Apără-mă Doamne de prostul în uniformă!

Prostul în uniformă e, de departe, mai periculos decât prostul comun. Prostului comun dacă-i spui că e descheiat la pantalon se încheie la haină, pe când prostul în uniformă îți face proces-verbal de contravenție.

O întâmplare aflată de pe facebook, mă face să mă întreb – a câta oară? – cum se pot apăra oamenii de abuzurile prostului în uniformă. Fie el național sau local. De cele mai multe ori local, că ăștia-s veniți din recalificări. Dar nici cu naționalii nu mi-e rușine, căci își au și ei analfabeții lor funcționali. Povestea este așa: Un om iese din bloc și se întâlnește pe alee cu un polițist. Omul purta masca regulamentar, polițistul o purta sub bărbie. „Bună ziua. Domnule polițist, vă rog să purtați masca cum trebuie, dumneavoastră ar trebui să fiți primul care respectă legea”. Atât i-a trebuit organului: „Buletinul, vă legitimez. Primiți amendă”. Omul scoate buletinul, i-l arată, dar nu i-l dă polițistului în mână, pentru că nu avea mănuși. Organul de poliție observă că nici omul nu are mănuși, așa că îl mai amenință cu o amendă și-și notează datele în carnețel. Omul îi atrage atenția că nu există o lege care să-l oblige să poarte mănuși, așa încât nu are temei legal pentru amendă. Observația, însă, nu-l descurajează pe polițist, care se repliază: „Atunci primiți amendă 2.900 de lei pentru trecerea neregulamentară”, veni replica de sub chipiu. Cum adică să treci neregulamentar o alee de cartier? Povestea încă nu are final. Poate că polițistul, după ce și-a liniștit orgoliul și și-a „reperat” onoarea , își vede de treabă și pleacă să mai facă vreo victimă. Iar omul rămâne cu revolta și năduful.

Dar se poate ca omul să se trezească, peste câteva zile, cu amenda în poștă. Polițistul putea să fi scris ulterior procesul-verbal, în care să consemneze că fapta s-a petrecut pe bulevard, că omul a refuzat să-l semneze și că, târziu fiind, nu era țipenie de martor în jur? Da, pentru că suntem în România și este posibil să se întâmple orice. Într-o atare situație, omul poate să conteste amenda la autoritatea din care face parte polițistul. Dacă nici așa nu o scoate la capăt (alții au pățit-o), poate merge în instanță. Unde, dacă am trăi într-o țară normală, ar avea câștig de cauză. Să zicem că omul izbândește. Dar cu ce preț? Cu bani dați pe avocați, cu ani risipiți și nervi mâncați prin sălile de judecată. Timp în care polițistul, maxim mustrat părintește de comandant, nicidecum dat afară, își vede liniștit de viață.

Oricum s-ar sfârși povestea, întrebarea este cum ne putem feri de abuzurile polițiștilor? Nu putem. Și nici nu-i treaba noastră să ne ferim, ci a celor sub autoritatea cărora se află asemenea indivizi. Să nu-i tolereze, să nu-i bage sub preș, ci să-i dea afară rapid pe psihopații care cred că uniforma le dă dreptul să ne calce în picioare. Altfel să nu ceară respect și încredere că nu le vor primi.

Adauga comentariu