Au creat monstrul, să facă bine să și-l doboare!

Când nu iese lumea în stradă? Când se minte cu privire la motivul pentru care lumea ar trebui să protesteze.

Degeaba vii și spui pe tembeliziuni că în România se moare de foame. Că acele câteva milioane de oameni care fac mall-urile neîncăpătoare şi ale căror maşini umplu parcările hipermarketurilor nu au cum să te creadă. Ocupați cu cumpărăturile, vor sta în mall-uri și hipermarketuri, nu în stradă.

Deși adevărul este că, poate nu se moare de foame în România, dar se suferă. Și nimănui nu-I pasă că 225.000 de copii români se duc la culcare, în fiecare seară, flămânzi.

Nu-i foamea românului din mall și supermarket, dar nici foamea românului prin definiție protestatar (se știu ei, galeriștii ultrași și ocuppy-ționiștii care, din 2010 încoace, participă la proteste, fără discernământ că-i pentru “stânga”, că-i pentru “dreapta”, scandal să fie).

Degeaba încearci să strigi în gura mare că din cauza foamei de bani a guvernanților pentru clientela politică se scumpesc carburanţii. Că milioanele de şoferi care circulă zilnic, cu rost sau fără rost pe şoselele (bune, rele, înzăpezite, deszăpezite) din România au să îți râdă în nas.

Și, totuși, când se întâmplă emulație, dorință sinceră de protest? Și cât de mult ține aceasta?

Păi, ceea ce nu suportă românul este să-i arate cineva că e mai arogant ca el, mai șmecher, mai bengos, că-și permite să-i ia fața (da, da, exact ca în trafic).

Când îl iei de prost pe față, românul se supără, îi sare țandăra și vrea scandal. Și protestează și e în stare să dea cu tine de pământ, să te trimită acasă.

Numai că, din cauza protestatarilor de profesie, invențiile sistemului ticăloșit în contracararea vocii reale a străzii (și alde #șordaniștii #UnițiSalivămRomânia au cam fost vârful de lance), nici aceste mișcări nu mai au aplombul și valoarea pe care o aveau cândva, prin anii ‘90.

Îl iau la purecat procurorii militari pe Ion Iliescu și compania pentru crimele de la mineriade, dar ar trebui să-i ia cineva la purecat și pe securiștii care au infiltrat societatea civilă, creând una paralelă numai bună pentru a tensiona sau detensiona situațiile de stradă după cum le este lor interesul.

Așa că suntem în situația măgarului lui Buridan: de o parte ne iau pesediștii de proști cu graba ticăloasă cu care și-ar grația și amnistia borfașii politici, pe de cealaltă ne iau securiștii pe nou de proști aruncându-ne în stradă aceleași galerii de ultrași și hipsteri ocuppy-ționiști pe care ni tot învârt pe străzi, din 2010 încoace, în funcție de cum le bate lor vântul interesului. Doar pentru a-și salva oamenii infiltrați peste tot în sistem. Oamenii, afacerile, nu instituțiile democratice ale statului, să fim bine înțeleși!

Aceiași inși care urlau în contra lui Băsescu și Boc că-i oprimă pe Năstase, Voiculescu, Ponta, Antonescu, Fenechiu, Vântu șamd, acum urlă contra lui Dragnea că o oprimă pe Kovesi.

Parcă mi-e dor de un protest de-al senatorilor sindicaliști ai PSD, unul din acela necinstit pe față!

Oricum mi-e dor de acele proteste de stradă în care se stătea față în față, fără să se amestece neghina cu grâul, cei care apărau instituțiile democratice ale statului de borfași cu cei care apărau borfașii care-și confundau interesul personal cu cel al instituțiilor democratice ale statului. Măcar ura era sinceră, nu prefabricată ca acum.

Aici este minciuna: când un om este confundat cu instituția pe care a fost pus să o conducă. Să fiu solidar cu cineva în numele instituției din care face parte nu înseamnă că nu mai pot fi critic, să uit cine este persoana și să trec cu vederea ceea ce am să-i reproșez numai pentru că “dușmanul” este la porțile cetății. Dușmanul are prostul obicei de a fi veșnic la porțile cetății, iar cetatea are prostul obicei de a-și pune destinele chiar în mâinile dușmanilor pe care-i rotește, democratic, prin vot. Așa că amicul de azi al cetății este dușmanul ei de mâine.

De aceea pe mine mă interesează sa fiu solidar cu Instituția pe care o reprezintă amicul de azi, dușmanul de mâine, nu cu dușmanul de azi, amicul de mâine, care o umple temporar.

Căci, la fiecare om în care ne punem speranțele, în momentul în care-i facem chip cioplit, este momentul în care-i distrugem și ne distrugem așteptările.

Așa că nu voi sprijini decât ceea ce am sprijinit întotdeauna: instituțiile democratice ale statului, nu oamenii.

Când voi vedea un astfel de protest, am să fiu primul în stradă – exact ca și în vara anului 2012, an în care mare parte dintre protestatarii de azi puneau umărul, alături de Uniunea Stalinist Leninistă (PSD + PNL), la dărâmarea instituțiilor democratice ale statului.

Au creat monstrul, să facă bine să și-l doboare!

Adauga comentariu