Editorial

„Au făcut copiii dinţi şi-acum muşcă din părinţi”

Într-un gest ce ţine de teribilismul alcoolului, nu al vârstei, un tânăr de 22 de ani şi-a scos „viermuşul” în văzul lumii pe debarcaderul lacului de la Chios să-l scuture la raţe.

Măcar de era întuneric în momentul în care presiunea de pe vezică i-a apăsat până la întunecarea raţiunii creierul tânărului Vlăduţ… Dar era ziuă, ora la care mulţi părinţi îşi scot copiii la plimbare prin Parcul Mare, mai ales în zona Lacului Chios, să vadă „lebedele lui Boc”.

Sunt câteva aspecte peste care nu avem voie să trecem cu vederea.

Primul, după cum bine a punctat într-un comentariu o cititoare a Ziar de Cluj, lipsa de reacţie a personalului restaurantului unde tânărul şi-a îmbibat creierii cu alcool. Ne scrie cititoarea:

„Bună dimineaţa! Am avut neplăcerea să asist şi eu la incidentul din Parcul Mare şi ce m-a indignat, pe lânga fapta acestui băiat beat, este reacţia inexistentă a personalului Chios Lounge. Aceştia (ospătari, personal, de presupus că şi oameni de ordine – n.a.) s-au adunat să se uite fără să ia nici o atitudine faţă de individ care era clientul lor. Masa (comesenii de la – n.a.) la care era servit susţineau şi încurajau această faptă, iar (angajaţii – n.a.) Chios Lounge nici nu au clipit. Ar trebui întrebaţi public despre lipsa lor de spirit civic…”

Corect.

ÎNTREBĂM PUBLIC Poliţia (judeţeană, municipală, locală) cu privire la ce regulamente există şi s-au încălcat cu această ocazie, ce responsabilităţi le revine celor care deservesc public o astfel de locaţie cu privire la conduita şi faptele clienţilor lor – care clienţi pot fi „selectaţi”, după cum se laudă pe afişe majoritatea acestor stabilimente. Normele de bun simţ nu intră în selecţia clientelei, numai temperatura corporală, mai ales că noi ştim că legea specifică măcar faptul că nu se mai servesc cu alcool persoanele în stare de ebrietate?

Prin urmare, ce sancţiuni se vor stabili ŞI pentru stabilimentul Chios Lounge?

ÎNTREBĂM PUBLIC Direcţia de Sănătate Publică dacă Lacul Chios este WC public?

Prin urmare, ce sancţiuni se vor stabili ŞI pentru stabilimentul Chios Lounge?

De asemenea trebuie să discutăm despre complicitatea anturajului la săvârşirea fapte de ultraj contra bunelor moravuri (sau maniere, sau cum se vor fi numind), complicitate la tulburarea liniştii publice şi ce alte contravenţii s-or mai fi petrecut cu ocazia scuturării de rouă a ghiocelului lui Vlăduţ în lac.

În România complicitatea se pedepseşte în egală măsură cu fapta – de aceea sperăm să existe măcar o tentativă de identificare a comesenilor şi de tragere la răspundere a acestora.

Şi încă un lucru mă râcâie: unde era Poliţia (judeţeană, municipală, locală – ce de poliţii avem) în tot acest timp? Poate are să ni se spună.

Un alt aspect de discutat este al persoanei care a filmat, dar nu a luat atitudine direct, la faţa locului, ci anonim, pe Facebook, cerând sprijinul Ziar de Cluj pentru identificarea lui Vlad Soare. Ori la postare scrie clar: „While we enjoyed our afternoon dinner, Mr Vladut decided to “Ma pis pe voi”. Hai sa vedem cat de departe poate ajunge clipuletul asta!!! Eu sper sa fie amendat!”, a scris bărbatul care a postat pe Facebook isprava lui „Vlăduț cel pișărcos”.

Deci măcar prenumele i-l ştia cel care a decis să-l expună public pentru fapta sa pe Vlad.

Întreb: nu era mai simplu să-l oprească pe Vlad Soare, în loc să-l lase să-şi expună faptele unor neuroni înecaţi în alcool?

Căci Vlad Soare nu e chiar un derbedeu. Dincolo de expunerea publică a reprobabilei sale fapte, colegii mei au avut simţul jurnalistic să încerce să afle mai multe despre personaj. Aşa am aflat că la „13 ani și jumătate (Vlad Soare) și-a câștigat mai toate concursurile de chitară clasică organizate în țară pentru categoria vârstei lui. Ba chiar de curând, a câștigat un concurs la Oradea, dar pentru că avea cu 6 luni mai puțin decât vârsta minimă, nu a putut primi marele premiu. Vlad Soare este un băiat încrezător, știe că e bun în ceea ce face, dar exersează zilnic pentru a ajunge cel mai bun. Se visează câștigând cele mai importante concursuri din lume, iar pe scenă se simte cel mai bine, mai ales în fața unui public numeros.”

Este bine să citiţi acest interviu pe care i l-a luat, în 2013, Revista Bulevard:

Vlad Soare: “Cu cât e mai multă lume în public, cu atât devii mai curajos, mai fericit”

Pentru a ne întreba şi a încerca să răspundem (onest): ce s-a întâmplat cu copilul de 13 ani şi jumătate, care a avut un vis pentru care (sunt convins) şi-a sacrificat copilăria, de a dat auditoriul de muzică clasică pe „fericirea” de a auzi îndemnurile grohăitoare ale anturajului de la o singură masă?

PS: Nu întâmplător am ales ca titlu versurile lui Adrian Păunescu (pe care, ca om, îl dispreţuiesc profund, dar căruia nu pot să nu-i admir măestria poetică). Am o întrebare la care vă las să vă răspundeţi singuri în intimitate: cât au muşcat părinţii din copilăria voastră şi când aţi început să vă hrăniţi voi cu spaimele lor (că veţi eşua, că îi veţi face de râs, că veţi deveni, negativ, tot ceea ce au încercat ei să vă ferească să fiţi şamd)? Când aţi început să vă „urinaţi” „în lac” – în lacul lor cu spaime.

 

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *