Apel la responsabilitate! Deputatul Emanuel Ungureanu: “Ani de zile sisemul sanitar a mințit că lucrurile nu stau atât de tragic cu infecțiile nosocomiale”

Infecțiile nosocomiale din spitalele românești omoară pacienți în fiecare zi. Bacteriile sunt multe, periculoase, iar îmbolnăvirile sunt puțin raportate, susține deputatul Emanuel Ungureanu, care a inițiat, astăzi, o dezbatere pe tema infecțiilor nosocomiale.

“Bătălia cu infecțiile nosocomiale nu se dă nici la televizor, nici cu vorbele unor deputați, se dă cu trudă și responsabilitatea că am mințit ani de zile. Ani de zile sistemul sanitar a mințit că lucrurile nu stau atât de tragic cu infecțiile intraspitalicești. Eu încerc să transmit un mesaj medicilor, că ar trebui să aibă curaj să spună care este realitatea din spitalele lor și să vorbească despre problemele pe care le au, depre lipsa unor dezinfectanți eficienți”, a spus Emanuel Ungureanu, vicepreședinele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților.

Bacteriile nosocomiale vor fi mereu cu un pas în fața antibioticelor, spune și chirurugul Cosmin Puia. Dar când vine vorba de asumare, medicul spune că, în 30 de ani de carieră nu a avut ... situații grave deosebite.

“Aceste infecții, de obicei afectează organisme slăbite și sunt într-adevăr extrem de periculoase. Chiar dacă cercetarea descoperă noi clase din antibiotice, din păcate bacteriile sunt de obicei cu un kic pas înainte. Din nefericire nu va exista niciodată antibioticul perfect, de aceea curățenia va rămâne cel mai important aliat al medicinei și al chirurgiei (...) Acum sunt alte probleme, nu sunt cele de acum 20 de ani și din păcate ele persistă peste tot locul. Sigur că  noi încercăm să avem circuie și disciplină și nu le măsluim din statistici . Eu sunt chirurg aici, am început ca rezident, de 30 de ani și pot să spun că nu am avut situații dramatice sau contaminări masive”, a precizat conf. dr. Cosmin Puia, medic chirurg în Clinica Medicală III din Cluj și totodată, președintele Colegiului Medicilor Cluj

La dezbaterea pe tema nosocomialelor au participat zeci de medici din spitalele clujene, dar și studenți străini, care studiază Medicina în Cluj. Medici specialiști în epidimiologie, din Cluj și alte spitale din țară au susținut prezentări în cadrul evenimentului.

Adauga comentariu