În țara noastă, spiritul civic se manifestă doar atunci când exhibarea acestei extensii a unui simț, de fapt, politic, se poate face public, în interes politic sau, pur și simplu, pentru politica personală a creșterii în imagine hipsterească. Așa se face că zeci de mii de conștiințe civice ies periodic în stradă și suferă, de obicei, când e gerul mai năprasnic, dar nu manifestă inițiativă și compasiune umană pentru probleme ușor de rezolvat cu doar un strop de organizare și de bunăvoință. Una dintre problemele care ar putea fi rezolvate cu un efort minim din partea societății ar fi cea a stocului de sânge necesar pentru transfuzii, stoc ce nu poate fi creat din neant, pentru care este nevoie de donatori, donatori care nu există.
Pentru că oamenii nu vor să doneze sânge pentru semenii lor, preferând donarea altor fluide, la propriu și la figurat, în momente de restriște și de freamăt politic și social, pentru că oamenii nu manifestă deloc această inițiativă, medicii au găsit o metodă de a-i obliga: în momentul în care un pacient are nevoie de transfuzie, aparținătorii sunt îndrumați de către medici spre Centrul de Transfuzie (spre centrele de transfuzie, de fapt, pentru că situația este generalizată, pentru toată țara), pentru a dona. Dacă rudele nu pot sau nu vor să doneze, nici în caz de necesitate, este acceptat și sângele unui prieten, al oricui. În momentul în care pentru un pacient a donat cineva, oricine, bolnavul primește sânge din stoc și este operat, iar sângele donat de cunoscuți/prieteni/familie completează stocul Centrului de Transfuzie.
Această condiționare a actului medical, de către medici (care nu se aplică în cazurile de urgență), este determinată de o altă condiționare, obiectivă: fără o astfel de regulă nescrisă, nu ar exista sânge, așa că pacientul oricum nu ar primi, pentru că nu ar avea de unde!
Nici campaniile punctuale, bine intenționate sau hipsterești, nu rezolvă problema lipsei de sânge, a lipsei de donatori. Dacă o campanie de desfășoară în interval de o săptămână, donatorii astfel aduși la centrele de transfuzie completează și asigură stocul pentru 7 zile + 5, pentru că sângele total se poate păstra maximum 5 zile. Alte componente sangvine se pot păstra mai mult, însă problema rămâne. În afara campaniilor, pe ușa Centrului de Transfuzie se intră doar obligat, pentru prieteni și rude, pentru adeverința de donare fără de care medicul nu efectuează operația, dacă nu este urgentă.
Puținii donatori voluntari de la Cluj, care sunt de ordinul sutelor, vin la Centru o dată la 3 luni și mai adaugă o picătură de sânge pe fundul unui vas gol la modul cronic, stors până dincolo de limita de epuizare de către cererea mai mare decât oferta.
La Cluj, Centrul Regional de Transfuzie face între 40 și 50 de livrări zilnic, o livrare, în funcție de cerere, putând însemna o unitate sau 10 unități de sânge. La 40-50 de livrări, numai a o singură unitate, ar trebui un donator pentru fiecare. 50 de donatori zilnic. Și atâția și sunt. Câți pacienți, atâția donatori obligați! Însă, pentru că nu este nevoie mereu doar de o singură unitate/livrare, ar fi nevoie de fapt de 70-90 de donatori zilnic, pentru a se asigura necesarul. Adică ar trebui, pe lângă donatorii obligați, să mai existe încă cel puțin 20-40 de oameni care să doneze sânge pentru semenii lor, pentru ei, la urma urmei, pentru că nu se știe niciodată cine, când ajunge în situația de a fi operat, de a avea nevoie de sânge.
Vara ar fi nevoie de și mai mulți donatori voluntari pentru că e perioada cea mai aridă, nu doar din punct de vedere climatic, ci și din perspectiva „vărsării” de sânge în scop umanitar. Perioada cea mai secetoasă, din acest punct de vedere, este în luna august, când oamenii sunt plecați în concedii. Atunci lipsa cronică de sânge se acutizează suplimentar.
Ce ar trebui să facem pentru a exista în centrele de transfuzie rezerve suficiente de sânge, pentru ca medicii să nu mai fie nevoiți să condiționeze actul medical de aducerea cel puțin a unui donator, de către fiecare pacient? Simplu, să mergem să donăm! Un act care deja s-a clișeizat la nivel de discurs pentru că e cel mai simplu gest, cea mai simplă acțiunea umanitară posibilă, una de care s-a abuzat la nivel de imagine de către toate organizațiile, ONG-urile, organizațiile politice de tineret ș.a.m.d.
Deja, să donezi sânge pare un gest tocit de substanță, de sens, donarea pare un act „gratuit”, fără semnificație. Lucru, într-o oarecare măsură, adevărat, atunci când vorbim doar despre campanii desfășurate pe o scurtă perioadă de timp, în lipsa unor campanii cu adevărat eficient, care să se întindă pe durata unui întreg an, pentru că de sânge este nevoie zi de zi. Că aceste campanii permanente ar porni dinspre autoritățile publice, prin oferirea a diverse stimulente, altele decât cele care se acordă acum, care, după cum realitatea o dovedește, nu sunt atractive, că ar porni dinspre ONG-uri, dinspre alte organizații politice sau apolitice, este mai puțin important. Important e că cine și-ar asuma o asemenea luptă, care s-ar purta 365 de zile pe an, ar obține o mare victorie și ar rezolva o foarte mare problemă.
Războiul cu mentalitatea oamenilor nu s-ar încheia într-un an, poate ar fi nevoie de 2, poate de 10, însă, într-un final, oamenii ar începe să doneze și de la sine, ca un gest asumat drept firesc. În acel moment, când ar ajunge la spital, pacientul ar avea sânge, iar aparținătorul nu ar mai umbla disperat pe la Centrul de Transfuzie, eventual, dacă mai suferă la rândul său de o afecțiune care nu îi permite donarea, să caute un alt donator. Unul, de cele mai multe ori, greu de găsit.
Foto: imparte.ro