In vizor

Așa apare DEPENDENȚA: Minorii clujeni consumă ALCOOL pe terase și joacă la PĂCĂNELE. Cine îi verifică pe patronii de localuri?

Tabita Cernica, medic și consilier în cadrul Asociației Preventis atrage atenția asupra unei probleme grave cu care se confruntă tinerii clujeni. Aceștia au foarte ușor acces la țigări, alcool sau în sălile de jocuri. Deși există reglementări clare care interzic comercializarea de alcool sau țigări minorilor, se pare că nimeni nu ține cont de ele. Tinerii pot să consume 7-8 beri, pot să fumeze și să joace la păcănele fără ca cineva să le ceară buletinul.

„Aș vrea să vin astăzi cu un subiect de conștientizare, în ideea în care vacanța de vară este oricum o perioadă de maxim risc pentru debutul în consum de substanțe pentru adolescenții mici și pentru creșterea consumului pentru tinerii mai mari, iar în această perioadă în care suntem încă sub reglementări care constrâng liberatatea, oferă foarte puține activități de timp liber adolescenților și tinerilor. Parte din parcuri, terenuri, sali de înot sunt închise. Lucruri cu care am început să ne confruntăm este ceea ce noi numim dependență încrucișată, adică nu mai ai acces la drogul de primă alegere și îl înlocuiești cu altceva accesibil. Ce am început să întâlnim este o insuficientă implementare a restricțiilor privitoare la accesul minorilor la a-și cumpăra țigări, alcool, de a intra în sălile de jocuri. Întâlnim tineri care au 16 ani și care sunt serviți la terase cu 7-8 beri, fără ca nimeni să îi întrebe despre vârsta lor, tineri care intră în sălile de aparate și joacă și dezvoltă o adicție, lucruri care oficial nu sunt permise, dar sunt insuficient aplicate”, a declarat medicul Cernica într-o dezbatere organizată de către primarul Emil Boc.

Medicul atrage atenția că toate eforturile părinților și a asociațiilor care se luptă cu depedența tinerilor și care încearcă să facă prevenție în școli sunt inutile dacă nu sunt dublate de respectarea reglementărilor. 

„Există o mare dificultate pentru părinți, nu suntem adepții recuperării punitive, dar simțim o insuficientă coerență între toate verigile care pot fie să prevină instalarea dependențelor, fie ajută în recuperare. Cluburile sunt închise, dar când adolescenților de 14 sau 15 ani li se permite să stea până dimineața la 4 într-un club și sunt serviți cu alcool în mod repetat, părinții sunt foarte puțin sprijiniți în eforturile lor uriașe și noi, la rândul nostru, pe partea terapeutică, în a recupera un adolescent. Cu cît expunerea lor la substanțe incepe la o vârstă mai mică riscul adictiv este foarte mare. Apelul meu este pentru o mai mare seriozitate în respectarea restricțiilor care există deja privind accesul minorilor la substanțe sau la comportamente adictive, care în această perioadă dificilă pot deveni înlocuitoare și pot sabota enorm recuperarea lor rapidă”, declară Tabita Cernica.

Primarul Emil Boc a anunțat că va avea o disucție cu prefectul pentru a pregăti un cadru organizatoric de control. Însă primarul are Poliția Locală la dispoziție, de ce nu i-a pus până acum să verifice? Desigur că și-a manifestat susținerea față de propunerile medicului Cernica, însă primarul avea deja toate pârghiile pentru a demara controale la terase sau în sălile de jocuri.

”Voi vorbi cu domnul prefect al județului Cluj, un om extrem de receptiv la toate ideile bune care sunt pentru comunitatea noastră pentru a pregăti un cadru organizatoric de control în tot ce înseamnă terase, jocuri de noroc, localuri, pentru ceea ce înseamnă tineri și dacă mai găsim vreodată în Cluj-Napoca cum spuneți dumneavoastră, tineri de 14-16 ani serviți cu halbe de bere nelimitate în cluburi, copii sub vârsta majoratului să stea până la ora 3-4 dimineața în club,acest lucru este inacceptabil. Asta stă la îndemâna noastră, trebuie să o facem. Noi vom pune a dispoziția domnului prefect resursele noastre de ordine, încadrate într-un plan coerent al domnului prefect cu celelalte forțe și autorități publice care au competențe – poliție, dacă e cazul și DIICOT și alte structuri de specialitate care se ocupă cu aceste domenii, cu Poliția Locală, cu OPC dacă este cazul, cu DSP, cu aceste autorități care practic sunt coordonate la nivelul județului de prefectură. Vă asigur că veți vedea o diferență”, a spus Emil Boc.

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *