Rautacisme

Au început lucrările la stația de METROU Sora cu peronul pe partea dreaptă

Autoritățile au început lucrări în forță chiar în centrul municipiului Cluj-Napoca la stația de METROU Sora cu peronul pe partea dreaptă. După lucrările de foraje geotehnice inițiate de administrația locală încă în toamna anului trecut pentru elaborarea studiilor de fezabilitate necesare pentru Magistrala I de Metrou, autoritățile au avansat cu execuția lucrărilor. După cum se poate observa din imaginile surprinse chiar în zona centrală a orașului, Primăria Cluj-Napoca a demarat lucrările la stația de Metrou Sora.

Dincolo de disconfortul financiar provocat de bâlbâielile privind alocarea fondurilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ori de tăierea a 5 milioane de euro de la Cluj din cotele de impozit pe venit care erau alocate și de alocarea de către Coaliția de guvernare a unei sume extrem de modeste de doar 8 milioane de lei pentru proiectul Metroului din Cluj, autoritățile locale au luat decizia devasării termenelor, astfel încât utilajele au și intrat pe teren pentru primele decopertări și forări în teren. 

în imagine: lucrări de forare la stația de Metrou Sora

În acest sens, administrația locală a desființat stația de taxi preferată a clujenilor. 

Oricum ar fi, odată ce Metroul din Cluj-Napoca va deveni funcțional în curând, cel mai probabil până în 2026, taxiurile electrice vor circula odată cu metroul…

Linia de metrou va avea o lungime de 14,4 km, va străbate orașul de la est la vest, de-a lungul a 14 staţii şi va costa peste 1 miliard de euro. Din care am primit deja 8 milioane de lei. E un bun început.

Lucrările ar urma să dureze 11 ani într-o variantă, cam 5 ani într-o altă variantă, dar edilul Clujului este optimist în privința devansării termenului:

„Ne va spune studiul de fezabilitate la sfârșitul acestui an, când va fi gata. 

Studiul de fezabilitate ne va da exact: ce se poate face, discuția cu Uniunea Europeană, care se poate antama. 

E o chestiune foarte clară aicea. 

Ce altă discuție să fie aici?!”, a declarat Emil Boc. 

Referindu-se recent la proiectele Clujului pentru următorul deceniu, primarul a dat asigurări că Metroul va merge înainte…

„Sînt proiectele Clujului pentru următorii 5-10 ani, dar care vor schimba din temelii acest oraș, în sensul bun și-i vor da viitor, în primul rând prin calitatea vieții. 

Iar eu sînt pus aici, în primul rând, să nu las să scape lucrurile de sub control în materie de ce înseamnă trai la Cluj! 

Adică să nu compromitem ceea ce avem.

Și, dimpotrivă, să construim temeinic”, a conchis Boc. 

Acum, autoritățile locale au început săpăturile la temeliile din centrul orașului

Clujul va deveni al doilea oraș al României care va avea metrou. 

Însă spre desoebire de metroul din București, proiectul de la Cluj va fi unul nepoluant, sută la sută ecologic și se va înscrie în conceptul digital, green, rezilience pentru a spori calitatea vieții. Iar Antonia ne va spune ce stații urmează și să avem grijă atât la cap, cât și la picioare.

în imagine: săpături la stația de METROU Sora cu peron pe partea dreaptă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *