Atenție la motocicliști! A început, oficial, sezonul moto

Peste 400 de motoare s-au ambalat astăzi pentru a le atrage atenția participanților la trafic care se deplasează pe 4 roți.

Intalnirea motociclistilor a inceput la pranz, in parcarea mall-ului din Floresti. Pe langa socializare, motociclistii si-au propus ca intalnirea lor sa fie si una cu impact social: sensibilizarea soferilor de autovehicule cu habitaclu.

Campania privind prevenirea incidentelor în trafic intitulată sugestiv "Atenție la Motocicliști", care are loc la Cluj-Napoca din 2012, a ajuns la ediția a VII-a. Prin intermediul acestui eveniment, comunitatea conducătorilor de motociclete transmite un mesaj de atenționare cu privire la prezența și vulnerabilitatea motocicliștilor în trafic și, totodată, Campanie reprezintă o modalitate de responsabilizare a tuturor persoanelor implicate direct și indirect în aceste activități - șoferi, motocicliști, pietoni.

Scopul acestor evenimente îl reprezintă în special reducerea incidentelor pe șosele prin acțiuni de conștientizare și de implicare a tuturor participanților la trafic. Printre aceste activități se numără:
- defilarea motocicliștilor pe arterele principale ale municipiului Cluj-Napoca, fiind asigurată respectarea tuturor normelor legale în vigoare, dar și bunul simț;
- împărțirea autocolantelor personalizate participanților la trafic, cu mesajele: „Atenție la motocicliști; Și noi existăm în trafic” și „Asigură-te de două ori”;
- cursuri teoretice și practice de prim-ajutor și de conducere defensivă, moderate de profesioniști în domeniu.

 

Urmatoarea intalnire oficiala a motociclistilor clujeni va avea loc la sfarsitul lunii mari, la campingul din Gilau.

 

Sursa foto: ComunitateaMotoCluj.ro

Adauga comentariu