Sanatate

Atacul de cord

Un atac de cord apare cand arterele ce furnizeaza sange si oxigen catre inima se obstrueaza. Cu fiecare minut care trece, mai mult tesutul este privat de oxigen si se deterioreaza sau moare. Restabilirea fluxului sangvin din prima ora, cand apare lezarea majora, este imperioasa pentru supravietuire. La supravietuitorii care ajung in faza de recuperare, majoritatea sechelelor permanente cardiace apar in prima ora de la declansare. Daca aveti un atac de cord, ceea ce nu faceti v-ar putea fi fatal.

 

Ora critica. La nord-americani, jumatate din numarul celor care au un atac de cord asteapta 2 ore sau mai mult inainte de a solicita tratament. Si jumatate, 300 mii anual, mor inainte de a ajunge la spital.

 

Un atac de cord reprezinta o leziune a miocardului cauzata de scaderea irigarii sangvine. Un cheag de sange, care se formeaza intr-o artera ingustata de acumularea de colesterol si alte depozite lipidice, determina, de obicei, obstructia. Fara oxigen, celulele vii sunt distruse, determinand durere si senzatie de presiune, iar functionarea normala a cordului este afectata.

 

Un atac de cord nu este un eveniment static, de moment. Este un proces dinamic, care evolueaza de obicei de-a lungul a 4-6 ore. Cu fiecare minut care trece, mai mult tesut viu este privat de oxigen  si se deterioreaza sau moare.
Principala cale de a preveni lezarea progresiva este de a aplica, cat mai din timp, tratamentul de dizolvare a cheagurilor. “Distrugatorii de cheaguri”, precum activatorul tisular al plasminogenului (tPA) si streptokinaza, dizolva cheagul si restabilesc fluxul sangvin. Si angioplastia de urgenta, o procedura accesibila in centrele medicale dotate, dilata arterele obisnuite, permitand circulatia mai libera a fluxului sangvin coronarian.

 

In minutele initiale, un atac de cord poate declansa o fibrilatie ventriculara. Acest ritm cardiac instabil produce batai cardiace ineficiente, determinand flux sangvin insuficient catre organele vitale. Fara tratament prompt, fibrilatia ventriculara, poate duce la moarte rapida.

 

Atentie la simptome. In timpul unui atac de cord, multi pierd minute pretioase pentru ca nu recunosc simptomele sau refuza sa le accepte. De asemenea, multi amana sa ceara ajutorul, pentru ca se tem sa riste penibilitatea unei “alarme false”.

 

Un atac de cord determina dureri de piept cu durata mai mare de 15 minute. Pe de alta parte, un atac de cord poate fi si “silentios” si asymptomatic. Aproximativ jumatate din numarul victimelor atacurilor de cord au  simptome alarmante ore, zile sau char saptamani inainte. Cel mai precoce semn care prevede un atac de cord este durerea anginoasa recurenta declansata de efort si ameliorata de repaus.

 

Semne de avertizare ale atacului de cord:
– Presiune, senzatie de prea-plin sau durere constrictiva in mijlocul pieptului cu durata mai mare decat cateva minute.
– Durere ce iradiaza la umeri, gat sau brate.
– Confuzie, lesin, transpiratie, greata sau greutate la respiratie.

 

Atentie! Nu este nevoie ca toate aceste semne sa fie prezente, dupa cum ele pot aparea sau disparea.

 

Tratament de urgenta. Intr-o urgenta precum atacul de cord, trebuie sa luati decizii cruciale in conditii de stres. Chiar daca, in final, deciziile sunt corecte, pierdeti minute valoroase incercand sa apreciati optiunile. Indiferent daca suspicionati o criza cardiaca sau va ganditi la o indigestie, actionati imediat. Urmati aceste etape:
– Intai chemati salvarea. Operatorul contacteaza sistemul de servicii de urgenta. Dupa ce sunati, descrieti simptomele: respiratie dificila sau durere pectorala, pentru ca cei de la urgente sa stie cum sa se pregateasca sa va ajute. Restabilirea ritmului cardiac normal cu defibrilatoare portabile prin administrarea de socuri electrice este foarte importanta pentru tratamentul precoce si pentru supravietuire.
– Incepeti RCR (respiratia artificiala gura-la-gura si compresiile toracice) daca  persoana este in stare de inconstienta.
– Alegeti metoda cea mai rapida de transport (salvare sau propria masina) la cea mai apropiata unitate de urgenta.
– Mergeti la cea mai apropiata unitate de asistenta cardio-vasculara de urgenta din zona, unde exista medici disponibili, 24 de ore din 24.
– Mestecati aspirina. Aspirina inhiba coagularea, ceea ce ajuta la mentinerea fluxului sangvin printr-o artera ingusta. Cand este administrata in timpul unui atac de cord, aspirina poate scadea rata de decese cu aproape 25 %.
Substanta care dizolva cheagurile si angioplastia amelioreaza  sansele dvs. de supravietuire in fata unui atac de cord, odata tratamentul inceput. Dar tratamentul eficient trebuie  inceput precoce. Recunoasteti simptomele si reactionati rapid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *