Cenusareasa teatrelor din Romania, Teatrul de Papusi “Puck” Din Cluj-Napoca si-a serbat, azi, cei 64 de ani de la infiintare. Dincolo de zecile de premii nationale si diplome internationale, “Puck” este tinut in viata doar din pasiunea actorilor-papusari, care se descurca din salarii de 6 milioane de lei pe luna.
Intr-o curte micuta si ingrijita din centrul viitoarei Capitale Europene a Tineretului, mai multe inimi de actori-papusari se lupta sa tina in viata singurul teatru de papusi din judetul Cluj. Plang razand.
“La multi ani cu sanate!”, canta actorul Silviu Rusti intr-o incapere micuta, 3 in 1, in timp ce Ramona Atanasoaie a fost desemnata pentru interviu.
Odaia serveste drept cabina, sala de repetitii si vestiar pentru actorii de la “Puck”.
Dupa un coridor mohorat si rece, o napolitana inghitita pe fuga intr-un depozit ascuns in spatele scenei si un refuz pentru participarea la un curs de sunetist – in valoare de 600 de lei – iti dai seama ca teatrul de papusi nu e o joaca de copii. Presupune implicare si responsabilitate mai ales la un salariu 1.000 de lei lunar.
“Dorim sa dam tot ce avem mai bun pentru a crea generatii viitoare de tineri si de oameni care, mai tarziu, sa vina la teatru si sa iubeasca actorii”, explica Ramona, actor-papusar la “Puck” de peste 15 ani, locul in care a reusit sa descopere copilul din ea.
A terminat la Cluj, Arta Dramatica in 1995. De-a lungul anilor a jonglat intre arta dramatica si papuserie.
“Nu-mi dadeam seama, inainte sa ajung la Teatrul de Papusi cum niste oameni de 50 de ani pot sa se maimutareasca. Foarte mult timp, 7 ani, nu ma regaseam in poveste si am fost chiar nefericita, pana intr-un moment in care s-a produs declicul: atunci m-am intors in interiorul meu, sa descopar in mine ce nu functioneaza bine si am si gasit punctele care m-au deblocat. Acum ma raportez cu totul si cu totul altfel la aceasta meserie”, spune Ramona.
Vorbeste calm si responsabil, din spatele scenei – e o perioada mai grea. Desenele animate si gadgeturile iau fata teatrului de papusi.
“Caut sa transmit copilului chiar inocenta aceea de care un pic cred ca in goana dupa calculatoare si jocuri pe PC uitam, sa mai citim povestile acelea mai sensibile”, destainuie actrita. “Trebuie facute lucruri care sa ajunga direct la sufletul copilului, lucruri din care atat noi ca oameni, ca actori, dar si ei sa aiba ceva bun de invatat din aceasta experienta. Tin foarte mult la lucrurile profunde, la sensibilitati, trebuie patruns in interiorul fiecaruia dintre noi si gasite punctele sensibile cu care sa ne infrumusetam un pic viata, care si asa e cum e. Cand vin aici, copiii se descarca, interactioneaza. Copiii se exprima asa cum simt ei in sala de spectacole. Este un public foarte sincer. Suntem atenti: daca nu rade copilul in sala inseamna ca e o problema, daca nu interactioneaza – e o problema”. Si se pune pe ganduri.
Castiga 1.000 de lei pe luna, insa are colegi care au fost angajati cu putin peste jumatate din bani – 600 de lei.
“Venim cu haine mai de acasa, mai de nu stiu cum. E situatia un pic mai trista, sa nu intram in amanunte… Spectacolele se fac cu bani putini si cu foarte multa daruire din partea actorilor si a regizorilor. Ne chinuim sa facem, dar le facem. Se naste un copil un pic mai greu…”, spune artista.
Arata ca mai toti isi doresc un teatru nou sau macar niste colaborari cu strainatatea, insa pentru toate e nevoie de bani.
„Ne jucam putin de-a treatrul acum, daca din bani putini le facem pe toate si supravietuim cum supravietuim. Eu am un salariu de o mie de lei, insa sunt actori care au 600 de lei si ni se cere mai mult si mai mult, dar salariul sa ramana acelasi, daca se poate…”, zambeste trist, in timp ce pe scena, la repetitii, vine Silviu.
Actorii de la Puck au obtinut peste 15 premii nationale incepand cu Marele premiu al Festivalului Teatrelor de Papusi de la Pecs, din 2007, pentru spectacolul “Vrajitorul si corbul” si terminand cu cel mai recent: premiul pentru valoarea imaginii, obtinut pentru spectacolul “Craiasa Zapezii”, la Festivalul Bucurii pentru copii, Spectacole de Colectie, Bucuresti 2013, unde scenografii au realizat decorurile, presati de lipsuri, din materiale recilabile.
“S-a mai reusit de cand a venit domnul manager sa mai zugraveasca si sa mai dea asa o pojghita, insa nu e ce trebuie. Cu bani putini am reusit sa dam o fata cat de cat teatrului din sala pana la director. De aici, toata partea de mijloc a ramas la fel. (…) Este, probabil, cel mai sarac teatru pe care il vedeti: cu putine reflectoare, care nu tine decat cu o inima foarte mare din partea artistilor”, spune actrita-papusar, obisnuita sa spuna lucrurilor pe nume. La urma urmei, s-a specializat pe rolul de vrajitoare, dupa cum insasi recunoaste.
Pe scena apar actorii, la ora 14 fix. E timpul pentru repetitii.
Peste cateva saptamani, va avea loc premiera lui “Pacala”, una din piesele din repertoriul actual al Teatrului “Puck”, care contine 25 de titluri de spectacole pentru copii. Inapoi pe coridor, colegii Ramonei ii dau dreptate.
“E important sa vina copiii la spectacole, pentru ca aici nu avem kitsch, nu avem desene, dar avem lectii de viata. Copiii pot sa invete ca si din prea mult bine se naste rau”, arata actorii.
La 10 metri de sala in care locuiesc artistii, managerul Teatrului de Papusi “Puck” explica:
“E usor sa ne plangem, insa trebuie sa ne asumam ceea ce am castigat in 1989. Fiecare trebuie sa fim responsabili pentru noi si sa nu mai stam cu bratele intinse. Sigur ca e usor sa ne plangem si ii inteleg pe colegii mei, insa e de datoria mea ca manager sa incerc sa gasesc surse de finantare, care pana in acest moment nu au existat. Desigur ca-mi doresc un teatru nou si conditii mai bune, insa trebuie sa ne deschidem activitatea, sa patrundem in scoli si sa ajungem la public pentru ca acesta sa intre in sala de spectacole”, a comentat Emanuel Petran, managerul Teatrului de Papusi “Puck” din Cluj-Napoca.
Teatrul de Papuşi “Puck” a luat fiinta in anul 1950, in cei 64 de ani de existenta avand peste 300 de premiere in cadrul celor doua compartimente artistice – romana si maghiara. Acum, la ceas aniversar, actorii isi doresc un singur lucru: sa fie sustinuti de autoritati.