Au fost aprobate noile programe de examen pentru Evaluarea Națională și BAC: fără materia din semestrul al II-lea

Au fost aprobate noile programe de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2020, dar acestea vor fi date publicității numai după apariția în Monitorul Oficial. Ministrul Educației, Monica Anisie, a aprobat prin ordin de ministru revizuirea programelor de examen pentru Evaluarea Națională și Examenul Național de Bacalaureat, fără conținuturile aferente semestrului al II-lea din anul școlar aflat în curs, conform unui comunicat publicat de ministerul de profil. Anunțul vine la o săptămână după ce Anisie a anunțat că Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2020 „ar putea fi organizate în luna iulie”, iar programa de examen nu va cuprinde materia semestrului al II-lea.

Conform sursei citate, această măsură a fost agreată și cu partenerii educaționali, reprezentanții elevilor, studenților, părinților, cadrelor didactice și reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor, în vederea finalizării cu succes a anului școlar 2019-2020.

„Ordinul de ministru a fost transmis luni, 13.04.2020, către Monitorul Oficial al României și, imediat ce acesta va fi publicat, Ministerul Educației și Cercetării va posta noile programe”, notează Ministerul Educației.

În urmă cu o săptămână, în cadrul unei conferințe de presă susținute de ministrul Educației, Monica Anisie, dar și de alți oficiali din minister, au fost anunțate câteva posibile scenarii privind desfășurarea actului educațional prin intermediul platformelor online, dar și în privința desfășurării examenelor la nivelul învățământului preuniversitar: probele pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat ar putea fi desfășurate pe parcursul lunii iulie, iar programul de examen nu va cuprinde și materia aferentă semestrului II de studiu. 

„Data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei de Coronavirus, precum și de măsurile comunicate de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență”, a declarat ministrul Anisie. Declarațiile arau făcute la aproape o lună de la închiderea tuturor școlilor și a grădinițelor, pentru limitarea pandemiei COVID-19.

Marți, președintele Klaus Iohannis a anunțat prelungirea stării de urgență pentru încă un termen de 30 de zile.

CITEȘTE ȘIKlaus Iohannis a emis decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență

Anunțul oficial al Ministerului Educației:

Au fost aprobate noile programele pentru examenele naționale (Evaluare Națională și Bacalaureat).
Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a aprobat prin ordin revizuirea programelor de examen pentru Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a și examenul național de Bacalaureat, fără conținuturi aferente semestrului al II-lea al anului școlar în curs. Această măsură a fost agreată și cu partenerii educaționali, reprezentanții elevilor, studenților, părinților, cadrelor didactice și reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor, în vederea finalizării cu succes a anului școlar 2019-2020.

Ordinul de ministru a fost transmis luni, 13.04.2020, către Monitorul Oficial al României și, imediat ce acesta va fi publicat, Ministerul Educației și Cercetării va posta noile programe, astfel:

• pentru Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020 la disciplinele limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii aparținând minorităților naționale, care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă) și matematică;
• pentru examenul național de Bacalaureat 2020 la disciplinele limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie.

„Prin elaborarea acestui ordin se asigură egalitatea de șanse pentru toți elevii care vor absolvi învățământul gimnazial, respectiv liceal, dar și o evaluare obiectivă, la nivel național, a competențelor specifice formate/dezvoltate, dar și a conținuturilor corespunzătoare parcurse de elevi pe parcursul învățământului gimnazial/liceal, respectiv în clasa a VIII-a/a XII-a până la finalizarea semestrul I al anului școlar 2019-2020”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția elevilor, săptămânal, câte cinci teste de antrenament pentru pregătirea în această perioadă de suspendare a cursurilor, în vederea susținerii examenelor naționale. Acestea sunt formulate în concordanță cu noile programe, iar următorul set de teste de antrenament va fi publicat în data de 22 aprilie 2020.


 

Adauga comentariu