Editorial

Apocalipsa este doar o profitabilă afacere. Să tot trăieşti doar dând din gură şi vânzând frică!

Încălziriea globală are doi mari profeți. Primul, a cărui stea a cam apus, este fostul vicepreședinte american Al Gore. Cu el ne-am încălzit global vreo două decenii, pe bani grei daţi fundaţiilor cu viziuni similare cu ale sale – este vorba despre miliarde de dolari anual (donaţii, sponsorizări, finanţări), să tot trăieşti doar dând din gură şi vânzând frică. Profetul cel nou este Greta Thunberg, o adolescentă din Suedia care, la 15 ani, a devenit un fel de “Ioana D’Arc” a luptei împotriva dioxidului de carbon. Mama ei, activista de mediu Malena Ernman, a scris în cartea ei ”Scene din inimă. Viața noastră pentru climă”: „Greta poate vedea ceea ce alții nu pot. Ea poate vedea dioxidul de carbon cu ochiul liber. Ea vede cum acesta iese pe coșurile de fum și transformă atmosfera într-o groapă de gunoi.” Că dioxidul de carbon este un gaz inodor și incolor, imposibil de observat cu ochiul liber, este problema lui. Apocalipsa este pe vine, este iminentă şi va veni. Vine, regulat, de peste 2000 de ani încoace – o fi venit şi înainte, nu s-a consemnat. Una dintre Apocalipse, de exemplu, trebuia să aducă sfârșitul lumii pe 21 mai 2011, cu certitudinea orei 18 fix. În România, ca orice lucru bun, ar fi ajuns doar pe 22 mai la ora 04,00 –  nu-i nimic de mirare, doar 50 de ani i-am așteptat pe americani să vină și-a venit mai întâi Iliescu.

Salut, sunt Victor Lungu şi azi vă spun că la fiecare Apocalipsă trăită veţi primi una gratis, să o petreceţi alături de familie.

Partea bună la Apocalipse este cea cu prezisul. Prezisul aduce prozeliți, iar prozeliții aduc bani, adică profit pentru prezicător. Deocamdată, până mai vine vreo cometă, se decalotează toate calotele glaciare, sau se mai izbește vreun asteroid de Pământ, ori se-ntreabă vre-un președinte “ce face butonul acesta?”, pentru a pune de o bună prezicere a Apocalipsei este suficient coeficientul de inteligență al semenilor noștri. Până acum, am avut noroc: fiecare Apocalipsă s-a reportat pentru o altă extragere. Aşa că numai propovăduitori să se găsească, că Apocalipsele sunt pe toate gardurile, pentru toate gusturile. Cert este că Apocalipsa din 2011, reportată pentru 2012, i-a adus propăvăduitorului cam 72 de milioane de dolari în conturi.

Investiția în sfârșitul lumii este veche de când lumea. Până la creștini au fost mulți alții care au beneficiat de dorința oamenilor de-a da câte ceva pentru a pieri striviți de mânia zeilor. Mai cu o glaciațiune, mai c-un Potop sau niște stâlpi de foc, niște provizii bune pentru zile mai lipsite de-ale gurii tot s-au pus de-o parte. Motiv pentru care Apocalispsa a fost prevestită de mulţi sub diferite forme.

Prin anul 170 î.H., Hippolyte – scriitor şi dizident – anunţa, la Roma, cum „că este pe drum”. Cum romanii aveau şi ei „fazanii” lor, aceştia au început să zburătăcească care încotro. Roma fiind un oraş cu ulicioare strâmte, case supraetajate şi prost construite, în panica creată şi-au găsit sfârşitul vreo 800 de persoane.

Pe la anul 400, Montanus, care se pretindea a fi forma umană a Duhului Sfânt, a început să predice un al treilea Testament și iminența sfârșitului lumii. Până să fie prins și condamnat de către Sinodul Ecumenic din Efes, vreo 30 de ani mai târziu, a avut timp să-și petreacă sfârșitul lumii alături de numeroși prozeliți.

Contemporan cu Martin Luther, Michael Stifel, şi-a îndemnat adepţii să-şi vândă proprietățile, căci, tocmai ce calculase el că, fix în 3 Octombrie 1533, vine Sfârşitul Lumii. În ziua prezisă, el şi-a condus adepţii pe un deal, de unde, potrivit calculelor, trebuiau să fie ridicaţi la cer. Apocalipsa s-a terminat, câteva ore mai târziu, cu o goană nebună a profetului de pe deal, consecință firească a faptului că previziunea sa nu s-a adeverit.

O vreme, adepții Bisericii Metodiste și-au făcut o adevărată vocație în a prezice pieirea lumii. Charles Wesley a zis că va fi în anul 1794. Frate’su, Jhon, a reportat câștigul familiei pentru anul 1836. Între aceste două Apocalipse a avut loc una mai mică, pe data de 19 octombrie 1814. Joann Southcott, convinsă de faptul că are puteri supranaturale, s-a declarat femeia despre care se vorbeşte în Apocalipsa 12:1-6: “Şi s-a arătat un semn mare în ceruri; o femeie învăluită în soare, şi luna sub picioarele ei, şi pe cap o coroana de douăsprezece stele“ și că-l va naște pe noul Mesia. N-a născut, dar a murit la scurt timp după ce Ziua Judecății n-a mai venit. O vreme, adepții săi i-au păstrat trupul. Când n-au mai suportat mirosul, l-au predat autorităților.

Cel mai îndârjit prezicător al Apocalipsei a fost pastorul baptist Wiliam Miller. Începând din anul 1831 a tot prezis-o, an după an, până la moartea sa în 1849. Atât de bine s-au simțit adepții săi în toți acești ani de așteptare a sfârșitului lumii încât, după moartea cestuia s-au hotărât să se numească Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Ei cred că previziunea lui Miller a fost corectă, dar că s-a petrecut undeva în cer, nu pe pământ. Oricum, nici Martorii lui Iehova n-au dat dovadă de mai puțină pricepere și dedicare în astfel de preziceri. Charles Taze Russel a fost întemeietorul revistei Watch Tower (acea revistuță glossy pe care vi-o oferă fie pe stradă, fie la ușa casei, dacă aveți curiozitatea să deschideți poarta, ori două doamne ușor plinuțe și cu baticuț pe cap, fie doi tineri cu cravată la cămașa cu mâneci scurte și ecuson prins de buzunarul de la piept). Acesta a calculat că Isus Hristos va ajunge pe pământ în 1914. De ajuns, înaintea Fiului Domnului, a ajuns pe pământ Primul Măcel Mondial, urmat de Marea Revoluție Bolşevică. Așa că, după ce “sfârşitul” s-a lăsat aşteptat, „martorii” au schimbat sensul predicţiei şi au declarat că a fost data la care Isus a început să se pronunţe invizibil (da, invizibil). Drept pentru care, de atunci sfârșitul a venit pentru ei în 1915, 1918, 1920, 1925, 1941, 1975, 1994 – și numărătoarea continuă.

După care a intervenit mass media și nici o Apocalipsă n-a mai fost lăsată la voia întâmplării. Până la găina care naște pui vii, în 1910, oamenii erau să piară din cauza gazelor otrăvitoare provenite din coada cometei Halley. Meteorologul Albert Porta a prezis că, la 17 decembrie 1919, o conjuncţie de şase planete va provoca un curent magnetic, care va străpunge soarele, care va exploda și o mare de flacări şi de gaze în cele din urmă va înghiţi Pamântul. Rezultatul acestei Apocalipse? Niște acte de violenţă şi câteva sinucideri, precum și pierderea slujbei pentru Albert. După care au urmat: pe 10 martie 1982 – alinierea celor 9 planete care urmau să provoace o așa atracție gravitațională încât petele solare ar fi explodat și lumea ar fi pierit în cutremure și băi de soare mortale; în 1988, Edgar Whisenant, un fost inginer NASA și-a găsit 4,5 milioane de fraieri care i-au cumpărat cartea “88 de motive pentru care ar putea fi Apocalipsa în 1988″; în 1993, David Koresh şi mai mult de 100 de adepţi s-au baricadat la sediul Adventiştilor Davidieni, o fermă în Waco, Texas, în așteptarea iminentului sfârşit al lumii. Sfârșitul a venit când ferma a fost înconjurată de către agenți ai FBI, iar după a 51-a zi de asediu, 76 dintre cei aflaţi în interior, inclusiv Koresh au murit într-un incendiu; în 1997, cometa Hale-Bopp a fost vizibilă cu ochiul liber timp de 18 luni – o curiozitate astronomică pentru oamenii normali, o previziune a sfârşitului lumii pentru membrii cultului Heaven’s Gate care au hotărât că, dacă se sinucid, sufletele lor au să călătorească în spatele cometei într-o nava spaţială (cadavrele celor 38 de adepţi au fost găsite într-o casă din California pe 26 martie 1997); firește, nu putea lipsi din pomelnic anul 2000, an în care fie un virus termina toate computerele din lume, fie Hristos venea a doua oară, fie se îndeplinea una dintre multiplele profeții ale lui Nostradamus, fie sonda Cassini, umplută cu combustibil radioactiv, s-ar fi prăbușit pe Pământ; în mai 2008, 35 de membri ai cultului Adevărata Biserică Ortodoxă Rusă au petrecut şase luni într-o peşteră în anticiparea Apocalipsei, prezise de către liderul lor Piotr Kuznetsov. Kuznetsov, a preferat să aștepte sfârșitul lumii la el acasă până când o instanță de judecată l-a obligat să se supună unui tratament psihiatric; a urmat 10 septembrie 2008 – Apocalipsa găurii negre de la Geneva, ce urma să se manifeste, odată cu pornirea acceleratorului gravitațional, printr-o gaură neagră ce ar fi înghițit Pământul. Nu înțeleg de unde atâta spaimă de-o biată gaură neagră – la noi, în România, s-au manifestat atâtea găuri negre care au neantizat buget, după buget, intreprindere, după intreprindere și sol după subsol și nimeni nu s-a speriat că vine sfârșitul lumii.

Acum, că au scos la înaintare un copil niţel autist din Suedia să ne zică despre Marea Încălzire Globală, asta după ce mi-am trăit tinereţile sub spectrul Măreţei Ierni Nucleare, convingerile mele despre ce afacere profitabilă este negustoria de spaimă global s-au întărit. Mi-e ciudă numai că eu nu mi-am găsit o aşa scuză bună ca să chiulesc de la şcoală.

Şi, gata!

PS: Nu cred în Iarna Nucleară, nu cred în Încălzirea Globală. Nimic nu bate Entropia. Mai puneţi mâna pe carte, apoi putem discuta despre orice fel de Extincţie. Mă bucur că nu sunt dinozaur în Epoca Meteoritului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *