Tubul digestiv este uzina chimica unde se produce transformarea elementelor ingerate, iar pentru multi oameni hrana nu este altceva decat combustibilul necesar corpului, cam tot asa cum este carburantul pentru masina lor. Si totusi, in afara aspectului “exterior”, mecanic, al procesului, viata secreta a digestiei ramane o enigma aproape totala. In ceea ce priveste aspectul sau “interior”, aportul alimentar este cu totul altceva decat un simplu amestec de vitamine, minerale, lipide, glucide, proteine etc.
Din punctul de vedere al aspectului “exterior”, pur mecanic, sa retinem faptul ca digestia transforma alimentele si elementele nutritive specifice printr-un proces de hidroliza desfasurat de sucurile digestive, ale caror elemente active se numesc enzime.
Enzimele sunt proteine complexe ce poarta, fiecare in parte, un mesaj unic de interventie. De exemplu, enzima destinata transformarii amidonului nu va putea actiona nicicum asupra transformarii proteinelor sau lipidelor – si invers.
Digestia incepe in gura, prin masticatie, etapa primordiala a initierii procesului de asimilare: este momentul privilegiat al contactului cu alimentul. In prealabil, pentru a-si elibera gustul si a ne transmite viata pe care o poarta, hrana trebuie mancata din priviri: prima etapa a asimilarii este acceptarea olfactiva a alimentului. Aceasta alegere va declansa salivarea, a doua parte a asimilarii, prin acceptarea gustative a alimentului. Aceste doua etape constituie prima mare parte a asimilarii, denumita “ asimilare la nivel mental”.
Operatiunea mecanica reprezinta cea de-a treia etapa, numita “asimilare mecanica”. Masticatia este indispensabila deoarece permite alimentului sa ne transmita energia lui, corpului nostru – sa-l integreze, si, in final, dar un aspect deloc neglijabil, stomacului nostru – sa fie satisfacut.
Odata ajunse in stomac, alimentele provoaca o intensa operatiune de macinare, prin interventia sucurilor gastrice. Asimilarea mecanica incepe odata cu primele transformari chimice produse in timpul digestiei. Daca are loc in conditii armonioase, digestia determina o buna asimilare, prin membranele mucoase, a nutrimentelor obtinute. Din acest motiv, nutritionistii insista, in partea practica a curelor si monodietelor, asupra asocierii corecte a alimentelor ingerate, tocmai pentru a facilita transformarea elementelor nutritive si a favoriza asimilarea lor. Nutritia celulara, singura capabila sa asigure apoi nutritia tesuturilor organice, se realizeaza in mod direct, pe cale sangvina.
Asimilarea desfasurata in conditii de respectare a alimentelor prezinta elemente de revigorare a organismului – permitand astfel reinnoirea celulelor care constituie invelisul sau fizic pamantesc -, dar si elemente subtile pentru hrana sufletului. Aceasta a doua etapa este la fel de importanta ca si prima, fiindca de ea depinde supravietuirea, dezvoltarea si evolutia speciei noastre.
“Asimilarea vibratorie” a elementelor constituie faza cea mai subtila, deoarece restituie viata – in adevaratul sens al cuvantului – alimentului, in chintesenta sa originara. Desi suntem tentati sa consideram alimentul doar ca o substanta “materiala” destinata satisfacerii stomacului nostru, in realitate, el constituie o veriga a lantului energetic existent la nivel planetar. Pe plan fizic alimentul hraneste omul si participa la dezvoltarea lui, intarindu-l pentru a face fata duritatii existentei sale pamantesti, permitandu-i sa-si dobandeasca individualitatea fiziologica si sa atinga, prin intermediul acestui plan de materialitate alimentara, sistemul neurosenzorial. In esenta, aceasta constituie hrana creierului. Aceasta hrana pamanteasca creeaza si stimuleaza formarea constiintei noastre – in asta consta natura subtila a alimentelor noastre, care-l ajuta pe om sa se dezvolte si sa evolueze.