Apple şi Banca Transilvania au un numitor comun: acţionarul american Fidelity

Gigantul american Apple şi Banca Transilvania, cea mai valoroasă bancă listată la bursa românească, au în comun acţionarul american Fidelity Mana­gement & Resources, cu sediul în Boston, SUA.

Fidelity Management figurează cu o deţinere de 2,88% la Apple, adică circa 155 de milioane de acţiuni, ceea la un preţ de 128 de dolari pe acţiune, la cât se tranzacţiona ieri pe bursa de la New York, înseamnă o participaţie în valoare aproape 20 de miliarde dolari. Apple are o capitalizare bur­sieră de 674 miliarde de dolari.

Fidelity Management controlează la Banca Transilvania (TLV) o partici­paţie de 1,33%, adică 48,6 milioane de acţiuni, potrivit informaţiilor ZF. La preţul de tranzacţionare de 2,375 lei, cât era ieri o acţiune TLV, rezultă că participaţia Fidelity Management la Banca Transilvania este de 115 mil. lei.

Potrivit informaţiilor ZF, BERD figurează cu o deţinere de 8,6% la banca de la Cluj, urmată de SIF Moldova (7,17%), SIF Banat-Crişana (4,44%), International Finance Corporation, divizia de investiţii a Băncii Mondiale (4,13%), urmată de Franklin Templeton, (2,88%).

Banca Transilvania are o capita­lizare de 8,6 mld. lei şi este cea mai valoroasă instituţie de credit de la bursă din cele trei locale listate: BRD (8 mld. lei), Banca Comercială Car­patica (225,8 mil. lei).

De la începutul anului, acţiunile TLV s-au depreciat cu 1% pe fondul unui rulaj de 143 mil. lei.

 

Adauga comentariu