Editorial

Au început să ne vândă din nou blană de CURS din pădurea electorală

Centrul de Sociologie Urbană și Regională (pe scurt: CURS) a dat publicității o nouă „cercetare” sociologică. Primul sondaj la nivel național din 2020 care ne arată un PNL care se „consolidează” după alegerile prezidențiale (la 37% din intenţiile de vot ale electoratului) și un PSD care cică „își revină ușor” după înfrângerile electorale din 2019 (cu 26% intenţie de vot). Alianţa USR-PLUS e în corzi (stagnând, buimacă, la 14%), Plagiatorul Mitoman, Victor Ponta rămâne pe poziţii (cu 6%) deşi s-a golit de şparlamentari în favoarea PNL. Iar restul se bat cu UDMR pentru pragul de 5%.

Acest sondaj, a fost realizat în perioada 20 – 30 ianuarie pe un eșantion de 1229 respondenți prin Metoda CATI.

Deci, Partidul Naţional Liberal se „întăreşte” în opţiunea de vot a electoratului chiar în perioada în care din declaraţiile „responsabile” ale sinistrei PNL a Muncii, Violeta Alexandru, românii aflau că de aceea sunt săraci, că sunt hoți, șmecheri, leneși, paraziți, alcoolici. Iar biciul taxelor şi impozitelor nesimţite se pune pe ei, că de vorbă bună nu înțeleg. În plin scandal al privatizării Sănătăţii în scopul şi interesle de gaşcă ale sinistrului Sănătăţii. În plin scandal al racolării de traseişti politici în Partidul Naţional Liberal, în ciuda declaraţiilor că „niciodată, dar niciodată”, traseiştii politici nu vor avea ce căuta în mare partid al principiilor. Ca să aflăm apoi, din gura lui Sică Orban, Premierul Mandolină, că fiecare traseist a fost primit să „întărească” partidul înainte ca Biroul Politic Permanent al Măreţului Partid să decidă că ar fi nevoie de bun simţ şi de morală şi că nu e frumos să te arăţi a fi aceeaşi mizerie ca partid, ca celelalte partide politice româneşti care, în perioda de glorie a guvernării, au fost năpădite de gunoaie în căutare de ciolan.

Din experienţă vă spun că sondajele de opinie au ceva din viclenia femeilor extrem de urâte.

Am să vă explic de ce, citând dintr-un text al poetului Ion Mureșan: “Sfârșitul iernii trecute (azi-mâine vine alta…), de pildă, am prins o zi cu frigiderul ceresc la vedere şi în plină acţiune. Oameni înfofoliţi, cu şepcile trase peste urechi, femei iţindu-şi căciuliţele din gulerele de blană şi călcând grijulii pe gheaţă cu ghetuţele botoase, copii ca nişte mogâldeţe colorate printre trecătorii cenuşii, cam acesta era peisajul urbei. Când, brusc, de departe, nişte picioare superbe, sclipind cald ca mierea de albine, s-au apropiat însoţite de privirile flămânde şi contrariate al trecătorilor. Pe frigul acela grozav o domnişoară cu fustă mini trecea regal pe stradă. Dar asta nu e totul. Surpriza avea să mi se dezvăluie abia atunci când excentrica domnişoară cu părul blond lăsat pe umeri s-a apropiat. Ei, bine, era o femeie exemplar, izbitor de urâtă. Era însă singura. Singura care la minus zece grade se dezvelise primăvăratec”.

Cam despre asta ar fi vorba şi în acest sondaj de opinie aruncat în mass media numai pentru a fi admirat în singurătatea lui.

„Frumusețile” aruncate pe cat-walk-ul mass media țin să ne arate (dezvăluie, dezgolească) faptul că PNL se plasează pe primul loc în opţiunile electoratului, într-o proporție zdrobitoare, atât de zdrobitoare încât mă mai mir că e nevoie de alegeri!

Dar asta, cu sondajele de opinie „coafate” şi cu „nurii” la vedere este tactică şi strategie politică veche.

Sondajele de opinie aruncate în mass media nu mai sunt de multă vreme altceva decât miljoace de manipulare politică. Cu un plus sau minus de 2,8% marjă de eroare, orice cifră nu e ceea ce pare. Alceva ar fi dacă beneficiarii sondajelor ne-ar da să citim cum s-au formulat întrebările, cât la sută din cât reprezintă 37% sau 14%.

În plus, cei întrebaţi, respondenţii, au prostul obicei de a minţi! Că nu vor să dea rău în fața persoanei care le pune întrebări – sociologii numesc asta „efectul dezirabilității sociale”. Oamenii vor să fie plăcuți de alții și să apară în fața lumii ca făcând ceea ce este bine, ce se așteaptă de la ei să facă. În cazul alegerilor, de exemplu, presiunea socială este că trebuie să mergi la vot, așa că unii oameni, care de fapt nu au de gând să se ducă, spun că da, vor merge la vot.

PNL este pe val, cu cuţitul şi cu pita în mână, aşa că, da, toată lumea votează PNL. Aşa cum au votat FSN, PDSR, PSD, PD-L, USL. Toate partidele şi Alianţele politice aflate la ciolan şi care şi-au pasat unele altora aceiaşi traseişti, în numele unor „majorităţi” „izbăvitoare”.

Numai că „izbăvirea” s-a amânat întotdeauna, venirea vremurilor bune s-a reportat, iar sondajele de opinie s-au aruncat pe piaţă doar să înţeleagă cei care urmează să piardă cât anume au de pierdut. Un „actor” politic poate să lanseze pe piață un sondaj de opinie absolut fals doar pentru a distrage atenția de la un alt subiect, pentru a mobiliza sau demobiliza anumite părți ale electoratului, ori pur și simplu pentru că îi e benefic într-o bătălie politică.

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *