strada Horea, blocurile 46 A si B si pentru a genera optimism in randul celor care locuiesc aici. Au fost gandite de luni incepand, imediat dupa alegerile prezidentiale, cateva personaje care au fost plasate pe acest gard. Este o chestiune care tine si de subtilitatea celor care privesc aceasta lucrare de arta. 

Din acest moment nu mai putem vorbi despre un gard sau un zid ci despre o opera de arta si intra sub incidenta drepturilor de autor. Asadar, acest gard nu va mai putea fi demolat, pentru ca vorbim de o lucrare de arta si este nevoie de avizul Ministerului Culturii pentru a demola sau a distruge o opera de arta. Cred ca in acest moment putem vorbi de un obiectiv turisitic, despre un loc de pelerinaj, un loc unde putem sa aducem turisti ca sa vada ca nu am facut lucruri rele ci un lucru bun si frumos. 

Nu poate vorbi nimeni despre un zid de beton, ci despre o opera de arta. In rest, avem porci, avem caracatite, scafandri, elefanti, pesti, broaste testoase... In functie de societatea in care traim”, a explicat Catalin Chereches, citat de emaramures.ro. 

Edilul a explicat ca demersul are ca scop eliminarea saraciei si a mizeriei din municipiul pe care il conduce ca ca el va fi “cel care conduce buldozerul”.

Articolele despre aceasta initiativa au starnit uimire si revolta pe Facebook, fiind distribuite si comentate indelung mai ales pe paginile membrilor ONG-urilor clujene.

Unii au apreciat ca “multi studenti chiar traiesc intr-un univers paralel”, altii ca "e o porcarie si cine a avut ideea asta creata ar trebui sa se bage intr-o gaura si sa nu mai iasa de-acolo", sau ca "le-au luat pana si dreptul de a-si mazgali singuri inchisoarea". Multi au postat aprecieri de genul “rusine UAD (plus studenti si indrumatori inconstienti)".

"Se foloseste de ceea ce au facut studentii ca sa isi justifice actul lui abuziv"

Societatea civila din Cluj este revoltata pe situatia creata la Baia Mare din mai multe motive, potrivit Corinei Bucea, managerul Fabricii de Pensule, membra activa a miscarii.

“Una la mana, pozitia si initiativa super-abuziva a primarului Catalin Chereches cred ca nici nu mai merita sa fie discutata, e destul de clar. Pe de alta, parte, universitatea ar trebui sa fie un spatiu critic sau cel putin unul in care studentii ar trebui sa fie incurajati sa actioneze critic. Ei ar fi trebuit sa analizeze mai mult bazandu-se mai mult pe discutie si, un pic, sa nu aiba o asemenea complicitate gratuita in orice propunere li se aduce. Ar fi de asteptat sa analizeze putin contextul in care s-a intamplat”, a apreciat clujeanca. 

O alta critica adusa de activistii clujeni este ca Laura Ghinea, profesoara de la UAD care a coordonat actiunea este implicata politic in Baia Mare. Mai exact, ea este consilier local al municipiului. Mai mult, in luna mai, aceasta a primit din mana primarului Chereches trofeul “Artistul anului 2013”. 

“Avand acea pozitie la primarie, ea a venit cu propunerea. Mi se pare problematica felul in care te coalizezi cu o forta politica si combini asta cu activitatea de cadru didactic, care, cum ziceam, ar trebui sa tocmai sa incurajeze studentii sa gandeasca critic, sa nu serveasca unor interese”, a atras atentia Corina Bucea. 

Totusi, cel mai grav aspect al acestei actiuni ar fi atitudinea primarului baimarean. 

“Ceea ce mi s-a parut aberant in toata povestea asta este felul in care Catalin Chereches foloseste discursul asta al operei de arta, patrimoniu, Ministerul Culturii samd intr-un mod extrem de abuziv. Adica, e, practic, se foloseste de ceea ce au facut studentii ca sa isi justifice actul lui abuziv: ridicarea zidului, separatia comunitatii de acolo si segregarea pe care o produce. Dintr-o data, discursul artistic e instrumentalizat in povestea asta, iar studentii aia au luat parte din tot procesul acesta. 

Cred ca povestea asta cu zidul a fost asa de mult in discutiile societatii civile, incat am avut impresia ca toata lumea a reactionat, a respins foarte puternic povestea asta cu zidul”, a incheiat managerul. 

Rectorul UAD: studentii au facut practica, nu ar trebui aratati cu degetul

Radu Solovastru, rectorul UAD a admis ca el a semnat blamatul parteneriat cu municipalitatea baimareana, insa nu se astepta sa duca la un asemenea scandal.

