Editorial

Au legalizat prostituția, sau au prostituat legea?

Prin urmare, Justiţia română i-a anulat diploma de „bacaloreat” lui Laurenţiu Baranga, plugarul emerit cu 10 clase, încă din 2016.

Iar Statului securisto-mafiot român i-au trebuit PATRU ani ca să ia la cunoştinţă de această sentinţă?

PeNaLul a stat PATRU ani în pita lui dolce far niente a sinecurii politice de director adjunct la ORNISS, apoi însuşi Premierul Sică Mandolină i-a semnat numirea de şef al Oficiului Spălării Banilor.

Câţi şi cine sunt COMPLICII lui Baranga, aceasta-i întrebarea? La ce a fost folosit acest individ încât să fie UTIL statului securisto-mafiot român de nu a fost extras din sistem şi aruncat la rebuturi încă de acum PATRU ani?

Adică acest sistem securisto-mafiot îşi permite să trimită Organul mascat în civil pe stradă să amendeze populimea care umblă fără mască – şi alte asemenea mânării precum verificarea prezenţei la „domiciliu” a celor „arestaţi” de COVID-19, dar nu e capabil să ia la cunoştinţă, timp de PATRU ani, că unui impostor i s-a anulat Diploma de Impostorat?

Că unul cu clase cât trenul cursă de persoane Cluj-Napoca – Apahida, conduce doctorate şi e şef la structuri de forţă ale statului? Că falsificatorul de CV şi hoţul destinelor altora care, din cauza falsului şi uzului său de fals nu au mai ajuns în funcţiile deţinute de acesta, era EVALUATOR al CALITĂŢII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC?

Se scuză nemernicii care timp de PATRU ani nu au luat la cunoştinţă de o sentinţă judecătorească, că Laurențiu Baranga a fost inclus în Registrul Național al Evaluatorilor în anul 2013, în baza unei proceduri care, în prezent, nu mai este în vigoare. O „procedură” care presupunea doar confirmarea calității de titular cu funcția didactică de conferențiar sau profesor într-o instituție de învățământ superior acreditată, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, și promovarea unor teste susținute pe platforma online a agenției destinate experților evaluatori. Aşa precizează instituția.

La vremea respectivă, dosarul i-a fost „verificat” de către cei din Comisia Naţională de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor, iar ministrul Educaţiei de la acea vreme, sindicalistul Liviu „Genunche” Pop, a semnat ordinul prin care Baranga primea dreptul de a conduce doctorate în domeniul „Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală”.

Laurenţiu Baranga era, atunci, şi cadru didactic universitar la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, o ultra-universitate de stat…

Dovadă că mafiile pluripartidice din învăţământul românesc şi-au dat mâna să facă intelectuali cu diplomă din toţi purtătorii de şorţuleţ masonic din România. Şi Masoneria este o impostură în România – o cloacă în care tot felul de securistoizi şi slugile lor se joacă de-a „noi suntem statul”.

În anii 90 n-a existat miliţian să nu facă, la fără frecvenţă, o facultate „de drept” şi să nu-şi ia un doctorat la „apelul bocancilor”. Apoi, din anii 2000, au intrat la „fabrica de diplome” toţi politrucii partidelor politice din România şi s-a umplut ţara de impostori, plagiatori şi mitomani. Unul a ajuns chiar prim ministru.

Dar, Baranga ăsta fiind din ograda Uniunii Stalinist Leniniste – Aripa Naţional Liberală, să ne amintim ce declara Ludovic Orban, cu fermitate, la preluarea puterii de la infamul Peeee Seeee Deee, citez: „Vom da românilor ce așteaptă de la noi: cinste, competență, integritate, dedicare în servirea interesului public și soluții pentru marile probleme cu care se confruntă România”.

MUAAAHAAAHAAA!

Unde a fost LEGEA timp de PATRU ani? Te şi întrebi: nu cumva au legalizat prostituţia şi au prostituat legile?

Vom vedea, vom analiza, vom face, vom da, vom drege, praf vom culege, dar nu sunt bani numai de-o campanie sau două de alegeri electorale şi pentru pensii nesimţite. Şi pentru vreo 10 mii de curve (indiferent de sex) înşurubate în noile sinecuri ale statului.

Realizaţi ce iureş ar fi fost dacă acest „specialist” era de la PSD? Cum spărgea Preşedintele ecranul televizoarelor cu „peeeeeeseeeedeee”, cum „bruxelu’” era în alertă, iar haştagrezist urla în pieţe: „Jos Dragnia”!?

Acum e „decât” linişte.

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *