Anna Horvath, condamnată la închisoare cu executare din cauză că a refuzat munca în folosul comunității

În motivarea Curții de Apel se arată că fostul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca a fost condamnat la închisoare cu executare din cauză că a refuzat munca în folosul comunității.

Judecătorii au precizat că nu s-a putut dispune o condamnare cu suspendare, din cauza refuzului prestării unei munci în folosul comunităţii, acest lucru fiind prevăzut în Codul Penal.

În 23 martie, fostul viceprimar a fost condamnat la executarea unei pedepse de 2 ani și 8 luni, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.
Anna Horvath a declarat, în martie că va continua lupta alături de coinculpatul Fodor Zsolt, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Celor care încearcă să interpreteze decizia de astăzi în baza legilor statului de drept, le transmit să nu se obosească! (...) în România Statul de Drept nu există. Și dacă a existat vreodată, a încetat să mai existe.În zilele următoare, îmi voi aduna forțele și voi continua lupta împreună cu Zsolt Fodor, căruia îi mulțumesc și îmi exprim respectul sincer pentru credința incontestabilă cu care a crezut în adevărul nostru. Îmi voi exercita, ne vom exercita dreptul de a face apel. Procesul va fi transferat la Înalta Curte de Casație și Justiție din București”, spunea atunci fostul viceprimar.

Anna Horvath a fost trimisă în judecată, în decembrie 2016, alături de afaceristul clujean, Fodor Zsolt pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie. Teza din rechizitoriul întocmit de DNA Cluj consta în faptul că Anna Horvath a săvârşit infracţiunea de trafic influenţă asupra unor angajaţi din Primăria Cluj-Napoca, pentru ca apropiaţi sau susţinători ai săi să aibă dosarele de la Urbanism soluţionate cu celeritate.
 

 

Comentarii

lulu

09.05.2018 13:28

of, of, of, cat  e de nevinovata!!!Chiar asa domnaHorvath???

Adauga comentariu