"E un parteneriat semnat de catre subsemnatul cu Primaria Baia Mare si universitate, cu o solicitare din partea lor de colaborare. Era un acord, eu sunt dator sa am cat mai multe parteneriate de genul acesta cu isntitutii ca sa le asigur studentilor o activitate reala pe un obiectiv fizic real si atat. Restul speculatiilor care apar pe Facebook si reactiile astea evident ca pot fi discutate. Pozitia noastra a fost una de neimplicare in genul asta de lucruri. Eu nu vreau sa stiu, nici institutia nu are legatura cu unele comentarii de pe Facebook. La fel de bine putea sa ne dea primarul din Cluj un acord de pictat ceva aici sau la Pata Rat. Pe mine ma mira putin ca aceste organizatii au reactie vizavi de asocierea intre UAD si Primaria din Baia Mare. Au acuzat bietii studenti ca sunt rasisti, sa aiba asemenea presiuni, sa vada pe Facebook ca sunt tratati ca niste nerusinati. Asta e rezultatul la care se ajunge daca semnezi un parteneriat cu o institutie? E un delir. Eu nu am voie sa cunosc si sa fiu implicat in genul asta de atitudini, nu stiu. Studentii au facut practica, au pictat un zid. Nici macar cu niste simboluri, pur si simplu au pictat. Dincolo de asta, speculatiile tin de opinia fiecarui om. Oricine care are Facebook, in conditiile de acum, poate sa posteze ce vrea", a apreciat rectorul pentru Ziar de Cluj. 

Totusi, atitudinea acestuia fata de tertipul primarului din Baia Mare este una categorica. 

"Am sentimentul ca am fost folositi cumva pentru ca primarul sa isi atinga niste scopuri. Nu mi se pare in regula. O sa avem o discutie in Consiliul de Administratie si vom avea o pozitie vizavi de ce se intampla", a mai spus Solovastru.

Zidul cu pricina a fost contestat indelung inca inainte de a fi inaltat. Organizatii precum Consiliul National pentru Combaterea Romani Criss, Asociatia “Sanse Egale” si Amnesty International au protestat fata de “initiativele, considerate discriminatorii si abuzive, ale autoritatilor locale din Baia Mare de a construi un zid de beton imprejurul blocului in care locuiesc romii pe strada Horea si de a adopta o hotarare de Consiliu Local cu privire la constructia unor locuinte sociale pentru categorii defavorizate pe un teren ce se afla in vecinatatea fostei hale de steril de la Meda”.

Foto: emaramures.ro, sighet247.ro

UPDATE: UAD a remis astazi un comunicat de presa in care conducerea institutiei “isi exprima public regretul pentru modul in care implicarea sa bine-intentionata in proiectul „Street Art 2014 Baia Mare”, initiat de UAP – Filiala Baia Mare si Primaria Municipiului Baia Mare, a fost deturnata de aceasta din urma".

“Condamnam ferm modul in care Primaria Municipiului Baia Mare a inteles sa deturneze intentia educational a proiectului mai sus mentionat si dorim să asiguram opinia publica ca UAD se delimiteaza in mod categoric de orice actiune ce nu este conforma principiului non-discriminarii, participarea universitatii noastre la proiectul „Street Art 2014 Baia Mare” avand loc pe fondul lipsei de informare cu privire la modul in care Primaria Municipiului Baia Mare va instrumenta simbolic acest proiect din spatiul public”, se arata aici. 

Comentarii

mircea florin

25.11.2014 22:52

Din nefericire primarasul acesta plin de aroganta a atras-o și pe Laura Ghinea în demersul lui mârșav în care Baia mare a fost blamat în toată presa internațională. Acest Cherecheș profită de orice naivitate a oamenilor ce l înconjoară. Laura Ghinea, ca sa și mențină postul călduț de consilier local face orice de "dragul artei".

pisti

26.11.2014 07:56

obiectiv turistic???????adeca vin turistii sa admire tigania din baia mare?cretinitate mai mare nam auzit

rus groza stefania

14.07.2015 06:38

Sa  se foloseasca de orice mijloc ca acel zid sa existe.Ma mira in continoare pozitia presei mai ales dupa incidentul motociclistului batut si injunghiat la Sanzaieni pentru ca a accidentat un copiil needucat de parinti tigani. Ce vreti domnilor ca un asemenea accident sa se intample si la Baia Mare?

Adauga comentariu