Din oras

Artistii care insufletesc localurile Clujului

Clujul nu duce lipsa de profesionisti nici in privinta muzicii live din localuri. Fie canta rock, jazz, polca, muzica argentiniana, blues sau folclor, mai toti au urmat cursuri universitare de muzica si au cantat pentru mii si mii de oameni, insa putini pot spune ca au reusit sa traiasca doar din muzica. 

Concertele si momentele de jam session la ceas tarziu de seara ar putea fi plasate pe loc de frunte la atractiile orasului, atat pentru studentimea mereu dornica de distractii, cat si pentru turistii care viziteaza orasul. 

Dudu Isabel a cantat intr-o trupa de cover-uri inca din 2005. 

“Formatia se numea SLUT, cred ca a fost printre primele care au facut asta la Cluj. Nu era ceva la moda. Noi am vrut sa cantam niste piese care ne placeau, erau piese rock mai pretentioase si nu le putea interpreta oricine. Traiam si bucuria de a canta asa ceva impreuna cu ceilalti”, a relatat artistul. 

Trupa canta in fostul local Pub Zone, situata pe strada Dacia, aproape de actualul Irish & Music Pub. Din repertoriul lor faceau parte piese semnate de nume ca Halloween sau Iron Maiden. 

“Erau piese clasice de heavy metal, le mai cantam si prin Music pub sau la concertele de la intrunirile de motociclisti. Au avut succes”, isi aminteste Dudu. 

SLUT a mai cantat pana prin 2008, cand s-a destramat, o data cu plecarea in Germania a chitaristului Petru Gavrila. A urmat un nou proiect. 

“Se numea 5 A’Live si era trupa de casa de la Chios. Am cantat acolo 5 luni, un sezon intreg. Acolo am intrepretat o muzica mai de terasa, tot rock, dar mai soft; Creedence, Vaya con Dios, Compact sau Semnal M. Ni se mai cerea o piesa, o dedicatie, insa era un loc mai degraba de servire a mesei decat unul cu valente cuturale. Daca le puteam onora cererile, faceam asta cu placere. Partea faina era ca seara apareau artisti din alte trupe, de la Hazard, Nightlosers, Sistem si se faceau niste happeninguri extraordinare. Oricine putea canta cu noi”, povesteste cantaretul.  

Trupa de la Chios a mai cantat apoi 2-3 ani pe la nunti si petreceri private, dupa care proiectul s-a incheiat.

“Avantajul e ca publicul iti stie piesele de acasa, doar ca e o activitate care te cam limiteaza, ca artist. Canti doar anumite piese, anumite genuri, incepi sa uiti cine esti si ce ai mai putea face. Pe de alta parte, sa canti in localuri poate fi o modalitate facila de a-ti asigura traiul, ziua de maine”, a rezumat Dudu Isabel. 

O trupa si mai veche este Transilvania Brass, specializata pe instrumente de alama, ai carei membri sunt in marea lor majoritate absolventi ai Academiei de Muzica Gheorghe Dima. 

“Doar mezinul, Mihai Manzar, percutionistul trupei este inca elev la un liceu de muzica. Proiectul nostru s-a nascut dintr-o pasiune. O parte din noi aveam slujbe la Fanfara Militara, altii la Opera Nationala Romana din Cluj si era o adevarata placere cand repetam si tineam concerte din alte genuri muzicale decat cele abordate la slujba. E o relaxare si acum sa cantam muzica pre-clasica, jazz, polci, muzica argentiniana, mexicana si chiar folclor”, relateaza Marius Beteag, unul din membrii trupei. 

Transilvania Brass mai inseamna genuri cum ar fi canadian brass, german brass, mnozil brass, hypnotic brass ansamble sau harmonic brass. 

“In cluburi cantam mai mult jazz. Am avut multe concerte caritabile, am avut recitaluri la care am avut onorarii modice, la altele sume mari… Nu stiu daca am putea trai doar din asta, o sa experimentam in perioada asta, m-am pensionat si o sa ma ocup mai mult de formatie. Probabil nu am putea. Daca am fi avut impresar sau cantam la Bucuresti era altceva…”, a mai spus artistul. 

Transilvania Brass pregateste un concert special care va fi gazduit de Casa de Cultura a Studentilor in 6 mai, de la ora 19. Concert-Show-ul se numeste “ What a Wonderful World, adica Faina-i lumea” si este descris drept  “o aventura muzicala internationala si autohtona in sound-ul spectaculos al formatiei de brass (alama)”. 

O trupa mai nou aparuta pe piata de specialitate este Muzicantii, alcatuita din membrii mai multor formatii clujene, de la Altar la Masterpiece sau Voices of  Silence. 

“O parte din noi suntem cunoscuti doar ca facand parte dintr-un proiect. Eu, de pilda, cant la Altar, dar am mai avut si trupa Shekinah si am cantat si gospel intr-o perioada. Eu ascult rock, insa asta nu inseamna ca nu pot canta si piese din alte genuri. Faptul ca nu ascult asa ceva nu inseamna ca nu sunt in stare. Mereu am fost deschis la complexitate, am cantat la karaoke sau coveruri. Asta ma dezvolta pe mine ca muzician . Nu mi-am propus sa ma limitez la un anumit gen”, a marturistit Andy Ghost, solistul de la Altar, component al formatiei de cover-uri.

Intre cele mai cunoscute nume din domeniu este al Amindei, vocea rascolitoare care s-a impus prin concertele sustinute alaturi de trupa Hazard, mai ales in localurile Janis. 

“Acolo am si cantat prima data coveruri pe scena unui local, la inaugurarea Janis Pub, in septembrie 2007. La inceput a fost foarte interesant, ca activitate. Stiam ca se canta asa doar la Bucuresti si m-am bucurat ca am putut face parte dintr-un asemenea proiect la Cluj. Apoi, am ajuns sa pot trai din asta, slava Domnului, e o chestie foarte buna sa poti trai doar din muzica”, a apreciat artista. 

Lucrurile nu au evoluat in bine, potrivit Amindei, care a remarcat aparitia multor trupe tinere pe scenele localurilor clujene, “cu mai putina atentie la detalii si mai putin respect pentru muzica”. 

“La Cluj exista putine localuri unde se poate canta live cu o trupa. Majoritatea patronilor sunt ok, cu o singura exceptie, nu cred ca e cazul sa dau nume”, a adaugat aceasta. 

Despre publicul din localuri, Aminda spune ca e unul foarte variat si are multa deschidere catre nou. 

“Eu cred ca este o mare deschidere catre piese noi, genuri proaspete. Clujenii au inceput sa se sature de Zdob si Zdub si eterna muzica romaneasca, in frunte cu Holograf, iar asta e bine. Problema ramane fenomenul aparitiei a tot mai multe trupe, asta scade si tarifele de pe piata. Am auzit ca sunt si unele care canta pentru aproape zero, din pacate. E si vina lor, a nepriceperii artistilor in a-si impune punctul de vedere, dar si al patronilor fara scrupule”, a precizat Aminda. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *